Din oras

Strada Tipografiei, degradată înainte de a fi terminată – modernizare pe fonduri europene, în pur stil românesc

Pe strada Tipografiei din centrul Clujului lucrările au început în luna februarie a acestui an, pentru primul tronson, care pleacă dinspre strada Regele Ferdinand.

Tipografiei este parte a unui proiect de modernizare, din fonduri europene, care vizează mai multe străzi centrale.

Lucrările, executate de firma Diferit, aveau o durată de execuție de 11 luni. Se apropie, așadar, de finalizare, însă avansează în etape halucinante. Din luna iulie, când credeam că se apropie de inaugurare (având pavaj nou-nouț, stâlpi de delimitare pentru pietoni în loc de copaci ș.a.m.d.), strada a rămas neterminată, începând acum să se degradeze.

Stâlpii inestetici, montați în vară, cad ca popicele, și nimeni nu vine să îi ridice:

Trotuarul este bombardat cu gropi, din care ies cabluri, acoperite doar cu paleți:

Grilajele de la baza copacilor sunt folosite pe post de tomberoane, de coșuri de gunoi mereu pline, fiindcă firmele de salubritate nu se omoară cu munca în oraș, nici măcar în zonele centrale:

Găsim la baza copacilor, în plină pandemie, până și măști folosite:

Strada nefinalizată, în curs de degradare, este parte din proiectul ,,Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo în zona urbană: modernizare Strada Tipografiei, scuar CEC, Strada Regele Ferdinand și străzile adiacente”. Valoarea totală a acestui proiect este de 23.056.184,98 lei.

Semnul cel mai clar că Primăria și-a bătut joc, în cazul acestui proiect, de fondurile europene, este panoul de șantier care, de peste o lună, zace rupt, sprijinit de zidul magazinului Central:

După cum arată acest panou, s-a și lucrat: neglijent, în clasicul stil „Dorel”. Modernizare pe fonduri europene, în pur stil românesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *