Rautacisme

Tişe atrage fonduri europene cu BARCA VIDEO

Alin Păunel Tişe şi-a început campania electorală. După ce face din declaraţii Spital Regional de Urgenţă, acum face şi Centru de Transplant. Iar prostiile, pardon, proiectele pe care le coordonează sunt atât de mari, încât acesta a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că atrage fonduri europene cu BARCA.

Incapabil să termine ceea ce a început, atunci când a terminat ceva, apoi a terminat cu totul: vezi falimentul Cluj Arena.

CITEȘTE ȘI: Cluj Arena, unicul stadion din Europa distrus an de an de festivalieri va avea niște iarbă unică pe continent 

Trist este că pentru toate prostiile pe care le debitează politic există papagali de presă care îl preiau ca atare, fără să-i ia la purecat discursul deșucheat.

Tișe, despre finanțarea pentru primul Centru de Transplant Integrat din țară. De la Cluj, evident.

”În momentul de față, noi încercăm să accesăm bani pe trei proiecte, pe trei finanțări, Există posibilitatea de a lua pe-o finanțare… pe BARCA Europeană de Investiții, cu bani de la BEI, o a doua variantă este pe Programul Operațional Regional 2021-2027 și cea de-a treia variantă, pe o altă finanțare, a unor programe norvegiene, care finanțează practic, investițiile în spitale”, a declarat Tișe. 

Dacă, într-adevăr, Alin Tișe, președinte al Consiliului Județean Cluj, atrage fonduri europene după cum vorbește, atunci…

Vezi și: Dovada că lui Emil Boc fie nu-i mai pasă ce azvârle pe gură, fie îl lasă discernământul: a lăudat Franța la un eveniment oficial al Italiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *