Din oras

Targ de bunatati pe strada Potaissa, cu prajituri si cozonaci din camara bunicii

Targul de bunatati de pe strada Potaissa a inceput timid, in ciuda reclamei ostentative de la radio. Abia trei standuri au fost ocupate, iar vanzatorii stau zgribuliti la un ceai, in lipsa de clienti. Cristina Constantin s-a pornit la ora 3 azi-noapte din Botosani pentru a ajunge in timp util la Cluj.

Standul ei e cel mai colorat si variat. Are prajituri cu dovleac, branza sau mere, cozonaci, fursecuri, marmelada si ciocolata de casa. Toate dupa retete traditionate, mostenite de la bunici in mica lor afacere de familie.

„Suntem cam 10 rude care ne ocupam de asta. Ne-am apucat pentru un targ la inceput in Bucuresti, dar a inceput sa ne placa din ce in ce mai mult. Am pastrat retetele de la bunici, de la parinti. Ne-am diversificat, acum am ajuns sa fie produs traditional, cel putin cozonacul, placintele poale in brau. Inainte ne-am ocupat tot de dulciuri, de patiserie, doar ca asta nu e patiserie facuta la scara industriala”, a spus ea.

Este a doua oara cand vine in Cluj si ii place orasul. Saptamana trecuta a fost la targul din Piata Unirii si a ramas impresionata.

“Cand am fost in partea cealalta ne-au mers foarte bine cozonacul si prajiturile, cu branza, cu dovleac, cu mere. Ne-am scos si cheltuielile si taxele. E a doua oara cand venim la Cluj, am vazut ca a fost binisor, am zis sa mai incercam. E frumos orasul, lumea-i tare civilizata. A mers destul de bine, de aceea am avut curajul sa venim a doua oara. Atunci a fost si vremea foarte frumoasa dar trecea lumea, chiar daca nu cumpara, se uita. Pe aici nu vine nimeni”, spune ea, dezamagita.

Au inceput sa mearga la targuri acum sapte ani. Pe atunci faceau paine si au fost invitati la un festival de paine in Bucuresti. De atunci tot acolo mergeau la targ, abia acum s-au incumetat sa cucereasca si Clujul.

“Este foarte multa munca, care nu se compenseaza. Nu-i greu, dar este multa munca. Pana le vezi pe toate aranjate, sa cureti dovleacul, sa-l dai pe razatoare. Sunt care intreaba ca de ce atat de scump ca doar e dovleac. Sunt dispusa sa concurez cu oricine, sa vedem in cat timp rade patru kilograme de dovleac la o prajitura. Sunt ani multi de munca, la cozonacul asta sunt sase ani de munca in spate, pana ne-am facut cunoscuti. A fost greu, acum clientii ne cunosc, ne stiu marfa”, mai spune doamna Cristina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *