Cooltura

Zorba, balet doar cu vorba!

Un titlu celebru în baletul mondial de câteva decenii, un cunoscut coregraf american, Lorca Massine, legat organic, încă de la începuturi, de „Zorba”, ca spectacol de balet, au umplut sala Operei Române din Cluj-Napoca pentru trei reprezentații la rând, cu toate că –  sau tocmai pentru că – biletele au fost mai scumpe ca de obicei (se știe că snobii trag la prețurile exagerate!). Ce le-a oferit instituția de cultură clujeană spectatorilor, în plus, pentru prețurile mai piperate? O Zorba nesărată, doar cu puțin piper adăugat la finalul ciorbei artistice care părea una prost reîncălzită și sleită de puteri! Asta însă chiar nu contează. Pentru următoarea reprezentație, din 7 iunie, biletele au fost deja epuizate, semn că publicul de la Cluj înghite cu nesaț orice fel de fiertură artistică, atâta timp cât e bine ambalată și etichetată cu un brand vestit. 

Zorba, varianta a la Cluj, este balet doar cu vorba, în primul rând datorită coregrafiei excesiv de slabe, de facile, care transformă mișcarea scenică, pe parcursul a 70% din spectacol, în orice altceva decât în balet: în mișcări de trupe artistice, dintr-o parte într-alta (într-un spațiu scenic la fel de sărac și de auster ca și dansul, scenografia fiind perfect egală cu coregrafia, adică mediocră), în sărituri copilărești mai reușite sau mai nereușite, în dansuri de majorete, în orice altceva decât dans clasic!

Nu doar coregrafia a fost cauza lipsei totale de catharsis a spectatorilor la acest spectacol, ci și interpretarea. Lipsa de formă a balerinilor din rolurile principale era evidentă, în special ei executând mișcările incomplet sau „tremurat” în partea finală, cu două picioare stângi, lipsit de expresivitate, fără a transmite implicare sau emoție. Nu doar soliștii, ci și ansamblul a fost desincronizat, însă, în cazul ansamblului, lucrurile erau mai puțin vizibile, existând și vârfuri, balerine care străluceau pe scenă, cu toate că spectacolul nu a fost unul capabil a le pune în valoare, nici pe jumătate, calitățile. 

Nici muzica, în Zorba de la Cluj, nu este una perfect armonică, înălțătoare, existând momente de desincronizare, perceptibile chiar și pentru o ureche neexperimentată. E ușor sesizabilă lipsa de claritate: sunetul ușor contaminat de zgomot.

Intervențiile vocale și corale care acompaniază parcursul coregrafic fad sunt extrem de rare, ca și cum nu ar fi, completând doar senzația de incompletitudine a spectacolului. 

Colac peste pupăză, nici publicul clujean nu e foarte educat în ceea ce înseamnă contribuția sa la atmosfera generală a unui spectacol: aplauzele. Spectatorii aplaudă haotic pe parcursul reprezentației, și când e cazul, și când nu, și mai scurt, și mai lung, iar pentru aplauzele de la final publicul Operei Române nu a ajuns la maturitatea celui care frecventează Teatrul Maghiar, unde se aplaudă ritmic, cadențat, după o adevărată coregrafie ad-hoc, ce face sala să vibreze la unison, ca un tot unitar. Asta, doar atunci când e cazul, când spectacolul își merită omagiile. La Opera Română, la fel ca la Teatrul Național, aplauzele fac parte integrantă, ca o condiție sine qua non, din desfășurarea spectacolului, publicul aplaudă parcă obligat, ca o obligație acceptată, executată, dacă-i musai, cu plăcere! 

În cazul acestui spectacol, când părea a se fi terminat, în aplauzele sălii pline, de abia a debutat, soliștii, împreună cu ansamblul, începând numai la încheiere să își dovedească măiestria artistică, prin momente de exuberanță, prin coregrafii scurte, libere, încântătoare, ce au dovedit oarecum potențialul balerinilor, care e clar că există, însă care nu poate fi manifestat, încorsetat în reprezentații care presupun mișcări ce pot fi efectuate chiar și de către un dansator începător, aflat în primul an de balet. Mișcările balerinilor din Zorba, lipsite de spectaculos, nu au putut crea, puse cap la cap, un spectacol autentic de balet (cu mici excepții). 

Cu toate acestea, Zorba, balet doar cu vorba, este, incontestabil, ceea ce se cheamă: „un mare  succes la public”. La un public ce, în Cluj, nu are alte alternative, atunci când este vorba de balet. Cum spectacolele sunt și rare în programul Operei Române, e lesne de înțeles cum și de ce se umple sala. Sala plină, însă, nu dă măsura valorii artistice. Doar pe cea a profitului financiar. Atunci când ceri prețuri mari pe marfă de slabă calitate, și mai reușești să epuizezi și foarte rapid stocul, se cheamă că ești un foarte bun vânzător. Însă, dacă „marfa” nu corespunde calitativ, ca producător, rămâi slab. 

PS: Indivizii care au de comentat la acest material, măcar să o facă într-o limbă română corectă, atât din punct de vedere gramatical, cât și ortografic. Toți agramații cu păreri se zbat în spam. La fel, în spam se zbat toți asistații mintal care confundă dreptul la opinie cu „dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine”. Au murit, acum 27 de ani, niște tineri să se poată exprima lumea liber și să existe diversitate de opinie, fără ca toți frustrații să și-o impună numai pe a lor.

Foto: operacluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *