Tavi Hoandră, interviu cu Alexa despre România

Liviu Alexa: La Bomba Morală de astăzi l-am rugat pe prietenul meu, Octavian Hoandră, să ne ridice puțin emisiunea prin prezența lui. Tavi este un om foarte drag mie, surprinzător pentru că în presă sunt rare prieteniile între tineri și cei mai experimentați, să nu le zicem bătrâni, și surprinzător pentru că presa este și un mediu foarte competitiv. De la Tavi, eu, ca tânăr jurnalist nu am simțit niciodată competiție, ci mult sprijin și multe sfaturi. Tavi este un om care pe mine m-a învățat foarte multe despre viață și astăzi învăț de la el despre cărți, despre sctiitori, despre lumea vechi și…

Octavian Hoandră: Hai, pass on, pass on.

Liviu Alexa: Da, pass on.

Octavian Hoandră: Despre morți, numai de bine.

Liviu Alexa: Da, încă nu ai murit și sper să trăiești mult încă de acun înainte. O să vreau să abordăm niște chestii mai speciale. N-ai fost intervievat pe temele astea și vreau eu să o fac…

Octavian Hoandră: Interviurile se fac cu personalități, nu cu personaje.

Liviu Alexa: Tu ești o personalitate.

Octavian Hoandră: Eu sunt un personaj.

Liviu Alexa: Ești un boier, unul dintre ultimii boieri boemi ai culturii românești. Todor Giurgiu îți dă un SMS acum câteva săptămâni. El face o documentare pentru ceva film și tu pomenești episodul ăsta într-un editorial în Evenimentul Zilei. Tudor Giurgiu, regizorul și omul de cultură îți spune că a găsit undeva, în cercetarea lui, niște referințe dintr-un dosar de securitate, care te priveau. Era vorba de tânărul Hoandră de atunci, care, și astăzi e la fel, un rebel. Și te-am întrebat atunci de ce nu vrei să îți cunoști agresorul, nu știu, omul care a încercat să îți facă rău și care te-a pârât la Securitate.

Octavian Hoandră: Pentru că nu mi-ar face bine. Vreau să nu mai urăsc pe nimeni, să nu mă enervez pe nimeni. Mi-e foarte bine așa. N-aș vrea să văd cine m-a turnat. Și nu m-ar ajuta la nimic. Adică, sunt și eu un om între alți mii de oameni care au fost turnați. Rahat. N-am orgolii, nu făceam mare lucru, mai scriam cu vopsea Jos Ceaușescu pe trotuar. Îs rahaturi.

Liviu Alexa: Da, dar dacă tot am atins chestia asta, tu foarte rar mi-ai povestit despre perioada de la Sibiu. Adolescența, copilăria ta, ce făceai atunci, cum era Sibiul anilor aia….

Octavian Hoandră: Păi, în contextul ăsta descoperise Tudor Giurgiu că cineva ne turna. Noi de adunam, cei care mai scriam pe atuncia ilegal, ne adunam ori la Mircea Ivănescu, la poetul Mircea Ivănescu acasă, unde mai mâncam, mai beam o votcă. Stăteam de pe la prânz până seara târziu pe capul lor, dar erau oameni mișto, și el și doamna Stela. Sau la Ștefan Găbrian, acolo după Podul Gării. Care tot așa, stăteam acolo, fumam, mâncam, beam, povesteam, luam cărți. Deci cam cu asta ne ocupam.

Liviu Alexa: Un cuib de artiști rebeli.

Octavian Hoandră: Da, nu, n-aveam chef să facem nimic….

Liviu Alexa: Ce vârstă aveai atunci?

Octavian Hoandră: Păi, să fi terminat clasa a XII-a, încă din clasa a XII-a mergeam, și după aceea, când nu mergeam la Cenaclu, unde iară era totul supravegheat și știam…. Dar nu aveam chef să intrăm în rând, știi? Nu era așa o mare șmecherie.

”Mie-mi place să încalc regulile”

Octavian Hoandră: Tinerii care ne privesc acum să nu creadă cine știe ce. Eram niște târâie-brâu, ne plăcea șprițul, ne plăcea jazz-ul, ne plăceau gagicile. Dar, în timp ce nu făceam toate chestiile astea, mergeam la oamenii ăștia, care aveau puterea să ne adune în jurul lor. Și care aveau o casă deschisă. Ceea ce e mare lucru, astăzi nu mai vedem. Mergeam la atelierele pictorilor, mergeam la cluburile de jazz, la Sibiu. Ca norocul, erau două cluburi de jazz în restaurant. Acolo se intra cu legitimație, o chestie serioasă. Mai mergeam la cinematecă și, în general, pierdeam timp. Și citeam foarte mult, că n-aveam ce face. Ăia ne aprovizionau cu cărți și noi citeam. Și dup-aia mai veneam cu câte o povestire care credeam că e genială și veneau ăia și spuneau: „La gunoi, încă o dată, trebuie rescris aici și aici”. Nu mai rescriam, dar, totuși, rămâneam cu ceva. Am rămas cu ceva…

Liviu Alexa: De unde…

Octavian Hoandră: Asta ne-a format pentru viața de mai târziu.

Liviu Alexa: De unde ești atât de rebel? E genetică? Întotdeauna… n-ai fost un rebel în sensul agresiv, dar mi-ai spus într-o zi un lucru care m-a șocat pentru că ai dreptate, ai trecut prin trei dictaturi, așa e! De unde chestia asta de rebel, din adolescență? Ai fost totdeuna un răzvrătit?

Octavian Hoandră: Mă, nu știu! Nu răzvrătit, dar pur și simplu nu îmi plăcea să intru în rând. Acum, de exemplu, nu mă duc în țările în care nu se fumează, că nu pot să fumez. Mie îmi place să încalc regulile. Dacă nu pot să fumez, chiar și pe ascuns, îs foarte obositori ăia care ne supraveghează, nu mă duc. Deci eu… nu-mi place să nu calc cu mașina în parcare linia aia pe care o trag nemții, și toți fac 50 de manevre numai să nu atingă cu cauciucul linia. Mie nu-mi plac țările astea în care tre să respecți reguli. Eu nici nu fac mare lucru, dar nu-mi place, din principiu, să am o regulă la asta. De ce să nu fumez? De ce să nu fac aia? De ce nu, mă? M-am născut liber pe lumea asta! Lăsați-mă dracu` în pace! Fac ce vreau! Nu… nu îl bat la cap pe nimeni.

Liviu Alexa: Nu te pot lăsa să îți fumezi trabucul, care știu că e în dreapta ta, și aprins, pentru că nu ne lasă CNA-ul. Asta e! Da, asta e! Deci, când ți-a venit ideea să… La ce vârstă ți-a venit ideea să te tirezi din țară și cum ai făcut?

Octavian Hoandră: În clasa a 12-a, direct! Atunci am fost și eliminați pentru 3 zile din școală că… 1, pentru că ascultam Europa Liberă. Mă rog, noi vorbeam de Cornel Chiriac, ascultam muzică la Europa Liberă, era… Ascultam teze și antiteze la Paris. Eram… ne și dădeam un pic mari, citeam cărți interzise, citeam pe Eliade bătut la mașină, Sorin Lovin, făceam în laboratorul foto, copiam la mașina de scris tot felul de chestii interzise. Așa grăit-a Zarathustra și toate astea. Ne și plăcea să ne dăm mari, dar ne și prinsese flama marilor cărți care… Ca norocu`, noi aveam multe traduceri, dar unele erau interzise… Cioran. Cioran mergea în copii xerox. Și din clasa a 12-a ne-am hotărât să plecăm. Nu neapărat să mâncăm mai bine. Și sașii, colegii noștri, trimiteau poze cu ei cu cârnați, cu carne în mâini, cu astea… Noi aveam și carne, și cârnați, nu era problemă. Dar ne-ar fi plăcut să trăim liberi, să ascultăm muzică, să mergem la concerte, să mergem la biblioteci,

”Marile reviste literare scoteau câte-un almanah (…) Acolo găseam, băi, niște autori, țin minte și-acuma”

Octavian Hoandră: Să ni se rupă de Ceaușescu și de toate prostiile astea. Oricum nu… Nu făceam parte din România. Cel puțin în jurul… În Sibiu și în jurul Sibiului, unde se adunau trei inși… Îi vedeai la o cafenea… Sigur se plănuia o trecere frauduloasă a frontierei. Îți trebuia busolă… Hărțile toate care apăreau pe timpul ăla erau greșite. Nu erau marcate, știi? Nu erau… Erau fals făcute. Deci nu te puteai lua după hartă, numai în mare, așa. Îți trebuia o busolă, ca să iei direcția. Erau multe locuri prin care se trecea. Ăia care trecuseră trimiteau niște hărți prin cei care se întorceau…

Liviu Alexa: Pe unde ai vrut să treci?

Octavian Hoandră: Peste tot. Am fost de 4-5 ori… Să studiem. Complicat… Era complicat. Era un scop. Pentru asta trăiam. Păi, după ce am terminat…

Liviu Alexa: Tu ai văzut comunismul ca o barieră.

Octavian Hoandră: Trăiam bine… Nu pot să zic că trăiam rău. Nu stăteam la cozi… Nu… N-aveam probleme de-astea… Era oprimant că nu poți să faci ce vrei. Erau multe reguli, unele chiar tâmpite și această chestie cu regulile eu nu am suportat-o niciodată. Și-acuma… Fumez pe ascuns, în toate locurile nepermise… Îmi face plăcere să știu că nu sunt ca toată lumea. Nu că ar fi mai bun… Doar că nu fac ce… Ce nu înțeleg eu că trebuie să fac.

Liviu Alexa: Care e cea mai frumoasă amintire a ta din copilărie? Nu din adolescență.

Octavian Hoandră: Am multe amintiri, dar acuma chiar mă pregăteam să scriu pentru Evenimentul Zilei că… Mă gândeam în perioada asta, de Crăciun, când eram prin clasa a VIII-a, a VII-a – a VIII-a, era vremea almanahurilor. Marile reviste literare scoteau câte-un almanah. Și Urzica, care era foarte mișto… Almanahul Urzica…

Liviu Alexa: Urzica , Cinema, Lumea…

Octavian Hoandră: Da. Și… Acolo găseam, băi, niște autori, țin minte și-acuma, niște autori care nu… Oricum nu puteau fi traduși. Acolo am găsit un fragment din Max Frisch care m-a impresionat fantastic și am citit și cartea după ’89… Extraordinară… „Stiller”… Un personaj foarte fain care este prins în tren și i se spune: „Dumneavoastră sunteți Stiller, care ați dispărut acum 10 ani”. Și el zice: „Eu nu sunt Stiller”. Și-ncepe să povestească lucruri, crime pe care nu le făcuse și începe să-i… Să încerce să-i convingă pe toți că el de fapt altă viață a avut. Ceea ce nu era adevărat. Și-mi dau seama că personajele astea m-au marcat, că și eu încerc să fac același lucru. Acum. Văd ce se-ntâmplă în jur și vreau să… Vreau să mă conving că nu asta-i viața mea. Sau nu asta mi se-ntâmplă… Ni se-ntâmplă nouă acuma. Și mai era unul… Un autor absolut genial, James Thurber. Un american ale cărui cărți nu s-au tradus din păcate. Dar povestirea… Povestirile care apăreau… Tot așa, fragmente. Erau niște băieți deștepți și în literatură, și înainte de ’89, care știau, care încercau să dea câte ceva… Cât puteau și ei. Și, ciudat că m-au marcat… Una dintre cele mai frumoase amintiri: că așteptam la librărie… Pe vremea când eu eram mic nu era „la librărie”.

