In vizor

Suspect de COVID 19, căutat de polițiști după ce a fugit de la Spitalul de Pneumoftiziologie

UPDATE 2: Bărbatul a fost identificat.

”Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 1 aprilie a.c., Androne Nicolae Marian, în vârstă de 37 de ani, din județul Buzău, a plecat voluntar dintr-o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, unde se afla internat, fără încuviințarea personalului medical și nu s-a mai întors. Bărbatul a fost testat pentru virusul COVID-19, rezultatul fiind negativ.”, a anunțat IPJ Cluj.

Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca a dechis dosar penal: ”În data de 01.04.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat dosarul penal cu nr. 2047/P/2020, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 şi 2 C.pen. şi neexecutarea sancţiunilor penale, prev. de art. 288 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în perioada 31.03.2020, ora 21:00 – 01.04.2020, ora 11:00, o persoană de sex bărbătesc, faţă de care a fost dispusă anterior o pedeapsă complementară privind interzicerea dreptului de a se afla în municipiul Cluj-Napoca, fiind internată în Clinica de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca şi având simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoVID19, a părăsit incinta unităţii medicale, fără acordul personalului medical, prin escaladarea ferestrei salonului, după care s-a deplasat într-o direcţie necunoscută.”

 

UPDATE: Rezultatul testării este negativ.

Polițiștii clujeni îl caută pe un buzoian care a fugit din Spitalul de Pneumoftiziologie, înainte de aflarea rezultatului pentru a se stabili dacă este sau nu infectat cu coronavirus. Potrivit surselor ar fi vorba despre un om al străzii care ”își făcea veacul în gară”. Persoana în cauză a ieșit recent din penitenciar. 

 

„La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 37 de ani, din judetul Buzău a părăsit unitatea medicală din municipiului Cluj-Napoca unde se afla internat, fără încuviințarea personalului medical.  

Bărbatul a fost internat în cursul zilei de ieri, 31 martie a.c., pentru investigarea unor afecțiuni pulmonare. Potrivit medicilor, bărbatul nu este confirmat ca fiind infectat cu virusul COVID-19, dar i-au fost prelevate probe spre a fi analizate. Polițiștii desfășoară activități în vederea depistării bărbatului”, arată IPJ Cluj.

Știre în curs de actualizare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *