Sanatate

Transplant medular, la Cluj. Transplantul medular va putea fi realizat la Cluj în maximum 3 ani

Pacienții care au nevoie de transplant de măduvă vor putea fi supuși unei astfel de intervenții la Cluj, cel mai probabil peste 3 ani de zile, când va fi gata construcția unei secții noi de Hematologie.  Hematologia este o secție a Institutului Onncologic, institut care a încput deja procedurile pentru cosntrucția unei clădiri noi, unde să se poată efectua chiar și operații de transplant.

 „Pacienții noștri merită o secție de hematologie nouă, în care să putem să efectuăm inclusiv transplant medular. Colegii noștri sunt pregătiți, au făcut stagii, sunt dornici să facă, urmează să finalizăm infrastructura și să pornim acest lucru”, a marturisit Patriciu Achimaș-Cadariu, directorul medical al Institutului Oncologic Cluj.

Noul spital se va construi pe fonduri guvernamentale, și va fi amplasat în Curtea Institutului Oncologic. Noua clădire va avea 4 etaje și va comunica prin intermediul unei pasarele cu Oncologia și cu secția de Terapie Intensivă, astfel ca pacienții să nu fi transportați pe targă prin curtea spitalului.  Investiția este de aproximativ 29 de milioane de lei, cu tot cu aparatura medicală. Momentan, transplantul medular se realizează, în România, la București.

Institutul Oncologic are, de curând,  o nouă conducere, funcția de manager fiind ocupată de doctorul Cătălin Vlad, iar director medical este Patriciu Achimaș, fost ministru al Sănătății. Cei doi directori au declarat că prioritatea lor este continuarea proiectelor pe fonduri externe și dotarea institutului cu aparatură performantă.

„Mă refer la proiectul de oncopediatrie și pentru acest proiect am adoptat aceeași strategie, de achiziție a aparaturii medicale și a instruirii personalului medical, iar cel de al doilea proiect, proiectul de screening  pentru cancerul de col uterin”, a punctat Dr. Cătălin Vald, manager la Institutul Oncologic.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *