În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creşterea nivelului de trai al burgheziei mijlocii a deschis pofta de distracţii şi agrement. În acest context, asistăm, în Europa, la o dezvoltare fără precedent a consumului de spectacole de divertisment. Construcţia de teatre a înflorit în întreaga Europă, de la Hamburg la Odesa, de la Szeged la Zürich, de la Budapesta la Praga, de la Baden la Zagreb, de la Iaşi la Oradea şi Cluj.
În aproape toate oraşele europene se construiesc teatre dramatice, teatre de operă şi mai ales teatre de variétés. Se urmărea ca clădirile să fie funcţionale, să-şi îndeplinească rolul reprezentativ, să fie rezistente la foc şi, în cele mai multe cazuri, să fie construite foarte repede, pentru a răspunde unui moment ce trebuia comemorat sau pentru a fi inaugurate cu ocazia unei vizite imperiale sau regale.
Firma „Fellner & Helmer“ din Viena a construit 48 de teatre în întreaga Europă. Cel mai estic punct european atins de firmă a fost Odesa. Ferdinand Fellner (n. 1847, Viena – m. 1916, Viena) este un tipic arhitect al perioadei „Ringstrasse“. Tatăl său, tot arhitect specializat în edificarea de teatre, a construit Teatrul Thalia din Viena. A murit când fiul de-abia îşi începea cariera. În acest fel, Ferdinand-junior a trebuit să preia de foarte tânăr firma tatălui său. Hermann Helmer s-a născut la Hamburg în 1849, trăind, la Viena, până în 1919. A urmat şcoala de meserii ca pietrar, făcând şi studii de desen. În 1868 a intrat ca desenator în firma lui Fellner, iar în 1873 întemeiază firma „Fellner şi Helmer“, ce va fi numită de către Wolfgang Ludwig „Fabrica de teatre“4. După moartea celor doi arhitecţi asociaţi, firma, deja cu renume mondial, a fost preluată de către fiul lui Helmer. Dar, la începutul anilor ’20, epoca de aur a teatrelor deja trecuse. Firma a fost închisă în 1920.
Secretul succesului celor doi arhitecţi-vedete a constat în absolutul profesionalism şi în rapiditatea cu care au răspuns comenzilor. În timp ce lucrau la Teatrul din Cernăuţi, care avea termen 1904, au fost în stare să termine şi Teatrul din Fürth. În 1881 ar fi trebuit să înceapă construirea Teatrului de la Zagreb, dar, din cauza unor dificultăţi financiare, lucrările au început de-abia în 1894. Pentru că oraşul urma să fie vizitat de către Franz Josef, la 1 octombrie 1895 teatrul a putut fi inaugurat. Teatrul din Karlsbad (Karlovy Vary), decorat cu fresce de Gustav Klimt, a fost terminat într-un an. Construcţia Teatrului din Giessen a fost scurtată cu un an faţă de termenul contractat. Teatrul Popular (Népszínház) din Budapesta a fost ridicat în 18 luni. La Klagenfurt, în 1908, s-a hotărât construirea unui teatru cu ocazia jubileului de 60 de ani al lui Franz Josef. Pentru că timpul era scurt, conducerea oraşului a decis să nu mai organizeze un concurs, cum era regula, ci să încredinţeze direct lucrarea firmei vieneze. Cu siguranţă, rapiditatea era una din caracteristicile firmei. La această calitate se adaugă şi costul redus al lucrărilor eşalonat pe faze scurte, astfel încât să fie posibile economiile. Alois von Wurm-Arnkreuz crede că cele 48 de teatre construite de către „Fellner & Helmer“ au costat cât Opera lui Garnier.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Clujul este şi el într-o mare refacere arhitecturală. Clujul va primi funcţiuni urbane noi, care vor fi utilate cu clădiri corespunzătoare: Universitatea, Clinicile universitare, şcoli, licee, muzee. Aici exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic. Această clădire e construită ca urmare a unei activităţi teatrale începute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce s-a desfăşurat în casa Rhédey, din P-ţa Unirii nr. 9, colţ cu strada Napoca 7. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul Central al oraşului. Acesta e realizat din lemn şi va rezista doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional (Teatrul Maghiar, înainte de adăugarea foaierului). Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier într-un stil clasicist post-stalinist.
Acestea fiind premisele, şi în Cluj se pune problema construirii unui nou teatru (de altfel, în tinereţe, primarul Clujului, Géza Szvacsina, fusese pasionat de actorie). Alegerea amplasamentului se va face după modelul vienez: adică în locul din imediata apropiere a zidurilor oraşului, scoase deja din uz. În cazul Vienei, acest spaţiu a format faimosul Ring, pe care se vor amplasa toate noile funcţiuni impuse de modernizarea şi emanciparea metropolei. La Cluj se va opta pentru spaţiul fostului târg de vite din apropierea porţii mijlocii. Spaţiul format va avea un aspect oarecum asemănător cu cel al Ring-ului vienez.
Lucrările au debutat încă în toamna anului 1904, iar la sfârşitul anului au fost aşezate fundaţiile edificiului. Acoperişul clădirii a fost terminat în vara lui 1905, amenajarea interioarelor însă a mai durat un an, astfel că lucrările au fost finalizate în 15 august 1906. Spectacolul inaugural a avut loc în 8 septembrie 1906. Deja în perioada stagiunii inaugurale s-au constatat anumite deficienţe în zona anexelor scenei, ceea ce l-a determinat pe directorul teatrului, Jenő Janovics, să-i solicite firmei Fellner&Helmer o extindere a construcţiei pe latura sudică. O altă extindere a mai avut loc în perioada 1950-1956 în urma căreia s-au adăugat încă şapte travei laturii sudice.
La 14 mai 1919, la insistenţele lui Tiberiu Brediceanu, Teatrul Naţional a fost preluat de Consiliul Dirigent Român, reprezentat prin Onisifor Ghibu, secretar general pentru resortul Instrucţiunii şi Artelor, aceasta fiind data când se consideră că s-a înfiinţat compania teatrală. Director al Naţionalului e numit Zaharia Bârsan (18 septembrie 1919).
După cel de-al Doilea Război Mondial teatrul va fi extins. Primele schiţe de extindere vor fi executate încă din 1949. Dar extinderea va fi realizată numai după 1958. Noile faţade vor prelua întocmai stilul clădirii originare.
În anii ’70 şi ’80 s-au amplasat două statui monumentale în faţa teatrului: Eminescu şi Blaga. Cu această ocazie a fost alterată intrarea care se făcea pe un firesc peron cu copertină. Pardoseala carosabilă a fost înlocuită cu marmură şi supraînălţată, ajungând la cota şi aspectul celei interioare. De asemenea, scările de piatră au fost înlocuite cu unele de marmură ce au un pas mult mai dificil. Această modificare s-a făcut numai pentru a umple spaţiul dintre cele două alei orizontale aflate la cote diferite. Iniţial, lungimea scărilor se desfăşura doar pe jumătate din acest spaţiu. În anii ’80 s-a intenţionat înlocuirea statuilor cu care alegorice trase de lei şi aflate pe cele două turnuri. În cadrul Institutului de proiectare judeţean s-a executat un proiect bizar, în care statuile urmau să fie înlocuite cu o colonadă (?!) circulară. Din fericire, în cele din urmă, s-a renunţat la această idee aberantă şi, după o minoră restaurare, grupurile statuare au fost reamplasate pe turnuri.
Teatrul Naţional se prezintă ca unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale oraşului. În prima listă a monumentelor istorice, cea din 1955, clădirea nu a fost inclusă, fapt de înţeles pentru mentalitatea estetică a epocii. În plină perioadă de expansiune a modernismului în arhitectură, „stilul 1900″ era încă prea recent şi, adesea, perceput drept Kitsch. Astăzi, în întreaga Europă, clădirile executate de către firma „Fellner & Helmer“ sunt considerate un patrimoniu valoros şi sunt protejate.
Printre directorii Teatrului Național Cluj-Napoca se numără personalități culturale marcante, precum: Zaharia Bârsan, Victor Papilian, Vlad Muugur, Ion Vlad, Constantin Cubleșan, Dorel Vișan și Ion Vartic.
sursa info: adaptare după textul „Un veac de spectacol la Cluj”, semnat de Virgil Pop/ teatrulnationalcluj.ro
sursa foto: teatrulnationalclujnapoca/facebook