”Săracu’ tata nu putea să aducă salam acasă și cașcaval de la Gostat, că nu avea pile, da` toate almanahurile le aveam”

Octavian Hoandră: La noi era „la Erika”, pentru că așa se numea doamna aia, o doamnă foarte interesantă, pronazistă. Eram în fază, povesteau bătrânii cum Erika saluta salutul nazist când eram noi… Dar simpatică. Și, mă rog, și-a pus cenușă în cap și avea o librărie. La „Fukker” se plătea curentul, nu era la Curent. La „Jozsi” era la alimentară și tot așa. Deci, sunt cele mai faine amintiri când stăteam „la Erika”. Deschidea numai la 9:00 și nu mai puteam, să mă trezesc de la 8:00 să mai iau almanahurile care veneau. Astea erau una dintre amintiri și despre asta am să scriu.

Liviu Alexa: Eram un pic mai privileghiat, că tatăl meu fiind bibliotecar, avea acces direct la…

Octavian Hoandră: Da, știu.

Liviu Alexa: Atâta pilă aveam și noi, că săracu’ tata nu putea să aducă salam acasă și cașcaval de la Gostat, că nu avea pile, da` toate almanahurile le aveam. Urzica lua imediat rândul buzii. Erau almanahurile de la budă. Urzica – un teanc întreg aveam pe care îl citeam tot anul. De asemenea, ca și copil, nu știu de ce dracu’ mi s-a pus pata pe Anuarul Statistic al României. Îl citeam în fiecare săptămână de două, trei ori, secțiunea Banane-Portocale, mari producători din Africa. Deci, știi? Eram un copil și…

Octavian Hoandră: Păi, nu, dar asta e important. Că astea sunt…

Liviu Alexa: În fiecare vacanță de iarnă tata reușea săracu’, nu știu de unde dracu’ să-mi aducă un Pif sigilat, cu surprize. O dată pe an putea. Era marea mea bucurie de copil. A venit Revoluția și am vrut să te întreb cum ai simțit tu momentul ălă? Ce „change” ai avut în cap? Pentru că cei 32 de ani pe care, după aceea, i-ai trăit… eu am făcut parte doar din 20 și ceva din ei… mi-a adus un Tavi care s-a concentrat… nu, care și-a păstrat același stil, dacă pot spune. Tu nu ai vrut să ai măriri, nu ai vrut să ai demnități, nu ai vrut să profiți de prietenii, n-ai… Ți-ai păstrat aceeași existență de boem. Da’ cum ai simțit? Ca pe o eliberare? Sau cum ți s-a părut momentul ăla? Primii ani.

Octavian Hoandră: Chiar nu știu ce să zic. Deci, asta e o întrebare… Nici acuma nu-mi dau seama. Că așteptam să fim cu totul altfel, totuși, și foarte scurt… Adică, eu nu am știut în timpul lui Ceuașescu, de exemplu… 30 de ani aveam în `89 Băi, n-am cunoscut o serie întreagă de tipologii de oameni, de mizerii umane. Băi, și în primii ani, în primii zece ani, mi-am dat seama că există foarte mulți nenorociți în țara mea și pe lumea asta, de existența cărora nu știam și aveam așa, un gust amar, că tot așteptam ca lucrurile, cumva… să semănăm cu o civilizație, să se pună mai mult preț pe cultură, pe oamenii aleși, să fie mai respectați și, când colo, băi, descopeream că nu-i așa, că se întâmplă tot felul de măgării sub ochii tuturor. Nimeni nu zice nimic. Nimeni nu reușește să oprească nimic și m-am, cum să zic, m-am obișnuit cu ideea și mi-am dat seamă că democrația e o utopie și că valoarea nu-și spune întotdeauna cuvântul.

”Peste vreo câțiva ani o să ne spună că nu avem Crăciun, ca să deranjăm pe nu știu cine”

Octavian Hoandră: …Nu știu, am avut parcă un gust amar, așa, am văzut cum toată industria asta, toate lucrurile care erau făcute de noi, de oamenii ăștia…îmi cer scuze…

Liviu Alexa: Ce înțeleg este că tu ai participat activ…

Octavian Hoandră: Am fost acolo la Sibiu… o mare dezamăgire…, așa într-un cuvânt, o mare dezamăgire.

Liviu Alexa: Ai cunoscut cei mai importanți oameni din cultura și literatura română, i-ai cunoscut…

Octavian Hoandră: Da.

Liviu Alexa: Ai participat la fondarea, crearea celor mai tari ziare și publicații din istoria României postdecembriste, de la „Nu”, până la „Ziua”, în momentele esențiale, ai fost aproape de foarte mari politicieni. Tu spui acum că n-am reușit în 32 de ani să ne punem…, să punem la rând valoarea românească. Nu avem puterea să așezăm valorile românești, nici pe un soclu, nici în amintirea noastră. Istoria noastră este pur și simplu făcută terci, așa, ferfenițită. Dacă discutăm de scriitori, ai publicat anul trecut un „Jurnal de pandemie” foarte ciudat, foarte fain scris, dar ciudat, tuturor le-a făcut impresia asta de ciudat, un spleen aparte, pe care eu îl cunosc, îl știu, un soi de tragism, pe care tu îl așezi în cuvinte foarte frumoase. Editorialele tale sunt superbe în EvZ, au o notă distinctă. Am prieteni care îmi scriu: „Bă, cum scrie Tavi, direct în inimă ne dă…”

Octavian Hoandră: Asta îmi demonstrează, măi Liviu…, este o demonstrație că…, tocmai mă întrebam: oare câți oameni din ăștia ca noi mai sunt? Și îmi dau seama că, chestie care mă bucură, sunt foarte mulți, foarte mulți și foarte tăcuți. De exemplu, păi marea majoritate se duc în excursii în țările calde sau se vântură pe la… , acum aștept să înceapă la televizor, cu „împătimiții sporturilor de iarnă, care iau cu asalt văile și munții”. Bă, ți se face greață… . Deci marea majoritate a românilor care tac, mă, nu sunt așa! Ăia nu sunt așa! Ceea ce mă bucură, înseamnă că acest popor totuși are o altă față decât cea care nouă ni se bagă cumva pe gât. Toată nenorocirea asta cu „Domle, trebuie să fim europeni”, păi mă uitam…, îți vine să-ți dai în cap cu ceva…. Bă, oamenii ăia își taie lemne de 1000 de ani, de 2000 de ani, taie lemne, mă, și-și fac focul în sobe. Bă, și acum vine cineva să ne spună că de fapt european este… peste nu știu câți ani…, să nu se mai facă foc cu lemne. Bă, peste vreo câțiva ani o să ne spună că nu avem Crăciun, ca să deranjăm pe nu știu cine, care are nu știu ce altceva. Păi, cineva se chinuie, o parte din oamenii ăștia care ne conduc și care se vând ușor pe 3 lei, se chinuie să ne convingă pe noi că nu suntem ceea ce suntem. Bă, noi suntem un popor care am tăiat porcul. Bă, taie porcul acolo, mănânci șoric, pui lemne pe foc! Bă, la gura sobei am învățat cum se citesc poveștile, nu la gura caloriferului…”

”Aș pleca, dar nu mai am unde (…) acum nu mai ai unde fugi”

Octavian Hoandră: Bă, și-acuma încearcă toți să ne spună nouă că suntem altfel, mă. Că trebuie să stăm pe telefoane, că cultura noastră nu mai face 2 bani, că trebuie să nu le spunem copiilor ce au de făcut. Mâine, poimâine o să vă decadă din drepturi, mă, pe voi, care aveți copii.

Liviu Alexa: E o chestie trecătoare? Crezi că va continua chesta asta? În Europa, în lume.

Octavian Hoandră: Agresiunea asta va continua. Noi am intrat cu forța în Uniunea Europeană. Eu nu zic că nu vreau să trăim civilizat. Dar nu să trăim după reguli, mă, băiete! Nu după reguli care nu sunt în sufletul acestui popor și în istoria acestui popor. Vor să nu mai avem istorie. Am făcut ultima emisiune după 2 săptămâni… Dinu Giurescu a murit. Și înainte cu 2 săptămâni am fost la el acasă. Băi, plângea! Dinu Giurescu plângea în legătură cu orele de istorie și cu schimonosirea istoriei României. Tot ceea ce noi iubim… Bă, vor să ne instrăineze de tot ce avem românesc. Ok, mă! Atunci să vină cineva, Merkel sau cine dracu’, să vină să zică: <> Că atunci… Înainte de ’89 am vrut să plec din același motiv.

Liviu Alexa: Ai pleca dacă s-ar întâmpla asta?Ai pleca din țară?

Octavian Hoandră: Băi, aș pleca, dar nu mai am unde. Că peste tot îs… acum nu mai ai unde fugi.

Liviu Alexa: Gerard Depardieu. Și la el voiam să ajungem. L-ai avut invitat pe Gerard Depardieu într-o emisiune colosală.

Octavian Hoandră: E om de cultură, de mare cultură!

Liviu Alexa: Și ce interviu a fost și ăla!

Octavian Hoandră: Liviu, dar ce actor, mă! Uită-te ce actori vin și ne vorbesc nouă la televizor. Vine ăla, cum îl cheamă?

Liviu Alexa: Țara lui l-a alungat pe Depardieu.

Octavian Hoandră: Așa e. Și omul s-a dus în Rusia. Nu asta-i problema. Dar ideea e că tu, ca să-ți păstrezi sufletul, trebuie să fugi, mă. Trebuie să fugi din țara ta, trebuie să găsești modalități mult mai ticăloase. În timpul lui Ceaușescu știam o treabă. Știam cum să fentăm. Ăia se făceau și ei – că și ei erau oameni – ăia se făceau că nu ne văd în cele mai multe cazuri. Păi, pe mine mă puteau aresta de 50 de ori dacă ăia erau ai dracului. Dar, totuși, n-am fost arestat. Totuși, am făcut exact ce ne-a tăiat capul pe toți, generația noastră. Bă, voi acuma, dacă vreți să faceți un club de montaniarzi, n-o să mai puteți. Pentru că nu aveți voie să mergeți cu țigări la voi, că nu aveți voie decât pe unde spune ăla de munte, cum îl cheamă?, să mergeți. Nu mai aveți voie dacă n-aveți nu știu ce bocanci. Băi, uite noi puteam, mergeam la munte, făceam creasta…

Liviu Alexa: Nu mai putem pune mâna pe sânii fetelor că le ofensăm.

Octavian Hoandră: Da, mă. Nu mai poți să te adresezi unei gagici, bă, că imediat ai violat-o, bă. Băi, parcă-s tâmpiți, măi.

Liviu Alexa: … acolo unde negrii cântă Zumba Ba Zumba Ba, că ofensăm și asta.

Octavian Hoandră: Dar spune-mi tu… îi foarte greu de trăit. Eu n-am o problemă, eu mai am puțin. Eu m-am retras, stau bine aici, în casă, mai ies, mă mai întâlnesc cu prietenii, mai bem o cafea. Nu-i o mare problemă, eu nu mai am mult. Dar, băi, eu nu înțeleg poporul ăsta cum de tace și cum respectă niște reguli care nu sunt ale lui, mă. Păi, îi clar: oricum ai ieșit, trebuie să respecți reguli. Lăsați-ne dracului cu regulile voastre!

”Toți ăștia cu creierul lichefiat vin să facă legi”

Liviu Alexa: Eu te întreb pe tine de ce acceptă acest popor lucrurile astea?

Octavian Hoandră: Mă, de ce, pentru că întotdeauna au ceva de făcut, au impresia că au ceva de făcut. Deci, lucrurile esențiale ale vieții lor, mă, nu le fac, dar li se strecoară că ei sunt importanți, că viața lor… Păi, uită-te, mă, acuma: bă, marii părinți, bă, nu mai poa’ să pună o pipetă, mă, să scuipe copilu’ ăla. Bă, da’ de ce nu-s muieți posmagii, mă, aș putea întreba. BĂ, FUTU-I MAMA MĂ-SII, eu o luam la palmă, de aveam palmele duble decât le aveam. Bă, nu s-au gândit niciodată să dau în judecată pe profesori și părinții mei nu mergeau… Dădeam fondul clasei, luam flori la doamne și mărțișoare, luam bomboane. Bă, lăsați-mă, mă, în pace, aia nu… Dom’ne, dosar penal, că i-a dat o palmă, FUTU-ȚI MAMA MĂ-TII DE COPIL! Dar când îți… Acuma, dom’ne, când un copil tre’ să-i dai două peste cap, zice că are ADHD, dom’ne. Nu poți să te… are ADHD, nu poți să… Bă, ia două curele pe cur, să vezi cum îi sare ADHD-ul până în pod! Da, băi, eu nu pot să… Adică, nu vreau să trăiesc așa. Vreau să trăiesc așa cum m-au făcut părinții mei, cum am trăit, cu slănină, cu unsoare, cu felia, să-mi cadă pe jos și s-o dau, așa, de pământ, să mă duc la fotbal. Nu vezi, nu mai joacă un copil fotbal, toți îs grași, toți îs îmbuibați, toți îs cu telefoanele. Bă, mai terminați, asta vrem noi? Asta vrem de la Europa? Toți cu calculatoriștii… Acuma, dom’ne, de ce să plătească ei la stat, mă? Mă, FUTU-VĂ MUMA-N CUR, ce-i asta, mă? Îmi cer scuze. Bă, da’ voi nu munciți?

Liviu Alexa: Stai liniștit, nicio problemă.

Octavian Hoandră: Voi nu munciți aici? Da’ voi de ce să nu dați, mă, bani? Necăjitul ăla dă din pensie, tu nu poți să… Bă, toți ăștia cu creierul lichefiat vin să facă legi, mă! Și oficialitățile îi pupă în cur, mă! Că dacă nu mai ai calculator, nu mai poți, mă. Încă l-am văzut pe unul, zicea, dom’ne, pentru România, ceva parlamentar european, zice… Românii ar trebui să facă mâțișori din ăia, cu briceaagul, sculpturi… Bă, deci noi nu mai putem agricultură, tre’ să importăm de peste tot legume, mă. Mai tre’ să facem fluieraș de foc zice… mulți zice… cu soc. Băi, deci nouă ni se transformă viața în ceva ce nu știu dacă vrem. S-ar putea să vrea unii, excelent. Bă, dar lăsați-ne pe noi care vrem să trăim și altfel să nu plecăm capul în fața voastră, mă. Dacă eu vreau să fac focul în sobă, lasă-mă, mă, să-mi cumpăr lemne, să-mi fac focul! Nu știu, e o lume pe care eu nu mi-o doresc, nu mi-o mai doresc.

Liviu Alexa: Foarte mulți artiști și scriitori aleg solitudinea. Și tu ai ales-o. De ce?

Octavian Hoandră: Într-un fel. Mie îmi plac oamenii, îmi plac hiar foarte mult, eu dacă nu văd oameni înnebunesc, dar îmi place să-i văd de departe. Știi? Pe stradă, așa, să mă ating de ei, să…

Liviu Alexa: Artistul poate fi lucid?

Octavian Hoandră: Nu știu… E pur și simplu un simțământ, îmi plac oamenii, îmi place să-i văd, dar nu să interacționez cu ei. Interacționez cu foarte puțină lume și chiar îmi face plăcere, am mulți prieteni, dar sunt prietenii ăștia cu care mă văd o dată la trei-patru luni, cinci luni, prieteniile sunt la fel de trainice. Nu simt nevoia să mă văd în fiecare zi cu oameni, să… Mie îmi place foarte mult să stau în casă, n-am o problemă. Așa că nu… Nici nu m-am gândit foarte… Mie îmi plac oamenii necăjiți, îmi place să… cum să zic, să îi iau, cumva, în mine.

”Bă, dar nu putem și noi, dracului, să trăim? S-avem biblioteci mari? S-avem pâine în casă? S-avem excursii… S-avem… Adică… Sau, de fapt, nici nu știi să… ce să zici că n-am putea să trăim mai bine. Dacă tu 5 miliarde de euro îi distrugi în Sănătate…”

Octavian Hoandră: Mie îmi plac oamenii… îmi plac oamenii necăjiți. Îmi plac… Îmi place să, să… Cum să zic? Să îi iau, cumva, în mine. Pentru că le simt dramele. Ăștia, de exemplu, acuma sunt sub influența acestora cu lemne. I-am văzut cum… Mi-am amintit și eu, când eram copil aveam foc cu lemne. Domn’le, era o… Domn’le, era… Cum să zic? Era o chestie frumoasă. Deci, taică-miu, când se făcea toamnă, comanda lemne. Veneau ăia cu căruțele, două trei căruțe de lemne tăiate frumos, le puneau la… le puneau la uscat să fie… Deci era un… așa o… Cum să zic? O chestie fancy. Curățau sobele, veneau…

Liviu Alexa: Letargia asta… Letargia asta sufletească a ta și pe care o am și eu, ok, o înțeleg și…

Octavian Hoandră: Da’ și eu o am.

Liviu Alexa: … e foarte faină. Dar n-am putea, în pana mea, să trăim și noi mai bogați? Să trăim și noi… Poporul ăsta, tot chinuit… Înțeleg metafora cu focul de lemne.

Octavian Hoandră: Da, așa-i.

Liviu Alexa: Bă, dar nu putem și noi, dracului, să trăim? S-avem biblioteci mari? S-avem pâine în casă? S-avem excursii… S-avem… Adică… Sau, de fapt, nici nu știi să… ce să zici că n-am putea să trăim mai bine. Dacă tu 5 miliarde de euro îi distrugi în Sănătate…

Octavian Hoandră: Da, corect.

Liviu Alexa: …înseamnă că ai bani pentru asta. Și totuși…

Octavian Hoandră: Nu, bani ar fi. Bani ar fi, agricultură ar fi. Dacă am avea niște patrioți care să se gândească direct la… la necăjiți, da. Eu de-aia sunt un om de stânga, pentru că mie îmi pasă de necăjiți și chiar… chiar îmi pasă și chiar mă gândesc exact ca și tine. Bă, oare nu poate și omul ăla că, la nivelul lui nu-și dorește cine știe ce. O casă, o amărâtă de mașină. Îi aproape zero. Să aibă să-și ducă copiii la școală. Nu-i ma… Nu-i mult. Chiar nu-i mult, la cât visează o altă parte din popor care nu mai pot fără… fără excursii în… fără să stea câte 2 – 3 luni în excursii. Mă rog, chestiile astea gratuite. Eu nu le am astea. Nu, nu, nu mor dacă nu mă duc nicăieri. Dar, noi dacă am avea niște oameni deștepți și niște patrioți, niște oameni care să înțeleagă drama acestui popor, că poporul ăsta totdeauna a fost sub stăpânirea cuiva. Totdeauna, când să respire cumva, iar a fost băgat la fund de te miri cine sau vândut, de cele mai multe ori vândut către nu știu cine. Bă, da’ e posibil să se facă foame într-o țară care are un asemenea potențial agricol? E posibil să n-ai lemne, când fur… când se fură din… cu acordul autorităților, se fură milioane de metri cubi din țara asta? E posibil să, să faci foame, când tu ai putea avea o zootehnie fantastică, cum am avut pe timpul lui Ceaușescu, deși nu mâncam…

Liviu Alexa: E posibil să fie… E posibil să zbieri, tot timpul, că politicienii sunt de vină și tu să fi cel care…

Octavian Hoandră: Păi nu, dar ideea e că… Mă, vrând, nevrând, ăia-ți vând agricultura. Mă, Liviu, deci noi nu mai avem nimic. Noi nu mai avem nimic. Curent, gaz, nimic, nimic, nimic.

Liviu Alexa: … plângi după mari artiști și mari scriitori ai României și tu să rupi site-urile când moare Petrică Mâțu Stoian? Dumnezeu să-l ierte, că de la asta plecase discuția, da? Dumnezeu să-l ierte, unde a fost, unde este, în Ceruri, să ajungă unde trebuie. Totuși un cântăreț de, asta este, de nunți, de la nunți. Adică și noi râdeam împreună că tocmai… Ce-ai primit tu, o veste extraordinară acum câteva luni.

”Din 100 de români, 96 nu au cumpărat în ultimul an nicio carte”

Liviu Alexa: Cartea ta, Jurnal de pandemie, a fost publicată la Paris, la o mare editură, tradusă în franceză, integrată în sistemul francez de librării, profesionist, de la Dumnezeu, Maica Domnului, cum nu am mai văzut în România! Da? Și, în țara ta, librăriile sunt în faliment, librăriile te fură ca scriitor sau nu-ți dau mai nimic, nu au niciun comportament profesionist, dar tot în țara ta, Codin Maticiuc, zis și Poponeț, face o carte cu domnu Cămătaru. Interlop! Pârnăiaș! Carte care se vinde în 2 zile! Adică, în… se vinde… 20 000 de exemplare în două zile! Păi!…

Octavian Hoandră: Da, nu mai…

Liviu Alexa: De ce popor discutăm, domnule Hoandră, aici?

Octavian Hoandră: Ai văzut… am văzut acum o cercetare… deci, din 100 de români, 96 nu au cumpărat în ultimul an nicio carte. Deci… nici nu mai contează… deci, Liviu, noi trăim în… și vorbim despre niște vremuri care aproape nu mai există. Și nu or să mai existe, încet, încet, începând cu, cu lupta împotriva facerii focului în sobă și până la literatură, noi vom deveni un popor de sclavi care va munci ca să asigure agricol și sub alte forme mâncarea Europei. Noi vom fi dintre acei sclavi. Încet, încet, până la urmă noi vom cere chestia asta, să știi! Din disperarea de a nu ne fi descurcat singuri niciodată, noi o să cerem, domne, să vină cineva să ne conducă! Deci eu sunt în…

Liviu Alexa: Dar atunci ar fi pentru prima oară când ne-am dori, nu să mai fim stăpâniți, da? Ci să fim cu adevărat… deci, nu… ni s-ar întâmpla, nu să fim stăpâniți cu forța, ci ne-am dori noi asta!

Octavian Hoandră: Da, corect! Păi, până la urmă, când vezi că n-ai, asta e singura șansă de a-ți asigura un trai decent!

Liviu Alexa: Nu e ăsta finalul pe care eu îl așteptam pentru nația asta! Mi se pare un final de căcat pentru un popor așa de interesant!

Octavian Hoandră: Eu… să ții minte ce-ți spun, cred că mâine este… sau de 1, va fi printre ultimele dăți când vom sărbători 1 Decembrie. Pentru că nu va mai conta! Deci, eu îți spun ce se întâmplă acuma! În Transilvania, UDMR-ul investește uriaș, cu acordul statului român, să ne înțelegem, nu, nu am auzit pe nimeni! Deci, sume uriașe! Încet, încet, or să facă grădi… acuma fac grădinițe. Or să facă școli, or să facă drumuri și, pe orice Transilvănean, nu poți să-i spui, domnule, mori de foame și ridică tricolorul! Că ăla zice, bă, ok, tricolorul, tricolorul, dar copiii mei ce fac?! Îi trimit la școală, la unguri! Și or să se uite înspre Budapesta, să știi! Dacă or să facă, se apucă să facă Victor Orban și drumuri și electrice… să știi că Transilvănenii se duc toți, cum se duc cu jalba în proțap la București, să știi că se duc mai lesne la Budapesta! Deci ăsta în 10 ani va fi exact cum zicea deșteptu ăla… cum îl cheamă… cu granița pe Carpați! Și pa România, nu o să mai… încet, încet o să… nu o să mai fie România! Limba nu se mai respectă, limba română o știu din ce în ce mai puțini, toată lumea se englezește, virgula între subiect și predicat există tot mai des…

Liviu Alexa: Deja e normă gramaticală!

Octavian Hoandră: Păi nu, măi Liviu, dar când nu mai ai limbă, când nu mai ai tradiții, când nu mai ai nimic, ce țară mai e aia?

Liviu Alexa: De-aia am spus că, până la urmă, e un final de rahat pentru această nație, dar, dacă așa trebuie să fie, ăsta e destinul!

Octavian Hoandră: Atâta s-a putut! O sută de ani!

Liviu Alexa: Atâta s-a putut! N-ar fi nici ca să nu fie cumva sau mergem înainte, era mai bine!

”Înainte aveai unde fugi. Acum nu mai ai nici unde fugi că peste tot e uniformizat”

Liviu Alexa: Glumițe de gen…

Octavian Hoandră: Mă, înainte, măcar cum spuneam, deși e trist, păi înainte aveai unde fugi. Acum nu mai ai nici unde fugi că peste tot e uniformizat. Tot la stăpân ești, oriunde te-ai duce. Am avut încăpățânarea să zicem că suntem suverani, că avem în Constituție. Ce suveranitate mă? Că noi suntem în genunchi. Cum se răstește cineva la noi de la UE cum suntem în genunchi. Cum se răstește, cum îl cheamă pe primul ministru, ambasadorul Americii, cum suntem în genunchi. Avea dreptate, ăia toți îs…Și o facem cu bună voie. Atârnători pe la clanțele ambasadelor. Păi ce, eu m-am dus pe la ambasadă să atârn, să îi pup în cur pe ăia să îmi dea și mie un leu? Eu nu m-am dus la ambasade, dar o bună parte din colegii noștri de presă îs atârnători pe la ambasade, mă. Păi eu nu vreau să ajung așa. Adică mă bucur că am 62 de ani și că nu mai am mult. N-o să mai prind chestia asta, mă duc și să mă lase în pace atârnătorii.

Liviu Alexa: La ăștia 62 de ani, la final de discuție, intenționat nu am vrut să ating discuții despre presă, nici pe mine nu mă mai interesează acum, sunt într-un moment din ăsta, dar vreau să te rog să ne dai un sfat. Care ar trebui să fie sensul vieții noastre de acum înainte, în viitorul imediat, având în vedere tot ce ni se întâmplă ca români, social media, proliferarea, nu știu, sfertodocți, care ar trebui să fie sensul vieții pentru un om care ar trebui să spere că trăiește normal în timpurile care vor veni?

Octavian Hoandră: Băi, eu cred că sensurile s-au pierdut, devin extrem de simple și materiale, să ai ce mânca, să ai ce…e o vorbă nu pot să o spun că e totuși o televiziune. Dar românul, să știi, că a descoperit ce e mai important în viață.

Liviu Alexa: Da.

Octavian Hoandră: Ce bagi în gură și ce…Cam asta-i. Păcat că nu pot să spun că e frumoasă vorba.

Liviu Alexa: Atât?

Octavian Hoandră: Am ajuns, am ajuns în comuna primitivă, deci o să umblăm după mâncare, după să ne protejăm copiii să facă totuși o școală. O școală afară pentru că aici dacă fac o școală nu mai învață nimic, ies din facultate nu știu românește și nu știu nimic de fapt și au o diplomă. Deci nu știu care părinte își mai îndeamnă copilul să se ducă să facă școală. Uită-te, băi, deci am văzut cât tupeu. Am văzut că e un domn de la UBB care zice, deci, după Rădulescu, Motru și Drăghicescu el scrie Psihologia Poporului Român. Măi, deci te apucă râsul. Nu mai sunt mari profesori, nu mai sunt nicăieri, e gol, e pustiu, deci oamenii care au copii și care își pot permite să își dea copiii la o școală adevărată, să intre într-o lume din aia cum arată ca afară, care vrea o țară ca afară și atunci ăia se vor descurca pe cont propriu învățând pentru că acolo totuși se mai învață. Da’ o să fie și acolo o problemă că uite acuma am văzut că de la desene animate îi tâmpește pe bieții copii. E un desen animat în care în China zice, făcut pentru China, și e o pancartă când ajunge, a, Simpson, Familia Simpson, se duce în China și când în Piața Tiananmen acolo apare o tablă: „Aceasta este Piața Tiananmen în care nu s-a întâmplat nimic”. Nu, e perfect. Deci, dom’le, într-o lume atâta de falsă n-ai ce sfaturi să mai dai, este…

”Sile Cămătaru, ministrul culturii”

Liviu Alexa: Eu aștept, având în vedere disponibilitatea acestui popor pentru ăăă, zi, pentru compromis, pentru compromisul mic, umil, aștept într-o zi să reconsiderăm inclusiv marile valori naționale precum Sile Cămătaru, Nuțu Cămătaru, să îi punem miniștri, că până la urmă nu este nicio diferență frații Cămătaru și hoții care ne conduc, atâta că unii au făcut pârnaie și unii abia urmează să facă pârnaie, nu?

Octavian Hoandră: Mă, nu știu… Ce mai contează dacă ăla face sau nu pârnaie? Mai contează?

Liviu Alexa: Sile Cămătaru, ministrul culturii, și așa este romașcanul ăla care a fost ziarist de la Cancan. Poate Sile Cămătaru vine cu o viziune pragmatică a literaturii românești, uite, a și scris o carte de succes, a vândut într-o zi mai mult ca și Cărtărescu și Liiceanu.

Octavian Hoandră: Acuma, știi cum e și cu asta, există gusturi, lumea, mă rog, poate să aibă orice gusturi dorește. Da nu despre asta e vorba. Oamenii ăștia care iși găsesc gusturile și preocupările acuma, sunt liniștiți, sunt fericiți. Eu mă întreb, ăștia ca noi, care vedem totuși altfel, noi ce posibilități avem? Că totul se închide. Deci, ni se falsifică istoria, ni se falsifică literatura, Shakespeare deja în Occident este scos de pe listă. Băi, deci așa ceva? Deci, ți-ai fi imaginat vreodată? Bă, în timpul lui Ceaușescu era posibil? Nu-i fac… eu chiar am luat-o în timpul lui Ceaușescu. Bă, da în timpul lui Ceaușescu dacă spuneai așa ceva, te bătea lumea pe stradă, mă.

Liviu Alexa: Nu te bătea. Te băga la nebuni. Dacă spuneai într-o zi că nu se mai ascultă Mozart sau Shakespeare pentru că e ofenisv, sunt ofensivi. Adică nu mai poți să faci „Aventurile lui Huck Finn” sau „Tom Sawyer” pentru că este vorba despre scalvie ofensivă.

Octavian Hoandră: Da. Și să vezi la curtea Regilor Franței câte o negresă. Bă, dă-o mă dracului… Noi nu suntem un popor ofensiv, bă da când vezi că oamenii se chinuie să-ți bage pe gât chestiunea asta, bă, ceva nu e în regulă, mă, ori cu ei, ori cu noi. Deci, ori să ne ducă pe noi acolo la Zyklon B, să trăiască numai ei, să fie fericiți, ori cumva să, băi, să ne păstrăm totuși rațiunea! Dă-o dracu, nu suntem chiar tâmpiți.

Liviu Alexa: Nea Hoandră, îți reamintesc că în weekend, atâta vreau numa să îți reamintesc, în weekend, mai multe mii de români au fost la Sfinx ca să vadă dacă apare piramida energetică. Ai înțeles? Și piramida nu a mai coborât, da?

Octavian Hoandră: Și n-o venit piramida?

Liviu Alexa: N-a venit piramida.

Octavian Hoandră: Mă, futu-i mama mă-sii. Îmi pare rău pentru oamenii ăștia cu piramida. Deci…

Liviu Alexa: Eu zic sigur că o să le placă telespectatorilor NCN această discuție, și promit că o sa încerc să te mai fraieresc să…

Octavian Hoandră: Mă, Liviu, eu n-am o problemă că sunt un leneș, adică ori că stau în emisiune, ori că stau… , tot nu fac nimic, știi? Că nu mai am chef să fac nimic când văd toată mizeria asta din jur. E o mizerie frumoasă, ne bălăcim în ea. Așa am fost noi întotdeauna… Mai fumăm o țigară, mai bem o cafea, mai bem un whiskey, ce să facem?

Liviu Alexa: Și mâine va fi o zi…

Octavian Hoandră: Și mâine va fi o zi. Așa că n-am probleme, numa să nu-i dezamăgesc pe ascultătorii tăi.

Liviu Alexa: Nu, nu cred că o să-i dezamăgești deloc. Mulțumesc tare mult, Octavian Hoandră!