Teo Peter, o viață închinată pe altarul muzicii: „Publicul este cel care îți dă energia de a merge mai departe!”

Teo Peter e basistul trupei Altar, o formație rock ce a scris o pagină importantă din istoria muzicii românești, fiind prezentă de 25 de ani pe scenă și în sufletul fanilor de toate vârstele.

Dorința lui Teo Peter de a face muzică a început printr-o rebeliune adolescentină, iar rebeliunea a continuat pe parcursul anilor, prin mesajele pieselor sale, o critică constructivă, uneori ironică, a societății românești, la ridicarea căreia artiștii vor să contribuie prin versurile lor ce „instigă” la patriotism și la responsabilitate socială.

Altar e o trupă ce a străbătut deceniile cu un mesaj mereu tânăr, adresat tinerilor de toate vârstele și din toate generațiile. Teo Peter și-a închinat viața pe altarul muzicii rock de atitudine și povestea Altar se suprapune în linii mari cu povestea sa de viață.

Cel mai bun chitarist din spatele blocului

Teo Peter s-a născut la Cluj, în 4 iulie 1971. În anii '80, una dintre distracțiile adolescenților era ieșitul în spatele blocului cu chitara, și cumva asta, consideră artistul, i-a deschis atunci drumul spre muzică:

„Stând acolo, în spatele blocului, nu prea știam să cânt la chitară și am fost chiar luat peste picior de prietenii de la bloc, care-mi spuneau: «Bă, taică-tău e mare vedetă și tu nu știi să cânți la chitară!», tata fiind deja cunoscut cu formația Compact, care era una dintre cele mai mari din țară. Și practic, la 15 ani, acesta a fost primul impuls să învăț să cânt cum trebuie și mi-am propus să învăț să cânt la chitară și să îmi fac o formație.”

Pe ascuns, fără să știe nimeni, Teo Peter s-a înscris la cursurile Școlii Populare de Arte, unde s-a apucat de chitară. Studia și acasă, singur, fără să spună nimănui și astfel a învățat foarte repede:

„Într-o jumătate de an deja depășisem cu siguranță standardul din spatele blocului. Și îmi amintesc momentul când am ieșit, și am cerut și eu chitara, după ce fiecare și-a făcut numărul, și am început să cânt niște piese care erau destul de greu de interpretat, și le-a picat fața la toți! Asta e o amintire frumoasă…!”

Prima chitară bas

Pasul doi, după ce a învățat să cânte la chitară, a fost să-l sune pe tatăl său, pentru a-i spune că vrea să-și facă o formație:

„M-am lovit de refuzul lui categoric de a mă sprijini în pasiunea asta, spunându-mi să îmi văd de școală, că habar nu am eu ce înseamnă viața asta de artist, că nu e ceea ce pare și că dincolo de lumina reflectoarelor e foarte multă muncă și greutăți.

Bineînțeles, fiind adolescent, rebeliunea și-a spus cuvântul și nu am dat curs și, până la urmă, eu fiind încăpățânat, el mi-a spus: «Atunci, descurcă-te! Fă ce vrei!» I-am cerut o chitară, i-am zis că am nevoie de o chitară bas. Basist voiam să mă fac, voiam să urmez modelul lui și practic până la urmă dintr-o ambiție a început totul. Mi-am propus să îi demonstrez că o să îmi fac o formație, că o să reușesc să îmi urmez visul. 

M-am dus la bunică-mea, i-am spus că îmi trebuie o chitară, mi-a cumpărat ea și pe la 16-17 ani mi-am făcut prima formație, Craft. Cântam cu niște studenți de la Facultatea de Litere, unul dintre ei, Cornel Brătilă, vecin de bloc. I-am spus despre visul de a-mi face o formație, voia și el să-și facă și cânta foarte bine. El era mai mare și cumva a fost cel care m-a ajutat să fac primul pas. Acum e un cunoscut chitarist de chitară clasică.”

„Viața mea se desfășoară între casa de discuri Roton și formația Altar”

Cu prima sa formație, Teo Peter a cântat un an, după care a colaborat cu o altă trupă, Trident, unde l-a cunoscut pe colegul său Nimrod, alături de care, în 1990, a înființat formația Altar:

„Tineri fiind, cu dorința de a face o trupă așa cum vedeam noi pe afară, povestea la Altar a început în '90, la stadiul de proiect, iar din '91 au început și concertele, asta fiind o poveste care continuă și în zilele noastre, după aproape 25 de ani de atunci. Aproape o viață de om, aș putea spune, cu dorințe, aspirații, greutăți, așa cum mă avertizase tatăl meu: cu împliniri, cu bune, cu rele, practic așa cum este viața. Ceea ce a fost mai important a fost că pasiunea a învins întotdeauna și am trecut mereu peste momentele mai dificile din cariera muzicală, momente inerente care apar în viața unei formații.”

