În timp ce Boc își face PR pe ce nu are, Oradea se dezvoltă. Singurul om care aduce valoare în așa-zisa Alianță a Vestului este Bolojan

S-a băgat și Boc în Alianța Vestului, dar cum va face față, nu știm. Cluj-Napoca, orașul de 5 stele din zona Transilvaniei, la capitolul dezvoltare și investiții nici nu se apropie de aliata sa, Oradea.

Orașul de pe Crișul Repede salută din mers Clujului, pe care l-a depășit la investiții, reabilitare clădiri, parcări, absorbție fonduri europene, exproprieri.

Clujul este o ficțiune „digitalizată” și aglomerată, unde cetățenii an de an sunt aburiți cu un PR de toată frumusețea, fără o acoperire reală. Când vorbește despre Cluj, Boc nu uită să reamintească de proiectele de transformare ale orașului, de tip „smart city”. Ne tot lăudăm cu băncuțele smart, cu aplicații care cică salvează timpul de așteptare la cozi, în timp ce unele cartiere ale Clujului sunt înecate în noroi.

Citește și: Cum arată o stradă dintr-un cartier de elită al Clujului. Locuitorii au ajuns în culmea disperării

În timp ce administrația din Cluj se crede perfectă, Oradea îi arată ce înseamnă atragere de fonduri acolo unde trebuie și pentru ce trebuie. Potrivit hotnews, Primăria Oradea a depus proiecte în valoare de 300 milioane de euro pentru a accesa fonduri europene nerambursabile pe actualul exercițiu financiar, până acum fiind câștigată finanțare pentru proiecte în valoare de 174 milioane de euro, restul fiind în procedură de evaluare, a anunțat primarul Ilie Bolojan. Astfel, orașul Oradea, cu un buget de circa 580 milioane lei și o populație de aproximativ 200.000 locuitori, bate Clujul, Sibiul și Bucureștiul la acest capitol.

Ilie Bolojan a reușit să depună proiecte de 300 milioane de euro pentru a accesa fonduri europene, în timp ce Boc bifează nimicuri pentru propria imagine. Văzând ce se face în alte orașe, clujenii s-au săturat de laude și etichete precum: Clujul, „Capitala dezvoltării”, „orașul minune”, „cel mai frumos oraș din România”. Toate acestea după ce lună de lună clujenii depun sesizări legate situația străzilor neasfaltate, de mulțimea accidentelor provocate din cauză că trecerile de pietoni nu sunt semaforizate/iluminate, de aglomerația din oraș, de suprataxarea parcărilor s.a.m.d.

Citește și: Oradea salută din mers Cluj-Napoca. În “orașul de cinci stele”, toate se mișcă în reluare

 

Adauga comentariu