Jos palaria

Tudor Torge, adolescentul din Cluj care a câștigat locul III la cea mai prestigioasă competiție de chitară clasică din lume

În perioada 15-27 iunie a avut loc „International Youth Competition”, cea mai importantă competiție de chitară clasică din lume, organizată de Guitar Foundation of America, iar Tudor Torge, un tânăr de doar 14 ani din Cluj-Napoca, a câștigat locul III. Adolescentul a concurat cu 90 de tineri talentați din 20 de țări din întreaga lume și a reușit, astfel, să pună România pe harta lumii prin performanțele sale muzicale excepționale.

Tudor se exprimă prin muzică de la aproape 7 ani. Pentru el, acordurile de chitară sunt imagine și sentiment. Chitara nu este doar un banal obiect muzical care să îl ajute să „vorbească prin sunete”, ci un instrument pe care îl respectă și de care are foarte multă grijă. Regula e simplă: atunci când chitara nu e folosită, ea se odihnește numai și numai în toc, acolo unde se află în siguranță, departe de orice pericol.

Cum a fost experiența și cum a ajuns Tudor să concureze cu cei mai talentați adolescenți ai lumii?

În viață, contează foarte mult să știi să privești partea plină a paharului, chiar și atunci când paharul pare gol. În felul acesta, dintr-o situație negativă pot apărea oportunități care, în alte contexte, nu ar exista. Acest lucru l-a demonstrat Tudor, alături de părinții săi care au ales să „profite” de perioada de pandemie și să accepte o provocare ce în alt context le-ar fi fost imposibil să o accepte.

În mod normal, „International Youth Competition” se desfășoară în SUA, însă restricțiile impuse de coronavirus i-a determinat pe cei de la Guitar Foundation of America să organizeze concursul online. Acesta a fost primul semn care i-a încurajat pe părinții lui Tudor să îl înscrie în concurs. În alte condiții, din cauza costului ridicat pentru participare, tânărul nu ar fi avut cum să ajungă în SUA. Pentru un artist, să se deplaseze peste ocean la o astfel de competiție, ar însemna să își ia un bilet de avion în plus, pentru chitară, deoarece instrumentul fiind sensibil, nu poate fi transportat la cală. Apoi mai e cazarea și restul costurilor, pentru că „International Youth Competition” se desfășoară pe o perioadă de aproximativ 2 săptămâni. De data aceasta, însă, din pandemie a ieșit ceva bun, iar Tudor, încurajat de profesoara sa de chitară, Viorela Filimon, cea care i-a insuflat încrederea că este pregătit pentru o astfel de competiție de talie mondială, s-a înscris în competiție.

„Și doamna profesoară Viorela Filimon, și noi știam de această competiție. De comun acord am spus că este o șansă a noastră. Din punct de vedere material ar fi fost mult prea dificil să mergem în SUA, pentru că competiția acolo are loc. Și atunci am spus că este șansa noastră să trimitem înregistrări.”, povestește Nadia Torge, mama lui Tudor

Primul pas a fost să trimită o selecție de melodii pentru înscrierea în concurs. Apoi, a venit vestea cea bună. Tudor a fost selectat să ajungă în finală alături de alți patru adolecenți, din care doi din China și unul din Rusia. Cum a reacționat Tudor? A zâmbit și a arătat un thumbs up.

„Organizatorii ne-au cerut să îi filmăm reacția când a aflat că a ajuns în finală. A fost foarte amuzant. Tudor nu este un copil extrovertit, este mai mult liniștit. Cu siguranță ei se așteptau să sară, să spună wow. Reacția lui? Se juca cu un rubikub pe care îl primise de curând și de care e fascinat. Și-a ridicat privirea, a zâmbit și ne-a arătat un thumbs up. Noi eram mai vocali decât el. Ne-am distrat foarte tare.”, a povestit pentru Ziar de Cluj mama lui Tudor, Nadia Torge

În finală, Tudor a concurat cu trei melodii, iar după câteva zile a primit vestea că s-a clasat pe locul III. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât nici părinții săi și nici el nu credeau că va câștiga competiția, mai ales și pentru că școlile de muzică din China și Rusia sunt recunoscute pentru performanțele excelente. Cine ar fi crezut că un tânăr de doar 14 ani din Cluj-Napoca, elev la școala gimnazială de muzică „Augustin Bena”, va ajunge pe locul III în lume la chitară clasică?

Ascultă melodiile cu care Tudor a câștigat locul III

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât niciunul dintre părinții lui Tudor nu excelează în muzică. Mama sa este profesoară de română, tatăl său este inginer. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de sora sa mai mare, Mara, cea care l-a învățat de mic tot ceea ce știe.

Tudor și sora sa, Mara

 

„Sora lui face vioară și când Tudor era mic, îl duceam tot timpul cu mine când o duceam pe Mara la școala de muzică. Iar doamna profesoară a Marei îl întreba de fiecare dată dacă nu vrea să facă vioară. Refuza instrumentul acela cu vehemență văzând că sora sa trebuie să studieze și i se părea că studia prea mult până să îi iasă ce îi trebuie.  Și atunci, la un moment dat, l-a întrebat:

„Bun, dar nu vrei alt instrument?”

„Ba da!”

„Ce?”

„Chitară.”

„Ești sigur?”

„Da.”

Atunci, doamna Liuța Cîmpeanu, profesoara de vioară a Marei, s-a uitat la mine și mi-a spus: „Dar doamna Torge, vine Moș Crăciun, cred că trebuie vorbit cu el”. Și Moș Crăciun i-a adus în acel an o chitară pe dimensiunea lui, iar apoi a început să lucreze cu doamna Viorela Filimon.”, a povestit mama lui Tudor despre cum a început adolescentul să cânte la chitară.

Așa a început totul, iar acum, după 7 ani, Tudor a demonstrat că este cel mai bun. A ajuns în punctul acesta și pentru că a primit tot sprijinul de care a avut nevoie de la familie și, în special, de la profesoara sa de chitară, cea care și-a dedicat tot timpul și sufletul pentru ca Tudor să ajungă unde este azi.

„Se gândește inclusiv la coordonata psihică a copilului, pe lângă profesionalismul în muzică de care dă dovadă.”, a povestit mama lui Tudor despre profesoara sa de chitară.

Așa că adolescentul a început să câștige competiții peste competiții.

„Anul trecut, cum nu am avut probleme cu pandemia, la toate concursurile la care a participat, inclusiv la Olimpiada Națională, a câștigat și de fiecare dată a fost selectat de juriu să reprezinte corzile grave sau chitara clasică în gala respectivului eveniment. De obicei, în gală intră un număr mic de interpreți. De exemplu, la Olimpiada Națională au intrat 5 elevi în gală, din cei 400 de participanți.”, a mai declarat Nadia Torge

Nimic nu se compară, însă, cu locul III la cea mai strictă și mai prestigioasă competiție pentru chitara clasică, la nivel mondial.

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *