In vizor

Trafic de minori în Sălaj! O mamă în vârstă de 20 de ani a vrut să-și vândă copilul pentru 3.000 de euro unui bărbat din Cluj

La data de 5 septembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților R.A. și M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații și instigare la fals intelectual.

În fapt s-a reținut că, la data de 20 iulie anul acesta, inculpata R.A., în vârstă de 20 de ani, din județul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de inculpatul M.N., în vârstă de 54 de ani, din județul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.

În acest scop inculpatul M.N. i-a oferit inculpatei R.A. suma de 15.000 lei (3.000 euro) sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.

Pentru a da aparență de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata R.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului M.N., cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul M.N. este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască și pe cale de consecință să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său.

În acest sens, la data de 23 iulie, cei doi inculpați s-au deplasat la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, județul Cluj, unde fiecare a dat o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că inculpatul M.N. este tatăl biologic al copilului născut la data de 20.07.2019 de către inculpata R.A., în urma unei relații pe care aceștia ar fi avut-o anterior.

După ce a fost obținut certificatul de naștere, inculpatul M.N. i-a plătit inculpatei o parte din suma convenită, respectiv 2.100 de lei.

În cursul zilei de azi, inculpații R.A. și M.N. urmează să fie prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

sursa foto – stirile PRO TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *