Din oras

Ținutele rușinii de la Balul Operei 2019. Vezi ce au înțeles femeile că înseamnă „black tie” și „white tie”

Site-ul Diva și Divanul a publicat un articol critic la adresa ținutelor neinspirate de la Balul Operei 2019. Aparent, evenimentul reflectă lipsa de educație a stilului de îmbrăcăminte. Iată o parte din analiza celor de la Diva și Divanul

Balul Operei din Cluj a avut loc sîmbătă, 9 martie de la ora 19.00 Eveniment monden așteptat și anunțat, adună la un loc apariții pretențioase și personalități simandicoase. Teoretic. Practic, din nefericire lumea nu prea știe, nu ascultă, nu este informată sau nu este interesată despre cum și ce înseamnă un cod vestimentar. Organizatorii Balului au făcut public un dress code valabil pentru toți participanții la eveniment, așa cum se întîmplă peste tot în lumea civilizată unde astfel de evenimente au loc.

Am postat asta aici ca să fie cît se poate de clar ce înseamnă un dress code.

Din nefericire, ceea ce urmează să vedeți ca imagini, deși se poate spune că ar puncta la cerințe, per general, nu punctează la multe alte capitole subînțelese în acest dress code.

Voi sublinia cîteva aspecte esențiale generale, pe care, de fiecare dată cînd am ocazia le specific și la rubrica Radio Cluj la modă.

Prea mult tul ieftin și dantelă, mult prea încărcat, disonant cu conformațiile

După o astfelde experiență ”estetică” realizez pe deplin drama lipsei de educație vestimentară și de stil. Este o dramă. Nu la fel de majoră ca cele fundamentale care ne macină pe noi ca români dar este.

 

Poate că nu vi se pare nimic dramatic, ci chiar de-a dreptul hazos sau amuzant cînd vedeți o doamnă mignonă în jurul vîrstei de 60 de ani, cu o conformație a corpului ce favorizează o lățime excesivă a spatelui și a bustului, cu șolduri înguste, fără o linie de demarcație a taliei, cu multe caneluri, de data asta orizontale, de-a lungul corsajului , înveșmîntată fudul și arogant cu un fel de ciorap lucitor de culoarea muștarului care se colează perfect pe conformația sus-amintită. Asta nu ar fi absolut nimic dacă rochia nu ar fi purtată cu o atitudine demnă de o florăreasă ce-și revendică marfa în piață la orele dimineții.

O Kardashiană planturoasă înveșmîntată într-o armură și mai planturoasă

Got my point? Repetăm: CONFORMAȚIA, adică ANATOMIA, aia cu care ne-a lăsat bunul Dumnezeu și care nu este defel blamabilă, decît dacă tu îi subliniezi ne- armoniile. Nimeni nu-i perfect, a propos! Aici mai fac o mică paranteză- ca în orice domeniu artistic, și în vestimentație, stil sau aparență există niște reguli de compoziție.


Accente nefericite de negru combinate cu tul nude. Brățara neagră este pur și simplu odioasă. Fronsajul de pe bust este prost executat, la fel ca și coafura.

Dacă ne gîndim la corpurile noastre ca la niște lucrări vivante- cam așa cum făceau dandy- liniile și proporțiile pe care alegem să le uzităm pe pînza care suntem noi, pot sau nu să ne pună în valoare sau să ne execute.

Nu mai știu ce să spun. Cromatica rochiei pe conformație este total nepotrivită, croiul nu este avantajos pe acest tip de corp, detaliile rochiei sunt pur gratuite într-o arhitectură vestimentară disonantă cu vîrsta și conformația.

În nici un caz nu pui un top lung pînă aproape de genunchi de sub care iese timid o fustă din care se văd vreo 30 de cm de material, căci nu e lungă cum scrie în dress code, la care asortezi niște papuci de omorît gîndacii în colțuri ce depășesc ca proporție lungimea pulpei tale. Doamna, săraca, arăta ca un crenvurști paietat și disproporționat.

Unhappy matching- particularitatea conformației cu linia de croi, dantela aceea nu e un plus, ci un minus.

ATITUDINEA- ține de temperament, personalitate și stil de viață. Doamna cu ciorapul muștar era o femeie probabil mai simplă, care își dorea să simuleze clasa sau distincția. Aici nu merge treaba cu fake it till you make it, decît în ochii subiectivi ai protagonistei.

Linia croiului este complet out dated și tot ăn tot este prea mult. Avînd o conformație armonioasă mai puțin ar fi fost benefic pentru acest tip de siluetă.

