Eveniment

Tragedie de Crăciun. Cinci persoane au murit carbonizate după ce pensiunea în care erau a luat foc

În această dimineață, în localitatea Tohani s-a produs un incendiu la un operator economic cu funcțiuni de cazare și restaurant.

Patru adulți și un copil au fost găsiți carbonizat, dar salvatorii nu au oprit căutările.

Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:

10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.

Pentru identificarea persoanelor dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp.

UPDATE – Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat la Antena 3 că şi a şasea victimă a fost identificată carbonizată în runele fostei pensiuni, spunând că la acest moment nu se poate preciza dacă este vorba despre un copil sau despre un adult. La ora transmiterii acestei ştiri continuă acţiunea de căutare a celorlalte două persoane dispărute.

 

În pensiune erau cazate 22 persoane: 12 persoane s-au autoevacuat, 2 persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore, 8 persoane au fost date dispărute, dintre care șase au fost găsite decedate.

Pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu