Pe vremea mea se mai spuneau bancuri despre noi înșine în România, circula o poantă care descria destul de limpede un mod de viață specific național. Iată gluma pe scurt: Ursul vrea neapărat să îl bată pe iepuraș așa că, de îndată ce îl întâlnește, îi cere o țigară, știind că iepurașul nu fumează. Pentru că nu are țigări, urecheatul primește o bătaie cumplită. A doua zi rozătorul e pregătit. Când ursul îi cere o țigară, el îi oferă un pachet de țigări cu filtru. Ursul e nemulțumit și spune că vrea țigări fără filtru, deci îl mai bate o dată. A treia zi, de la capăt. Ursul cere ceva de fumat, dar mamiferul iute de picior și de minte, îl întreabă: cu filtru sau fără filtru? Ursul cere fără filtru, însă pretinde și un foc. Iepurașul, luat pe nepregătite, mai ia o scărmănare. A patra zi, situația se repetă. Cu filtru sau fără filtru, iepurașul are din amândouă. Un foc? Iepurașul scoate chibriturile. Ursul e în continuare nemulțumit, vrea foc de la brichetă, deci încă o chelfăneală. Următoarea zi, la fel. Cu filtru sau fără filtru? De la chibrit sau de la brichetă? Micul urecheat e pregătit a nu știu câta oară. Dar ursul, pentru că nu îi mai găsește niciun defect, îi aplică o nouă corecție. De ce m-ai luat la bătaie?, întreabă iepurașul. Pentru că nu aveai cipilică!, răspunde ursuzul omnivor.
Așa e la noi! Atunci când cineva care simte că are o cât de mică putere, este pătruns de nevoia compulsivă de a critica. Nemulțumirea este o stare de agregare naturală a psihicului nostru colectiv. Ne place să ne plâgem mereu, nimic nu e bine, nimic nu ne convine, găsim oricui și pentru orice defecte, tot timpul se poate face ceva mai bine, dar numai prin oglindire negativă. Și, în mod paradoxal, această atitudine de cârtire continuă merge în tandem cu lauda de sine la fel de lipsită de discernământ. E încă una dintre paradoxalele manifestări ale faptului de a fi români.
Ne exprimăm deziluziile ori de câte ori avem ocazia, ne dezumflăm foarte repede și nemulțumirea apare rapid față de orice situație. Ne decepționează faptul că în instituțiile publice de la noi se dă mită, însă, atunci când trebuie să mergem la medic, pregătim cu grijă pliculețul cu „atenția”. Dacă Guvernul nu face investiții într-un domeniu, suntem revoltați, iar dacă se distrubuie fonduri în alt domeniu, ne nemulțumește modul în care se face această distribuție. Suntem supărați foc pe faptul că mulți dintre concetățenii noștri sunt agresivi în trafic, însă, atunci când cineva nu merge la viteza dorită de noi, depășim pe dreapta. Protestăm împotriva lipsei de grijă față de valorile ecologismului, însă, atunci când trebuie să selectăm diferențiat propriul gunoi, dăm vina pe lipsa pubelelor colorate. Dacă punem accentul pe educație, atunci se supără cei care lucrează în serviciile de informații, dacă susținem justiția sunt deranjați parlamentarii, iar dacă vrem autostrăzi mai multe se oțărăsc agricultorii. Dacă se reduce TVA, de ce se reduce, dacă cresc accizele, de ce cresc, și tot așa mai departe.
Ne deranjează profund orice, ne supără groaznic defectele tutoror concetățenilor și, mai ales, ale conducătorilor. Suntem mai tot timpul predispuși la indispoziție, de fapt ne comportăm ca un grup social mereu greu de mulțumit. Ne displace orice și ne ofuscăm cu una cu două. Orice ne face să ne pierdem rapid buna dispoziție și găsim la fel de repede partea găunoasă a oricărui lucru. Doar insatisfacția continuă și repetată ne face să ne simțim bine cu noi înșine. Și întotdeauna altcineva este de vină pentru neajunsurile proprii.
O variantă mediatică a cârtelii este comentariul de opinie, fie în presa scrisă, fie, mai ales, la televiziune. Editorialul este, la români, un mijloc de petrecere a timpului liber și o formă de defulare a predispoziției spre crâcneală. De îndată ce te-ai autoproclamat „lider de opinie”, iar oficialii nu îți preiau imediat ideile ca pe niște înscrisuri în tablele sfinte ale Legii, te oțărăști la toți și înfierezi lipsa de discernământ public. Apar mereu diverși specialiști fără calificare, care sar grabnic în sus pe micile ecrane, mereu gata de a da sfaturi și, mai ales, mereu pregătiți pentru a expune defectele semenilor lor.
Acest lucru i s-a întâmplat președintelui Iohannis de cînd a preluat mandatul la Cotroceni. Noul șef al statului a fost criticat în repetate rânduri pentru fel de fel de motive, ba că rochia soției era prea scurtă, ba că opțiunile lui pentru consilierii prezidențiali sunt prea „relaxate”, ba că nu ascultă sfaturile înțelepților patriei. „Intelectualii democratici” (indiferent care ar fi aceștia) și-au cerut dreptul la proteste și consiliere dezinteresată, în timp ce diverși prezentatori i-au calificat rapid pe aceștia drept „ciomăgarii lui Băsescu”. Prin urmare, dacă Iohannis a fost prea activ politic, atunci devine continuatorul fostului președinte jucător, dacă nu ia decizii tranșante, atunci este prea elitist. Dacă face o mișcare personală, atunci nu știe să asculte de marii intelectuali ai patriei, dacă face un gest public, atunci este „populist”.
„Gafele lui Iohannis” au fost rapid taxate de tot felul de specialiști într-ale despicatului firului în patru. Un mare comentator de lipsuri și defecte l-a comparat pe proaspătul președinte cu un monarh care face „greșeli halucinante”, în vreme ce alți analiști cârtitori au văzut incapacitatea acestuia de a se îmbrăca după niște standarde doar de ei știute. Cele mai comice intervenții au venit din partea unor designeri autohtoni care au clamat încălcarea „protocolului zero” al învestiturii. Tot felul de stiliști, care nu au lucrat niciodată în zona consilierii vreunui președinte, au debitat fel de fel de nereguli și au criticat principii absolute care au fost încălcate de către familia Iohannis.
Corul tragic al „sfătuitorilor de costume”, al criticilor de rochițe și al analiștilor mânecilor scurte a fost acompaniat de către nemulțumiții de serviciu. Anti-comuniștii, nesatisfăcuți când nu se condamna trecutul, s-au sesizat de ce președintele l-a decorat pe Octav Bjoza. Chiar și un celebru antrenor de fotbal și-a exprimat public nemulțumirea față de noul președinte, adică de ce nu a pomenit despre importanța sportului pentru viitorul patriei noastre unde totul va merge „țais”?!
Faptul că președintele a fost intens criticat în ultimul timp, stârnind valurile de nemulțumiți, dezamăgiți și anti-orice, indică o dată în plus că în România criticarea fără încetare este un sport național. Suntem mereu împotriva a ceva, suntem „anti” din start și fără a sta pe gânduri, găsim mai ușor defecte decât calități. Nimeni și nimic nu este destul de bun pentru noi, un popor aproape desăvârșit!
Un personaj istoric, care pare excentric azi, a dat foarte demult un sfat util pentru toți cârtitorii. El se referea la relația dintre paiul din propriu ochi și bârna din ochii altora. Ar fi un bun punct de pornire pentru înțelegerea de sine în Noul An.