TETAROM I mai înghite 800.000 de lei, la un an de la finalizarea proiectului

Consiliul Județean Cluj continuă să investească sume importante de bani în Parcul industrial TETAROM I. Deși finalizarea lucrărilor a fost anunțată anul trecut, iată că acest proiect necesită alte lucrări suplimentare în valoare de 800.000 de lei. 

Finalizarea lucrărilor la Parcul industrial TETAROM I a fost anunțată de către Consiliul Judeațean în mai anul trecut, după cinci ani de întârzieri datorate alunecărilor de teren. Proiectul a ajuns să coste 10 milioane de euro, costurile fiind mult ridicate datorită lucrărilor suplimentare pentru consoilidarea dealului Hoia.

Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I  au fost realizate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA. Aceeași firmă a primit și contractul în valoare 800.000 de lei pentru Lucrări suplimentare necesare finalizării proiectului „DEZVOLTARE PARC INDUSTRIAL TETAROM I, EDIFICARE CLĂDIRI, EXTINDERE ŞI MODERNIZARE INFRASTRUCTURĂ”. 

”Finalizarea acestui proiect de aproximativ 10 milioane de euro, după un decalaj de 5 ani datorat alunecărilor de teren din zona Tetarom, e o realizare importantă a Consiliului Județean Cluj care extinde, astfel, capacitatea de găzduire a firmelor și a start-up-urilor”, anunța Alin Tișe în mai 2019.

La un an de la așa zisa finalizare Consiliul Județean licitează lucrări suplimentare pentru, surpriză, finalizare proiectului parcului industrial TETAROM I.

Lucrările care urmează a fi executate in prezenta procedura:  Extindere drumuri şi parcări, respectiv obiectul 17 Amenajare platforme, necesită măsuri de reabilitare, modificare și corelare cu lucrările de stabilizare a versantului, iar lucrările constau în reabilitarea sistemului rutier aferent benzii realizate, din aleea de acces la hala nr. 2, adaptarea sistemului de colectare a apelor pluviale la noua configurație a terenului precum și a sistemului de stabilizare a versantului prin reamplasarea Retelei D drenuri electroprenumatice L = 90m, 10 drenuri, 10 m interax si Retelei F drenuri sifon L= 70m – 15 drenuri, cu conexiunile aferente (aspect ce reiesei clar si din adresa UTCN nr. 2837/04.2019.

Anul trecut în mai, în cadrul P.I. Tetarom 1 situat în zona străzii Tăietura Turcului din municipiul Cluj-Napoca, au fost recepționate mai multe obiective care au făcut obiectul acestui proiect european de extindere a infrastructurii de business, respectiv un imobil de birouri cu regim de înălţime D + P + 5E, un sediu administrativ, două hale de depozitare, o parcare auto și un drum tehnic de acces prin spatele halei numărul 2.

Ziar de Cluj a solicitat un punct de vedere de la Consiliul Județean privind necesitatea unor lucrări suplimentare, însă acesta nu a fost comunicat până acum. Vom reveni cu explicațiile Consiliului Județean de îndată ce le vom avea. 

 

 

Adauga comentariu