Afacerea zilei

Sufletul tau pereche te asteapta la Mira, agentia matrimoniala care a unit peste 2000 de destine

Daca n-ati reusit singuri sa va gasiti perechea si ati obosit sa va pierdeti timpul cu oameni care nu sunt interesati de o relatie serioasa, a sosit momentul sa luati in calcul varianta de a recurge la ajutorul specialistilor.

Agentia matrimoniala Mira, cu o experienta de peste 16 ani in domeniu si un portofoliu impresionant de cupluri realizate, are un sistem bine pus la punct, care garanteaza confidentialitatea si seriozitatea cu care este tratat fiecare caz in parte. Persoanele singure, in cautarea unei relatii in vederea casatoriei, apeleaza la agentie si trec printr-un interviu in urma caruia se stabileste care este profilul lor psihologic, in functie de caracterul si personalitatea lor, si care le sunt asteptarile de la o relatie.

Este un serviciu pentru toti cei care isi cauta jumatatea, indiferent de varsta, studii, stare materiala. Inscrierea se face pe o perioada de un an, timp in care numarul de intalniri nu este limitat, dar nici nu se organizeaza intalniri inutile.

Agentia matrimoniala Mira garanteaza ca toate persoanele care iti vor fi prezentate sunt libere si interesate de o relatie serioasa in viitor. De asta se ingrijesc angajatii bine instruiti sa depisteze oamenii neseriosi, in cautare de aventuri.

Societatea de astazi este dominata de neincredere si neseriozitate, iar asta este ceea ce Mira incearca sa contracareze. Ideea infiintarii agentiei i-a venit fondatoarei pe cand se afla singura, departe de prieteni si de meleagurile natale.

 „Eu sunt de parere ca nimic nu e intamplator in viata. Dupa Revolutie, am plecat intr-o vacanta in Italia, am cunoscut acolo pe cineva si am decis sa raman. Departe de tara, am descoperit adevaratul sentiment de patriotism, luptandu-ma cu parerile preconcepute.  Am avut ambitia sa demonstrez ca romancele nu sunt toate niste oportuniste si ca pot sa imi cladesc o afacere fara ajutorul nimanui”, isi aminteste Mirela Sinca, fondatoarea agentiei matrimoniale Mira.

Singura printre straini, chiar daca nu i-a fost chiar usor, Mirela nu s-a dat batuta. I se oferise posibilitatea de a prelua si redeschide o pizzerie care fusese a unei prietene italience. Dar Mirela a preferat sa isi deschida propria afacere, bazandu-se pe pasiunea ei pentru psihologie si pe inclinatia spre a ajuta lumea. A reusit sa indeplineasca toate formalitatile necesare, a obtinut si licenta de la Questura, care demonstra ca este o persoana serioasa si de incredere. Si asa s-a nascut agentia matrimoniala care ii poarta numele.

„N-am deschis agentia cu intentia sa fac intermediere intre romani si italieni, dar cererea era foarte mare. Femeia romanca este vazuta in Italia ca o femeie de casa, gospodina, opusul femeii italience emanciate, care si-a castigat independenta si nu mai e dispusa sa renunte la ea. N-a fost o munca usoara, dar mi-am dorit sa fac asta si o fac cu pasiune”, spune Mirela Sinca.

Primele evenimente de socializare le-a organizat in Italia, prin anii 1998-1999. Dar se simtea nevoia de o mai mare credibilitate pe piata romaneasca, asa ca, de 15 ani, agentia Mira are si un sediu in Romania, la Cluj.

Agentia matrimoniala Mira organizeaza in mod curent serate, excursii in tara si in strainatate, revelioane, sejururi pentru persoane singles. Revelionul 2015 va fi sarbatorit printr-o croaziera Roma – Barcelona, la care participa toate persoanele care fac parte din grupul MiraSilgles, din Italia si Romania. In cadrul informal si prietenos, acestia au ocazia sa se cunoasca mai bine si sa isi invinga timiditatea, sa se arate asa cum sunt si sa lege prietenii.

Se ofera posibilitatea achizitionarii fransizei MatrimonialeMira doar celor care doresc cu adevarat sa se dedice acestui tip de serviciu si sa ajute oamenii sa-si intalneasca jumatatea.

Agentia matrimoniala Mira a depasit deja pragul de 2000 de cupluri care si-au unit destinele prin intermediul ei, in timp ce multe alte cupluri formate aici se bucura de o logodna lunga si fericita.

Dar agentia nu este un magazin de vise! Oamenii trebuie sa aiba curajul sa se priveasca atent in oglinda, ca sa stie ce pot sa ofere, inainte de a cere.

„Noi nu construim o persoana dupa portretul robot pe care ni-l furnizeaza cel care apeleaza la noi, dar incercam sa ii prezentam acele persoane cu care are bune posibilitati de a incepe o relatie de durata”, precizeaza Mirela Sinca, proprietara agentiei matrimoniale.

Mira nu inscrie pe nimeni in baza de date decat daca se prezinta personal la sediul agentiei, pe  baza unei programari telefonice. Confidentialitatea este regula de baza, de aceea in agentie nu se intersecteaza decat acele persoane care au fost programate sa se intalneasca.

„Vin la sediul nostru din Cluj oameni din toata tara, de la Targu Mures, Bucuresti, Braila, Piatra Neamt si chiar din Chisinau. Cei interesati trebuie sa stie ca, daca se declara divortati sau vaduvi, le vom cere documente care sa demonstreze aceasta stare, pentru a preveni tentativele de alta natura”, specifica managerul agentiei, Mirela Sinca.

Pentru activitatea desfasurata in Italia, Mirela Sinca a primit numeroase distinctii: e Cavaler de Malta, Doctor Honoris Causa in Psihologie, titlu primit de la Euro University din Malta, a primit premiul Ercole d’Oro, un fel de Oscar pentru profesii si premiul Roma Citta Eterna oferit de Primaria de la Roma. Mirela a realizat, de-a lungul  anilor, emisiuni pentru singles la o televiziune locala italiana, emisiuni radiofonice este invitata permanent la televiziunile din Italia in emisiuni care dezbat problematica persoanelor singure. In tara, a scris constant articole pentru revista Felicia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *