De cartier

Strada Nordului, noua Pata Rât a orașului cosmopolit – FOTO & VIDEO

Zonele mărginașe ale cartierelor au ajuns rampe ilegale de depozitare a gunoaielor. Pe de o parte, este vina cetățenilor care din lipsă de bun simț aruncă deșeurile unde apucă, iar pe de altă parte este vina Primăriei, care nu intensifică verificările în acest sens. Poliția Locală este prezentă în centru pentru a aplica amenzi pentru parcări neregulamentare și pentru a verifica bătrânele care vând pătrunjel, dar în cartiere, extrem de rar pot fi văzute echipaje de polițiști locali.

Dacă Poliția Locală ar fi mai aspră cu cetățenii iresponsabili, atunci poate ar fi mult mai puține situațiile precum cea surprinsă luni, 12 aprilie, de echipa Ziar de Cluj și NCN pe strada Nordului din cartierul Borhanci. De parcă nu este suficient faptul că această stradă se află într-o stare deplorabilă (fără asfalt și fără trotuare), terenurile virane sunt acoperite cu deșeuri.

La câțiva metri de la intrarea pe strada Nordului, pe partea dreaptă „răsar” din tufișurile încă neînverzite gunoaie de toate tipurile și mărimile: resturi din construcții, resturi vegetale, PET-uri, ambalaje din plastic, piese de mobilier.

Situația a fost reclamată la Primărie de către cetățeni, dar deșeurile nu au fost ridicate. Nici măcar nu au primit răspuns locuitorii care au realizat sesizările, atât de interesați au fost angajații lui Boc de problemă.

În curând însă o parte din gunoaie vor fi acoperite de vegetație. Ce bine că natura își face treaba mai bine decât responsabilii din Primărie.

Iată doar trei dintre sesizările locuitorilor din zonă, postate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca:

  1. Pe strada Nordului și străzile lăturalnice se depozitează multe gunoaie. Anul trecut adunam din ele împreună cu niște prieteni însă de data aceasta au apărut și gunoaie provenite din construcții, resturi de mobilier, care sunt greu de adunat de localnici. Vă rugăm să ne ajutați!
  2. În Borhanci, pe strada Nordului (la intrarea din Romul Ladea) pe partea stângă, dar și cum urci pe strada Nordului este plin de gunoaie aruncate și reziduri din construcții. Este deplorabil, am aprecia dacă s-ar putea curată zona, identifica persoanele responsabile și de asemenea sancționa persoanele care aruncă acolo. Iar persoanele private care au terenuri (dacă e cazul) și nu le curăță să fie “împinse” să le curețe. Mulțumim!
  3. Doresc să sesizez faptul că pe strada Romul Ladea, colț cu strada Nordului există o parcelă chiar pe colț, din câte știu a Electrica ( nu confirm 100% proprietarul), unde este plin de deșeuri menajere, construcții. Aș dori să se aibă în vedere curățarea acestui spațiu de deșeuri, igienizarea spațiului. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *