În timp ce primarul Emil Boc modernizează „Clujul Verde” pe Facebook, clujenii se plâng de paragina din cartiere

„Clujul Verde: Se modernizează Parcul 14 Iulie”, s-a lăudat astăzi, pe pagina sa electorală de Facebook, primarul Emil Boc.

„Reamenajarea și extinderea spațiilor verzi din municipiu reprezintă o prioritate a municipalității. Până în 2030 ne-am propus plantarea a peste 100.000 arbori, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, crearea și extinderea zonelor verzi în oraș - 190 ha și amenajarea de coridoare verzi-albastre în concordanță cu direcția verde europeană”, a mai promis edilul.

Și viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, în urmă cu două zile, reabilitarea și modernizarea Parcului 14 Iulie din cartierul Grigorescu, o investiție cu o durată estimată de 10 luni, dar care, în dulcele stil clasic al administrației clujene, ar putea dura de 5 ori mai mult.

În timp ce edilii liberali ai orașului promit pe Facebook verzi și uscate, investiții umflate bombastic din cuvinte, sub sloganul penetrant electoral „Clujul Verde”, clujenii se plâng pe pagina de sesizări a Primăriei (mycluj.e-primariaclujnapoca.ro) de probleme care ne arată un municipiu mai mult uscat decât verde:

„În parcul de pe strada Iris, toate băncile sunt rupte și le lipsește spătarul. În parc este nevoie de mai multe bănci, iar leaganele sunt toate învechite și rupte! Vă rog să luați în considerare și acest parc”, a scris un locuitor din Iris.

„Din nou e plin de gândaci puturoși (strada Târnavelor 47B)”; „Curge apa de la sistemul de irigare”, au sesizat doi clujeni din cartierul Între Lacuri.

„Pe Al. Vaida Voevod 72 nu s-au ridicat copacii și crengile rupte după furtuna din vară. Când puteți vă rog să trimiteți pe cineva să le ridice. Mai sunt și arbori uscați care trebuie tăiați”; „La Unirii 19 s-a tăiat iarba și gardul viu. Când puteți vă rog să trimiteți pe cineva să ridice resturile vegetale”; „Cei care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi din oraș nu sunt verificați?! În fiecare zi trec prin parcul Detunata și sunt efectiv oripilat de modul în care se întreține parcul. A rămas gard viu netuns, iar cel tuns arată de parcă și-a bătut joc cineva de el, iarba, cosită de aproape o lună, nu a fost stransă, peste tot sunt crengi uscate rupte de vant și care nu au fost strânse. Iar situația aceasta se repetă în majoritatea spațiilor verzi de la periferie, ca să zic așa, că în Parcul Mare am văzut că sunt un pic mai atenți. Știu un caz pe Aleea Băișoara, unde este un parc între două blocuri, blocuri la care tot RADP-ul face spațiul verde. La blocuri este tăiat relativ drept gardul viu, iar în dreptul parcului este tot în valuri, fiind tăiat în aceeași perioadă, și probabil de aceeași echipă”; „Revenim cu solicitarea ridicării crengilor depozitate din luna iulie și neridicate și a ierbii cosite și neridicate, C-tin Brâncuși 171 colț cu Horticultorilor”; „Pe strada Moise Nicoară nr. 1, în față la magazinul Mega Image și fostul Tonis Pub, spațiul verde s-a înjumătățit datorită unor lucrări de pavare a noului chiriaș al spațiului fostului Tonis Pub. Cum e posibil ca cineva să facă așa ceva, să facă dispărut jumate din acest spațiu verde!!!!”, au scris alți cetățeni din Gheorgheni.

„În parcul din spatele Lamă G, pereții gropii de nisip lipsesc. Nisipul e împrăștiat prin tot părculețul. Am rugămintea de a rezolva această problemă”; „O bancă din parcul de joacă din spatele blocului are o bârnă ruptă. Mai sunt alte 2 bănci cu bârne deteriorate, la risc să se rupă în jumătate”; „Pe strada Donath 109, la scara 3 și 4, există 3 copaci tuia uscați, de înalțime 10 metri, riscând să cadă pe trotuar și carosabil”, au sesizat clujenii din Grigorescu.

Nici în zona centrală a orașului, „Clujul Verde” nu e lipsit de probleme:

„Doresc să fac o sesizare cu aproape toate aleile secundare din Parcul Central. Sunt impracticabile!!!! Pe jos, se calcă strâmb din cauza bolovanilor folosiți sau puși precum pietrișul. Pietrele sunt extrem de ascuțite și înțeapă prin talpă. Cărucioarele nu pot fi împinse deloc!!! Rugăm soluționarea urgenta a problemei”, a scris un clujean.

Așadar, imaginea idealizată a Clujului electoral, modernizat și înverzit continuu pe Facebook, nu se pupă cu paragina „verde” din cartiere.

Adauga comentariu