VÎRSTA- ei, aici presupun că lumea sare ca mușcată. Din nou, nu mă leg de tineri sau de bătrîni, mă leg de consonanța între vîrstă, conformație și alegerea vestimentară. Dau totuși un exemplu ca să fiu înțeleasă. O rochie mulată pe o femeie în vîrstă, dar care are o linie armonioasă a corpului este binevenită, pe cînd aceeași rochie pe reversul situației va fi un accident vizual de nedorit. O fată tînără, subțire ca o liană, căci acesta este specificul vîrstei cu pricina, îmbrăcată cu prea mult volum, dantele, tuluri, în care se pierde silueta este o opțiune eronată. O rochie din benzi elastice Herve Leger pe aceeași siluetă-cum, de altfel am și văzut aseară acolo, este o bucurie pentru ochiul privitorului.

Priviți tot ansamblul: părul, rochia și pantofii. Conformația anatomică nu este deloc în armonie cu opțiunea vestimentară. O rochie clasică lungă, minimalistă, dreaptă, fără nici un fel de adjuvante sclipicioase ar fi fost de o mie de ori mai potrivită
Doamna aceasta arăta ca fluturele Emanuel din desenele animate de pe vremea copilariei mele. O neconsonanță majoră între vîrstă, cromatică, materialul ales, și multele aplicații de pe fața rochiei. Plus atitudinea.

CALITATEA TESĂTURILOR este esențialăăăăăăăăăă. Nu voi conteni să repet acest lucru. Calitatea materialului este vizibilă la cusături, la linia de croi, și-n final în tot designul rochiei. Româncele nu au cunoștințe și nici interes, se pare că, pentru materiale de calitate. Numărul celor care au este infim. O dantelă de chilot,un lurex sau un material paietat nu asigură decît aspectul, cheap, vulgar, kitschos al vestimentației, nu dau nici un plus de prețiozitate sau eleganță ci dimpotrivă. Vestimentație de gală nu înseamnă neapărat luciu.

O alegere absolut nefericită a materialului ce crează senzația unui material pentru decorațiuni interioare. Din nou, volum în exces pe o conformație care nu cere așa ceva.
 

DOZAJUL -regula cea mai bună este LESS IS MORE sau MAI PUȚIN ESTE MAI MULT, dar atenție și aici- simplu înseamnă clasă, dar simplist poate însemna sărăcăcios, nespectaculos, auster gratuit sau orice alt epitet v-ar mai veni în minte. Creațiile Balenciaga sau Dior par multe dintre ele simple, dar numai așa nu sînt. Dozajul funcționează și la accesorii și la styling. Aici vorbim despre make-up și coafură.

Aceeași opțiune vestimentară care include dantela asezonată cu marabou și cu accesorii aurii. Too much. Detaliul umărului gol este total gratuit în acest caz.


Dantele și satinuri pe aceeași formulă eternă și obosită

M-a surprins total neplăcut nerespectarea specificației de pe dress-code la doamne. Nu era voie cu părul liber. E logic. Părul desfăcut, lăsat liber pe spate transmite o semnificație boemă, romantică, sau hipiotă, ca să nu spun că unele doamne păreau chiar nețăsălate de-a dreptul.

Părul, poșeta din alt film, și calitatea rochiei

Proporțiile decolteului și a bretelelor, ceva neînregulă cu lungimea rochiei, detaliul florii azvîrlite pe un umăr, alegerea acelui colier, coafura.

Machiajul mult prea accentuat și foarte strident, un obicei la românce. Machiajul subliniază plusurile fizionomiei și maschează minusurile dacă e bine făcut. În nici un caz nu trebuie să arate nimeni ca și cum ar purta o mască.

Suprafețe foarte încărcate, de la coafură la rochie și la accesorii. Ca într-o lucrare de artă trebuie să existe un centru de interes, un detaliu contrastant care să atragă atenția. Aici totul este în concurență.

În ceea ce privește părul coafat sau prins. nu trebuie să ai în cap niște cuiburi de viespe, sarmale sau alte bucate tradiționale românești țeapăn fixate în creștetul capului. Există, întotdeauna calea de mijloc.

Accesoriile sînt accentul cel mai important. De ce naiba să pui la o rochie roz fuchsia o eșarfă neagră cu fireturi înnodată la gît? Ca să acoperi un decolteu mai accentuat pentru că vîrsta o cere, poți pune un colier oversized cum am avut eu la rochie. Nu mai spun de pantofi. Pantofi nude la rochie clasică neagră? Pentru numele lui Dumnezeu dacă pantofi negri nu se găsesc în lumea asta cu tonele, nu știu ce se găsește altceva… Sandale nu porți dacă pe dress code scrie stiletto, după cum nu porți nici papuci de babă cu tocuri nicicum. Iei toc stiletto și te chinui. Stiliștii nu sînt proști. Pantoful stiletto face orice femeie mai suplă, mai elansată, mai elegantă, piciorul se cabrează din cauza înălțimii tocului de aceea nu sînt comozi, dar de cîte ori în ziua de azi mai mergi la ceea ce se cheamă bal. Și da, dansezi…cu poșețica plic grațios sub braț și cu mîna ținîndu-ți rochia să nu calci pe ea, valsezi.  [ ]

Citește continuarea pe Diva și Divanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *