Toboșarul Boc, lider de galerie în Cehia

După ce Emil Boc a prins gustul călătoriilor, asemenea președintelui Klaus Iohannis, edilul clujean pare să fi uitat complet de îndatoririle sale în fața cetățenilor clujeni și a decis să joace tare pe ultima carte: reprezentarea. După cum afirma recent primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, desemnat Omul Anului 2018, ca demnitar public ai două posibilități: fie te ocupi de reprezentare, adică de reclamă, fie lucrezi consecvent pe proiecte, pentru a materializa așteptările cetățenilor care te-au votat.

Odată în plus, Emil Boc a demonstrat că știe să joace cu abilitate și să investească mai degrabă în propria imagine, decât în municipiul pe care-l reprezintă.

Acum Boc transpare în postura unui toboșar, care mărșăluiește pe străzi pentru a susține echipa României.

Sau în calitate de lider de galerie. Evident, galeria României avea nevoie de o reprezentare puternică, iar omul (mic) de stat, Emil Boc, pare să fi fost persoana adecvată pentru un asemenea rol.

Rolul de toboșar chiar i se potrivește. Celelalte, politice, mai puțin.


 

Emil Boc s-a deplasat la Ostrava pentru a susține formația feminină de tenis de câmp a României în meciul de Fed Cup cu campioana mondială, Cehia. 

Acesta s-a îmbrăcat cu un tricou galben, în ton cu restul suporterilor aflaţi la Ostrava. Camerele televiziunii l-au surprins pe Boc în timp ce se ridica în picioare şi îi îndemna pe restul românilor să o încurajeze pe Mihaela Buzărnescu. 

CITEȘTE ȘIBolojan, mesaj pentru Boc: “Cei care își alocă foarte mult timp pentru reprezentare, nu mai fac lucrul efectiv. Poți să câștigi mandate și cu poze, dar sunt niște voturi „ieftine”

 

sursa foto: fanatik.ro&prosport.ro

Adauga comentariu