De 20 de ani, Teo Peter e manager regional pe zona Transilvania la casa de discuri Roton, casă de discuri cu care a început colaborarea în 1995, pentru unul dintre albumele „Altar”:

„Am dezvoltat o relație dincolo de cea artist-producător și așa am ajuns să colaborăm și în domeniul acesta. Practic, de 20 de ani, din punct de vedere profesional, viața mea se desfășoară între casa de discuri Roton și formația Altar, nucleul fiind muzica.

Este destul de greu să ții laolaltă 4-5 oameni într-o formație, fiecare cu personalitatea lui, dar nouă cred că așa ne-a fost dat, să ne întâlnim și să facem lucruri frumoase împreună. De la dorința de a edita primul album, lucru greu de imaginat în acea perioadă pentru o formație de tineri, dar lucru pe care l-am reușit, toate s-au întâmplat repede. Ceea ce a caracterizat formația Altar a fost o ascensiune foarte rapidă în muzica rock românească.”

„Patru tineri cu frică de Dumnezeu, dar nu și de Iliescu!”

Într-un an de la lansare Altar a ajuns să performeze pe aceeași scenă cu cele mai mari formații din țară, de pe vremea aceea: Holograf, Compact sau Iris. Au semnat un contract cu cel mai important manager al acelor timpuri, Aurel Miran, care manageria marile formații, sau artiști ca Nicu Alifantis sau Alexandru Andrieș. Altar a intrat cu celeritate într-o galerie de muzicieni extrem de consacrați și cunoscuți, și au scos în total 5 albume și două LP-uri, concertând în întreaga țară. Au fost promotorii muzicii de atitudine în România și asta le-a asigurat succesul încă de la început, pentru că, fiind imediat după Revoluție, tinerii voiau să se regăsească în cei pe care îi vedeau pe scenă:

„Cred că noi am fost exponenții acelei generații, pentru că spuneam lucrurilor pe nume. Țin minte că, poate chiar fără voia noastră, publicul de atunci ne vedea pe noi ca fiind un fel de protestatari împotriva noului sistem. Aveam concerte  în București la Sala Polivalentă și publicul scanda minute în șir: «Jos Iliescu!» Aveam piesa «Mr. President», care era clar cu mesaj politic. Îmi amintesc că Evenimentul Zilei titra la un moment dat că suntem «4 tineri cu frică de Dumnezeu, dar nu și de Iliescu», și puneam publicul să cânte la concertele noastre celebra piesă: «Ioane, Ioane, toată lumea doarme…»

Dar sigur că noi eram foarte tineri și nu știam probabil că exprimam doar rebeliunea, și vorbeam pe limba generației noastre, fără a avea o implicație politică, pentru că prin definiție muzica rock este o muzică ce are un mesaj social protestatar și de atitudine; practic noi făceam ceea ce simțeam, am exprimat  întotdeauna ceea ce simțeam.”

Mesajul de atitudine s-a perpetuat în piesele Altar

Mesajul formației s-a perpetuat în timp, pentru că și în zilele noastre Altar promovează acest gen de muzică de atitudine, în care artiștii vorbesc despre societatea în care trăim, despre tarele acesteia, despre cum și-ar dori să se schimbe lucrurile:

„Aș aminti aici piese ca «Rapsodia românească» sau «SOS», cele mai recente pe care le-am lansat. Dincolo de faptul că spunem lucrurilor pe nume, avem dorința de a schimba ceva - cam asta e ideea de fond. Dorim ca prin mesajul nostru să schimbăm măcar modul de percepție al ascultătorului, pentru că de aici până la acțiune e doar un singur pas și practic schimbarea începe de la fiecare. Vorbim despre România în piesele noastre, pentru că nouă chiar ne pasă de țara în care trăim și ne creștem copiii și, din păcate, multe nu sunt așa cum ar trebui să fie. Mulți dintre cei care acced în funcțiile din care ar putea să facă bine pentru țară, odată ajunși acolo, uită acest lucru și își văd interesul propriu și asta generează practic niște situații care duc la nemulțumirea oamenilor.”

„Rapsodia Românească” și ”SOS”, ultimele două piese Altar, au fost compuse de Teo Peter, exprimând gânduri, sentimente și trăiri proprii artistului ce și-ar dori ca prin creațiile sale să trezească sentimentele patriotice ale ascultătorilor:

„Nu sentimentul naționalist, cel patriotic, pentru că eu cred că dacă am începe să fim patrioți cu toții, lucrurile s-ar schimba, cu siguranță, mai repede și mai bine. Am mai avut și piesa «Bine ai venit în România/ La noi s-a inventat prostia»; poate atunci nu toți au înțeles că, dincolo de ironia care se ascundea în versurile acelei piese, exista evident un mesaj, care exprima dorința de schimbare. Nu am încercat niciodată prin versurile noastre să facem ceva distructiv, ci, dimpotrivă, ceva constructiv, și de-asta mesajul de atitudine s-a perpetuat în piesele Altar și în muzica noastră. Ne dorim cu siguranță să trăim într-o țară mai bună!” 

Privilegiul de a fi pe scenă implică și multă responsabilitate

În prezent, Teo Peter împreună cu Nicu Barna mai au un proiect muzical, Transylvania, ce s-a născut din dorința unei exprimări muzicale diferite, care să aducă folclorul românesc autentic pe acorduri de rock. Artiștii au lansat până acum 3 piese și altele sunt în pregătire, scopul proiectului nefiind neapărat cel de a concerta, cât de a lansa periodic câte o piesă.

Teo Peter consideră că privilegiul de a fi pe scenă, în fața oamenilor, implică multă responsabilitate în ceea ce privește mesajul transmis publicului. Ca modalitate de exprimare muzicală, Altar e o trupă puțin mai agresivă, mai brutală, și asta le-a blocat accesul pe anumite scene și a stârnit o oarecare reticență din partea organizatorilor, în ceea ce privește prezența lor la concerte publice de anvergură:

„Dar noi continuăm să ne facem treaba și faptul că suntem după 25 de ani aici înseamnă că ne-am făcut treaba foarte bine, înseamnă că publicul a rezonat cu noi. Până la urmă, publicul este cel care îți dă întotdeauna energia de a merge mai departe. Noi am respectat întotdeauna publicul și cred că acesta a fost motivul pentru care cei care ne ascultă ne-au arătat întotdeauna susținerea și dragostea lor.”

Rock, atitudine și istorie

În prezent, povestea Altar continuă, sau, cum le place rockerilor să spună la finalul concertelor: „Am fost, suntem și vom fi Altar din România!” Formația lui Teo Peter poate fi caracterizată foarte exact prin trei cuvinte: rock, atitudine și istorie, pentru că Altar a scris, în 25 de ani, o pagină importantă în istoria rockului românesc.

În prezent, membrii formației lucrează la piese noi și se pregătesc pentru un concert în cadrul Untold Festival. Vor cânta în Piața Unirii, o locație în care își doresc să performeze de 25 de ani:

„Au trebuit să treacă 25 de ani ca formația Altar să poată cânta în centrul Clujului, la festivalul We are Rocking the City, în Piața Unirii. Ne-am dorit foarte mult să cântăm acolo, pentru că Piața Unirii, de fapt statuia lui Mathias, așa cum este cunoscut la noi, în anii '90, când am început aventura Altar, era locul de întâlnire al rockerilor și erau zeci, chiar sute de rockeri care se întâlneau acolo. De-asta pentru un muzician rock acesta este un loc cu încărcătură.”

Pentru Teo Peter, una dintre cele mai mari satisfacții ale carierei sale este faptul că Altar a reușit să creeze punți de legătură între generații: la concertele lor vin și oameni ce îi ascultă de la începuturi, dar și copii de 15 ani:

„Atâta timp cât ai reușit să schimbi generațiile înseamnă că ai avut ceva de spus de-a lungul acestor ani. Nu am rămas numai cu publicul fidel de acum 25 de ani, ci majoritatea publicului nostru e reprezentat de tineri și atâta timp cât mesajul pieselor se adresează tinerilor, asta este ceea ce ne bucură cel mai mult, pentru că astfel cei cărora li se adresează muzica noastră sunt prezenți acolo și ne susțin.”

Adauga comentariu