Politica

Top CEI MAI BOGAȚI deputați din Cluj. Cum au evoluat averile parlamentarilor de la preluarea mandatului

Cei zece deputați din Cluj au muncit mai mult NU decât DA de la preluarea mandatului, în 2016, și până acum. Timpul trece, banul vine și averea crește. Dacă tot nu își rup oasele și nu își storc creierul pentru binele țării, măcar fac tot posibilul să le fie lor bine. Pentru foarte mulți parlamentari conturile bancare s-au îngrășat de la începutul mandatului până acum. Unii au vândut apartamente, alții poate au economisit indemnizația de deputat din moment ce au tot mai mulți bani în bancă.

Vă prezentăm mai jos TOPUL celor mai BOGAȚI deputați din Cluj. Dacă ar fi atât de harnici și pentru binele țării poate altfel ar merge lucrurile. 

1. Steluța Cătăniciu (ALDE) declara la început de mandat patru terenuri (în Sălicea, Valea Fânațelor și Florești). Deputatul ALDE are o casă de 100 mp în Cluj-Napoca, un apartament de 80 mp tot în Cluj-Napoca și un bloc cu opt apartamente în Florești. Despre acest din urmă imobil, Cătăniciu nota în declarația de avere: „Apartamentele situate în comuna Florești, județul Cluj sunt dobândite prin construire și partaj, spații nefinisate, construcția lor aflându-se la roșu din 2011”. 

Deputatul ALDE are și un autoturism. 

La preluarea mandatului, Cătăniciu declara un cont bancar în valoare de peste 67.500 lei, iar la capitolul venituri, avea peste 103.500 lei din indemnizația de parlamentar și  19.500 euro din ratele încasate din vânzarea de apartamente. 

steluta cataniciu

În declarația de avere completată în 2018, Steluța Cătăniciu avea aceleași 5 terenuri. În schimb, avea mai puține apartamente în blocul din Florești. Dacă la început de mandat declarase opt apartamente, anul trecut mai avea patru apartamente în Florești, celelalte patru fiind vândute pentru suma totală de 90.000 euro. Evident că odată cu vânzarea apartamentelor s-au înmulțit și conturile bancare. Dacă la preluarea mandatului avea un singur cont în valoare de 67.500 lei, doi ani mai târziu apăreau două conturi bancare în valoare de aproape 180.000 euro, respectiv 41.500 lei. La capitolul venituri a declarat doar indemnizația de parlamentar în valoare de peste 90.000 lei. 

2. Florin Stamatian (PNL) avea, la început de mandat, un teren intravilan de 1000 mp, o casă în Cluj-Napoca, cu suprafața de 400 mp, două autoturisme (Peugeot 206 și BMW X3), tablouri și icoane în valoare de 20.000 euro, bijuterii de 22.000 euro. Aceste bunuri au rămas neschimbate pe parcursul mandatului. 

florin stamatian

În 2016 avea 158.200 lei în conturi bancare. Un an mai târziu, conturile bancare ale deputatului PNL s-au îngrășat cu 35.500, așadar au ajuns la 193.700 lei. Dacă la început de mandat, declarase titluri de stat în valoare de 500.000 dolari, peste un an au scăzut cu 100.000 dolari. La capitolul venituri, Florin Stamatian a declarat peste 219.000 lei (aproximativ 47.000 euro) la începutul mandatului, iar un an mai târziu avea venituri în valoare de 336.700 lei (73.000 euro). Din titlurile de stat, Stamatian a declarat, în 2017, dobânzi în valoare de 12.000 dolari.

3. Cornel Itu (PSD) – deținea în 2017, împreună cu soția, o casă de locuit cu suprafața de 300 mp, în care are cota parte de 50%, achiziționată în anul 2009. Acesta posedă și două autoturisme: un BMV cumpărat în 2006 și o Dacia Duster din 2014. Itu are deschise și două depozite bancare, unul în valoare de 839 lei, iar celălalt în valoare de 13.596 lei. Deputatul PSD deține acțiuni/părți sociale în societăți comerciale în valoare de 53.280 lei la SC MECSOM SA DEJ, precum și de 100 lei la SC AGRO 33 SRL DEJ. În plus, acesta a acordat un împrumut în nume propriu de 58.336 lei. În urma activității legislative, Itu a incasat 60.126 lei, iar soția acestuia a incasat de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca suma de 78.783 lei. În calitate de acționar la SC MECSOM SA, Itu a obținut venituri în valoare de 32.500 lei. Din vânzarea unei case de vacanță, situată în Obcina Crucii, com. Șanț, Bistrița-Năsăud, deputatul PSD a încasat 7.217 lei.

cornel itu

Anul 2018, relevă o situație diferită pentru deputatul clujean: Itu și-a păstrat imobilul achiziționat în 1999, precum și autoturismul BMV din 2006. Dacia Duster nu mai figurează în posesia parlamentarului Cornel Itu, în schimb se regăsește un alt autoturism marca BMV, achiziționat în 2014. Aceasta întrucât, în 25 mai 2017, Itu ar fi vândut Dacia Duster cu 9.500 Euro. 

În declarația de avere din 2018, Itu menționează și trei conturi bancare curente: 

Deschis în 2002 – 22.468 lei
Deschis în 2010  – 29.970 lei
Deschis în 2013 – 38.447 lei. 

Cornel Itu deține aceleași acțiuni la SC MECSOM SA și SC AGRO 33 SRL DEJ, plus împrumutul acordat în nume propriu. 

Acesta a mai incasat din activitatea legislativă 89.277 lei, iar soția sa a incasat 78.905 lei.

Devenit între timp pensionar, Cornel Itu a obținut o sumă frumușică de la Casa Județeană de Pensii Cluj, în valoare de 41.562 lei.

4. Sorin Moldovan (PNL) nu avea, la început de mandat, niciun teren; declara, în schimb, un apartament în București, în suprafață de 117 mp. Nu are autoturisme, dar deține în schimb ceasuri în valoare de 10.000 euro. Moldovan a contribuit cu 63.000 lei la campania electorală din 2016. Avea în 2016 un contract de împrumut în valoare de 65.000 lei, pe care se angajase că îl returnează un an mai târziu. 

La capitolul venituri, Moldovan a declarat în 2016 suma totală de 72.500 lei. 

sorin moldovan

În 2018, Sorin Moldovan avea, pe lângă apartament și un loc de parcare și o boxă. S-a îmbogățit considerabil de când a preluat fotoliul de deputat dacă ținem cont de faptul că în declarația de avere completată în 2018, deputatul PNL declara conturi bancare cu o sumă totală de 112.000 lei și 15.000 euro. Liberalul clujean a primit și o donație în valoare de 15.000 euro. 

Moldovan s-a și îndatorat la bănci, nu doar a adunat bani în conturi. Are în derulare două credite: unul de 72.100 lei și unul 24.450 lei.  

La capitolul venituri, în declarația de avere completată anul trecut, deputatul liberal a notat peste peste 132.600 lei.

5. Adrian Oros (PNL) avea la început de mandat un teren intravilan în Florești, de 1700 mp, unul agricol, în Jucu de 4.100 mp, un apartament de 71 mp în Cluj-Napoca și o casă de 280 mp în Florești. Deputatul liberal mai este și posesorul a două autoturisme (Volkswagen Golf și BMW). 

adrian oros

Oros avea la preluarea mandatului, două conturi bancare: unul de 5.000 euro și unul de 10.700 lei. Deputatul PNL a contribuit cu 63.000 lei la campania electorală din 2016. Mai are și un credit în valoare de 100.000 euro. La capitolul venituri, parlamentarul clujean a declarat aproape 150.000 lei. Spre deosebire de averile altor colegi, conturile bancare ale lui Adrian Oros au scăzut un an mai târziu. A păstrat contul în valoare de 5.000 lei, dar al doilea a scăzut la 3.000 lei. Veniturile lui Oros au crescut vizibil de la un an la altul. Dacă în 2016 declarat aproape 150.000 lei, un an mai târziu avea peste 200.000 lei. 

6. Csoma Botond (UDMR) avea, la început de mandat, un teren intravilan în Cluj-Napoca, în suprafață de 500 mp, dobândit prin cumpărare. Mai avea o casă de locuit, tot în Cluj-Napoca, de 190 mp, construită în 2014, o rulotă, an fabricație 1980, un cont bancar în valoare de 6.700 lei. Din declarația de avere aflăm că Csoma Botond a contribuit cu 30.100 lei la campania electorală din 2016. La capitolul venituri, deputatul clujean a declarat 14.400 lei obținuți în urma activității prestate ca consilier juridic la Agenția Domeniile Statului Cluj-Napoca și 14.800 lei, obținuți de la Fundația Eurotrans, unde este tot consilier juridic. 

csoma botond

Pe parcursul mandatului, până la următoarea declarație de avere, contul lui Csoma Botond s-a mărit considerabil. Dacă avea 6.700 lei la început de mandat, un an mai târziu a ajuns la 53.626 lei. Nu mai lucrează la Agenția Domeniile Statului, dar este în continuare consilier juridic la Fundația Eurotrans, de unde a încasat 28.083 lei.

7. Emanuel Ungureanu (USR) – deține un teren agricol de 944 mp, achiziționat în anul 2003. Deputatul USR poseda 1 apartament de 74,5 mp, dobândit în anul 2009. Acesta mai deține un autoturism marca Volkswagen, cumpărat în anul 2012. În calitate de profesor, Emanuel Ungureanu a incasat un salariu în valoare de 10.124 Ron, iar din activități independente a mai obținut 250 Ron. Alocația de stat pentru copii a fost de 1.008 lei. 

emanuel ungureanu

În 2018, Emanuel Ungureanu declara încă un autoturism marca Volkswagen, achiziționat în 2014. În plus, acesta mai deține sume de bani depuse în 2 conturi bancare, unul în valoare de 13.206,18 lei, iar celălalt este în valoare de 5.083.66 lei. În calitate de profesor a obținut un venit de 8.641 lei, iar indemnizația de deputat i-a mai adus o sumă în valoare de 90.553 lei. Alocația de stat a reprezentat suma de 1.008 lei. De altfel, Ungureanu este recunoscut și pentru faptul că își donează o bună parte din veniturile obținute pentru cauze umanitare. 

8. Horia Nasra (PSD) este unul dintre demnitarii exemplari din Camera Deputaților. Aceasta întrucât, declarația sa de avere arată cât de mult este preocupat Nasra de binele public al comunității pe care o reprezintă, astfel încât bunurile materiale trec pe planul al doilea pentru liderul PSD Cluj.

Horia Nasra nu deține nici un teren pe numele său, fie vorba de teren agricol, forestier sau intravilan. De asemenea, în declarația de avere pe anul 2016, Nasra nu menționează nici un imobil care să-i aparțină. 

La categoria ”Bunuri mobile”, deputatul Horia Nasra nu are menționat nici un autoturism pe numele său, aspect care ne face să ne întrebăm dacă acest politician are măcar permis de conducere?!

Liderul PSD Cluj nu pare a fi interesat nici de obiecte valoroase, de bunuri sub formă de obiecte de artă sau de cult. Conturile și depozitele bancare arată impecabil, adică sunt în totalitate goale. 

horia nasra

Datele cuprinse în declarația de avere a deputatului PSD reflectă un dezinteres total pentru cultură sau proprietăți. Acesta nu este căsătorit și nu are copii. Singurul interes major al acestuia pare a fi binele comunitar.

Singurul său venit declarat este cel obținut din activitatea de parlamentar, astfel încât Nasra a încasat o sumă de 10.922 de lei pentru activitatea sa de demnitar public. În plus, acesta a mai încasat în jur de 48.816 de lei în calitate de expert AJOFM POSDRU.

În ultima sa declarație de avere, din iunie 2018, Nasra se prezintă în calitate de moștenitor al unui teren intravilan, dobândit în 2017, unde are o cotă parte de 5/8, cu o suprafață totală de 491 mp. Tot în localitatea Brad, Nasra a moștenit și o casă de locuit cu o suprafață de 101 mp.

Tot în 2018, deputatul clujean a devenit ceva mai interesat de depozitele bancare, astfel încât acesta are deschis un cont bancar în valoare de 48.874 lei, semn că pe parcursul celor 2 ani de activitate parlamentară, Nasra a reușit să economisească niscaiva bănuți. 

Din activitatea sa de parlamentar, Nasra a încasat în 2018 nici mai mult nici mai puțin de 87.447 Ron. 

Astfel, comparând cele două declarații de avere, putem spune că liderul PSD Cluj trăiește exclusiv din fondurile obținute din activitatea sa parlamentară și pune mare preț pe economisirea banilor câștigați. De asemenea, norocul unei moșteniri vine de obicei peste oamenii cinstiți, care știu să economisească. 

9. Adrian Dohotaru (deputat independent de Cluj), la început de mandat a declarat că din activitatea de cercetare în cadrul Universității Babeș-Bolyai, ar fi incasat suma de 14.300 Ron, iar alți 4.000 de Ron i-a obținut în calitate de redactor de emisiune la TVR Cluj. În plus, acesta a mai incasat 5.000 de Ron pentru expertiza pe politici publice oferită Biroului Parlamentar Aurelia Cristea, iar expertiza de advocacy, pentru Fundația Desire, i-a adus un venit în valoare de 2.400 Ron.

Soția deputatului independent de Cluj a incasat suma de 16.200 Ron de la AJPS Cluj pentru concediu maternal, iar suma de 2.400 Ron a reprezentat alocația de stat.

adrian dohotaru

Declarația de avere din 2018 arată o situație diferită pentru Adrian Dohotaru: un cont de economii deschis în 2017, în valoare de 124.000 lei. În calitate de deputat, Dohotaru a incasat o sumă de 103.000 lei, iar soția acestuia a obținut un venit de 17.400 de lei, în calitate de arhitect. Alocația de stat a reprezentat incasări în valore de 1.020 Ron. 

10. Cristina Burciu (PSD) – nici deputatul clujean Cristina Burciu nu pare a fi interesată de posesia bunurilor materiale imobile, precum terenuri sau clădiri. Analizând declarațiile de avere ale deputaților PSD, concluzia care se conturează este una cât se poate de simplă: aceștia par a fi unii dintre cei sărmani demnitari publici. De bine de rău, Burciu deține un autoturism marca Hyundai Elantra, achiziționat în 2011. 

La capitolul ”Contribuție Campanie Electorală”, Burciu a participat cu suma de 58.300 lei. 

În anul 2017, Cristina Burciu avea credite deschise în valoare de 68.000 lei, unul scadent la data de 19.11.2018 (36.000 lei), iar altul scadent la 16.06.2019 (32.000 lei).

cristina burciu

De la Compania de Apă Aries SA Turda, Burciu a încasat suma de 70.800 lei, iar fiica acesteia a incasat o alocație de stat în valoare de 1.008 Ron.

În anul 2018, conform declarației de avere, Burciu mai deținea încă autoturismul marca Hyundai.

În schimb, aceasta a mai contractat încă un credit. 

Creditul scadent în 16.06 2019 era în valoare de 14.920 Ron, iar cel scadent în 1 11 2018 era de 14.072 Ron, în condițiile în care declarația de avere a fost conmpletată în luna iunie a anului trecut. Dar între timp, Cristina Burciu s-a îndatorat pentru un alt credit în valoare de 5.430 Ron, scadent în 1.07 2019. 
Indemnizația de deputat i-a adus un venit de 87.324 de lei și o alocație de stat pentru copii, în valoare de 1.008 lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *