Liviu Dragnea: Se prevăd creşteri consistente de pensii până în 2022, în unele cazuri chiar cu 250%

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri în contextul adoptării legii pensiilor, că se prevăd creşteri consistente ale acestora până în 2022, în unele cazuri chiar cu 250%.

"Legea pensiilor a fost adoptată. Se prevăd creşteri consistente de pensii până în 2022 - în unele cazuri chiar cu 250%. Se rezolvă inechităţile: pentru muncă egală se vor acorda pensii egale. În premieră, se va putea cumpăra vechime în muncă de până la 5 ani, în ani diferiţi, în funcţie de nevoie. Se vor lua în calcul toate tipurile de venituri pentru care s-au plătit contribuţii în perioada 1975-2001, ceea ce înseamnă încă o creştere de minimum 10% a pensiilor", a transmis Liviu Dragnea printr-o postare pe Facebook.

Adauga comentariu