Din oras

Targul Gaudeamus, record de vizitatori inca de la primele ore de la deschidere

In Piata Unirii din Cluj-Napoca a debutat astazi cea de a XVI-a editie a Targului de carte Gaudeamus. In doar doua ore de la deschidere, peste doua mii de clujeni au trecut pragul celui mai mare targ de carte din Transilvania. Peste 60 de edituri si sute de titluri de carte ii asteapta pe iubitorii de carte cu cele mai recente si cautate titluri. Totodata la editia din acest an vor fi nu mai putin de 89 de evenimente editoriale si o actiune de donare de carti din partea scriitorilor clujeni.

Cititorii au la dispozitie cinci zile pentru a participa la evenimentele gazduite in acest an de Targul Gaudeamus. Piata de carte romaneasca se afla intr-o crestere constanta atat prin numarul de titluri noi aparute cat si ca numar de exemplare vandute. Insa departe de tarile din Vestul Europei unde cititul este o adevarata cultura.

“Exista un progres vizibil pe piata de carte romaneasca in sensul ca incepe lumea sa se aseze intr-o matca, iar grupul celor care considera ca televiziunea este sarea si piperul raman la televizor, dar oamenii se indreapta spre carte. A crescut in interes literatura de fictiune si poveste, ceea ce este un lucru bun. Beletristica romaneasca a inceput sa creasca in topuri si vanzari, ceea ce este un lucru bun”, a declarat Vasile G. Dancu, director executiv la Editura Scoala Ardeleana.

Prin Editura Scoala Ardeleana Vasile G. Dancu isi doreste un concept de promovare a scriitorilor si culturii transilvanene de la Cluj inspre restul regiunilor romanesti. In primele trei luni ale acestui an Editura Scoala Ardeleana a tiparit nu mai putin de 50 de titluri, carti serioase cu tiraj mai mic sau mai mare, insa sunt carti care se impun pe piata de carte romaneasca.

“Dupa 25 de ani de munca in lumea editoriala m-am gandit ca incepand de anul acesta sa impun un nou brand, care ii are in sigla si in conceptul de promovare pe corifeii Scolii Ardelene. M-am gandit sa impun o editura de la Cluj care sa promoveze cultura transilvana pentru toata Romania. De asemenea prin Editura Scoala Ardeleana imi doresc sa aduc in Capitala Culturala a Transilvaniei autori buni din celelalte regiuni ale tarii, astfel incat Scoala Ardeleana sa fie printre primele zece locuri intre editurile din romanesti”, a afirmat Vasile G. Dancu.

Prezent la inaugurare, directorul onorific al Targului de carte Gaudeamus, Vladimir Epstein, a afirmat ca editia din acest an a targului a capatat greutate si a ajuns la un nivel ridicat, un nivel pe care multe evenimente de acest gen din Romania si-ar dori sa il atinga.

“Targurile de carte in general  sunt un moment de vanzare, de piata. A avea 89 de evenimente editoriale inseamna ca targul a capatat o substanta culturala pe care si-o doresc multe evenimente de acest gen din Romania”, a  afirmat Vladimir Epstein.

Edilul sef al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prezent la festivitatea de deschidere, a adresat cuvinte de lauda la adresa organizatorilor Targului de carte Gaudeamus si a gasit explicatia pentru numarul record de vizitatori inca de la primele ore.

“In capitala Ardealului, in capitala Transilvaniei ati fost si veti fi intotdeauna bineveniti in aceasta citadela culturala, citadela universitara a Ardealului. Importanta pe care noi ca autoritati o acordam targului si cartii in general este modul in care am abordat ca acest targ sa aiba loc in centrul orasului, in punctul zero si de cultura si de dezvoltare, dar si de imagine. Locul care reprezinta dimensiunea multiculturala, culturala si universitara a orasului. Salut faptul ca la acest targ, si la aceasta editie avem o o prezenta record si poate exemplifica faptul ca anul acesta suntem Capitala Europeana a Tineretului si pregatim depunerea canditaturii pentru statul de Capitala Culturala Europeana in 2021”, a declarat Emil Boc.

Uniunea Scriitorilor a lansat un proiect, cu ocazia Zilei Mondiale a Cartii, proiect prin care se vor dona carti catre o scoala. In cadrul proiectului intitulat “Carte in dar”, scriitorii clujeni vor dona 100 de titluri de carte Colegiului National George Baritiu.

“Am ales George Baritiu fiinda este primul liceu romanesc si are aproape 100 de ani de la infiintare”, a afirmat Irina Petras, presedinta Uniunii Scriitorilor Filiala Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *