Din oras

Timpul trece, garajele din tablă rămân. Nici anul acesta nu scăpăm de „cotețele” dintre blocuri?

Primarul Emil Boc evită să demoleze garajele din tablă, deși de ani de zile clujenii îi cer să le pună la pământ. De fiecare dată, Boc vine cu aceleași texte pentru că nu vrea să și-i pună în cap nici pe cei care au garaje, nici pe cei care vor soluții moderne de parcare. În fond, sunt voturi în joc.

Garajele sunt, se pare, o problemă sensibilă pentru municipalitate din moment ce de ani de zile stau în picioare, bine dosite printre blocurile din cartiere. Boc promite în fiecare an că le construiește clujenilor parkinguri de cartier, că face locuri de parcare, platforme supraterane cu două etaje, dar despre garajele din tablă rar dacă suflă o vorbă. Este și firesc pentru că și i-ar pune în cap pe toți proprietari de garaje, care nu sunt puțini și la o adică, dacă mai candidează o dată, pierde câteva sute, poate chiar mii de voturi.

La dezbaterea din Mănăștur, pe marginea bugetului local, de acum două săptămâni, cineva din sală i-a strigat lui Boc: “Demolați garajele din tablă!”, dar primarul s-a făcut că nu aude nimic. Doar oamenii din sală au aplaudat și au râs. Și pe platforma domnuleprimar.ro, sesizările cu privire la cotețele din tablă, numite cu indulgență garaje, există din abundență, dar sunt ignorate cu desăvârșire. Cea mai recentă sesizare este de acum șase zile:

„Toată lumea reclamă mașini parcate pe trotuare și în alte locuri unde «încurcă» pe unii concitadini supărați. Domnule primar Emil Boc, nu găsiți de cuviință să începeți acțiunea de construire a unor noi parkinguri în locul șirului de cotețe(garaje) construite pe domeniul public cu aprobări obținute în vremea altor primari, dar rămase între blocuri ca să arate caracterul de mahala al cartierelor municipiului? Fac parte dintre cei mulți care nu au avut șansa de a «moșteni» un loc de parcare și ne chinuim să supraviețuim. La cererea unui loc de parcare primim același răspuns «rezolvat parțial», adică deloc. Sper ca timpul să rezolve și problema asta, că din partea administrației locale suntem «rezolvați parțial»”, a scris un clujean, care s-a semnat Ionescu.

Sesizarea nu a primit niciun răspuns din partea Primăriei.
Și pe recent lansata aplicație a Primăriei, My Cluj, deja au început să apară multe sesizări cu privire la lipsa locurilor de parcare și a garajelor din tablă, care mai mult încurcă decât să ajute.

„Bună ziua. Situația parcărilor din zona Alverna este sub orice critică. Toate trotuarele sunt ocupate de mașini parcate, iar pe alee este un șir de garaje în mare parte nefolosite. Propun desființarea garajelor în vederea creșterii numărului de locuri de parcare”, se arată într-o sesizare de pe My Cluj, postată acum trei zile.  

Primarul Emil Boc recunoștea acum doi ani că demolarea garajelor este o chestiune care i-ar învrăjbi pe  cetățeni. Automat acest lucru ar duce la stricarea imaginii sale în ochii susținătorilor garajelor. Se pare că Boc a ales să nu piardă voturile garagiștilor, în defavoarea celor mulți, care nu au locuri de parcare și parchează pe trotuare sau pe unde apucă.

„Dacă avem revendicări de teren şi puneri în posesie nu facem altceva decât să-i învrăjbim pe oameni, pentru că nu vei mai putea să ai nici măcar atâtea locuri de parcare câte garaje sunt acum. Demolarea garajelor e o situaţie care se va avea în vedere, dar luată pas cu pas, treptat. Anul acesta nu va fi demolat niciun garaj pentru că nu sunt reglementate situaţiile juridice”, spunea Boc, în 2015, despre garaje.

Anul trecut s-a mai răzgândit puțin în privința garajelor și a declarat că urmează să fie demolate aproape 500 de garaje, iar pe locul lor să fie ridicate parkinguri. Până când se va înfăptui acest lucru va mai trece o perioadă lungă pentru că proiectele de construire a parkingurilor noi (cinci la număr) sunt abia în faze incipiente. Acum câteva zile, într-o emisiune la un post de radio local, Boc a vorbit despre soluțiile modulare pentru cartiere, fără să vehiculeze însă niciun termen de începere a vreunui proiect.

„Deocamdată eu am văzut soluțiile modulare pentru cartiere, acelea pe două nivele, în care din 50 de locuri creezi 100 și acestea le vom practica”, a precizat Boc.

Până una alta, garagiștii sunt fericiți că au unde să își pună și mașina și murăturile și cârnații la afumat. Anul trecut, Poliția Locală a descoperit în cartierul Între Lacuri, o afumătoare improvizată într-un garaj.  Acesta este doar un exemplu legat de garajele în care se găsește cu totul altceva decât un autoturism. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *