Reportaj

Strada Beiușului, lumea faianțarilor. După o tradiție veche de ani de zile, oamenii continuă să vândă gresie și faianță în curtea casei

Strada Beiușului din Cluj-Napoca este celebră în toată țara pentru curțile pline de gresie și faianță. Oameni din toată România vin pe strada faianțarilor să caute materialele de care au nevoie. Faianțarii, fără să dorească neapărat să facă concurență marilor magazine care se ocupă de comercializarea gresiei și a faianței, știu să impresioneze prin prețuri mici și calitate bună. 

Îndată ce ajungi pe strada Beiușului, nu poți să nu observi sutele de bucăți de gresie și faianță expuse în fața caselor, care doar își așteaptă cumpărătorii. La orice casă te-ai opri, ești întâmpinat cu zâmbete, voie bună și atmosferă de familie. Fiindcă, în fond, acestea sunt afaceri de familie. Inspirați zona industrială în care locuiau și de firma Sanex care oricum atrăgea cumpărători, locuitorii de pe strada Beiușului și-au deschis larg porțile și au început să comercializeze gresie și faianță.

faianta

Deși la început firmele aveau expuse materialele în câte o încăpere a caselor, acum au ajuns să aibă showroom-uri întregi sau realizează machete 3D pentru ca cei care cumpără să poată să vadă cum va arăta baia sau bucătăria cu modelul pe care l-au ales. Faianțarii se întrec în oferte și în modele care de care mai originale și mai colorate. Sau din contră, pentru cei care iubesc simplitatea, modelele sunt nenumărate. 
Primii faianțari de pe strada Beiușului sunt cei de la Tiger Amira, cu o experiență de mai bine de 17 ani. Marcela Năsăudean a venit cu această idee în urmă cu aproape două decenii și în timp a ajuns să fie un etalon pentru ceilalți comercianți care au apărut ulterior pe străduță. 

marcela nasaudean

„Ținând cont de faptul că este zonă industrială, acum 17 ani m-am gândit că ar putea fi o afacere, să am un câștig acasă, având oportunitarea că fabrica Sanex era chiar în fața mea. Pentru că aveam o gamă mai mică de produse, am început să aducem produse din toată lumea. Afacerea a crescut, ne-am dezvoltat. Afacerea de fapt o avem împreună cu niște persoane din Oradea. Eram tineri în vremea aia și am dezvoltat-o. La ora actuală este un business super bun”, a povestit Marcela Năsăudean. 

Cumpărătorii nu sunt doar clujeni, ci vin oameni din toate colțurile țării, mai ales din orașele apropiate care nu au o gamă foarte variată de unde să aleagă atunci când doresc să își decoreze locuințele. Faianțarii de pe strada Beiușului nu doresc să facă concurență marilor magazine sau depozite, ci doresc să ofere calitate. Fiindcă afacerea este una de familie și este construită în curtea casei, clienții le devin prieteni, așa că doresc să dea dovadă de profesionalism.

„Suntem profesioniști, produsele noastre sunt mai ieftine și ne considerăm și foarte serioși în domeniu” a adăugat Marcela Năsăudean. 

Unii dintre actualii comercianți de gresie și faianță sunt foști angajați ai firmei Sanex, care, având puse bazele meseriei și-au deschis afacerea în curtea casei. Acesta este și cazul Dochiței Câmpian, care a deschis o afacere cu și pentru familie și, deși administrează de 15 ani afacerea, sfaturile copiilor ei sunt mereu binevenite. 

dochita campian

„Am lucrat în domeniu în Sanex 28 de ani și când s-a privatizat am rămas în șomaj. Aveam doi copii pe care trebuia să îi cresc și trebuia să facem ceva. Așa că am început să lucrăm în domeniul plăcilor pe care știam să le facem. Am luat spațiu să avem unde să lucrăm și pe urmă ne-am dus cu valul, cum s-ar spune”, a explicat Dochița Câmpian. 

Dochița Câmpian a început cu câteva plăci și a ajuns în 15 ani să aibă sute de modele și preferă să se axeze pe produse românești. 

„Am lucrat, am avut cinci plăci, pe urmă s-au diversificat, nuanțe multe, produse, toată gama. Lucrând în domeniu am știut să vând produsele și să le dăm mai departe să fie același lot, același calibru. Lucrez mult cu Cesaromul. Sanexul, i se spune Cesarom acum. Fiind produse românești, m-am axat mai mult pe ei. Suntem și aproape„ a spus administratorul firmei. 

Geta Câmpian lucrează cu mama ei de când se știe și spune că nu este ușor să lucrezi așa, să petreci atât de mult timp zi de zi cu membrii familiei, însă pe de altă parte acest stil de viață este plin de recompense. Printre ele se află și aceea de a oferi altor oameni posibilitatea să lucreze. Din păcate, locurile de muncă sunt multe în Cluj-Napoca, iar oamenii nu se găsesc. 

faiantari

„Este o afacere de familie și eu zic că este foarte bine fiindcă ne înțelegem, ne cunoaștem, fiecare e pe ramura lui, ne prezentăm marfa, iar oamenii sunt mulțumiți. Este și greu și frumos, dar mai mult frumos. Fiindcă știi că lucrezi pentru tine și toți banii vin pentru noi. De asemenea, și oferim locuri de muncă oamenilor, dar nu prea găsim oameni pe care să îi angajăm”, spune Geta Câmpian. 

Anca Pintea și-a deschis afacerea, Ceramica Malesi, în urmă cu doar cinci ani, sătulă să fie angajata unei firme care nu o plătea la timp. Munca a fost și este colosală, însă veniturile acum sunt ale ei. Să lucrezi acasă are atât avantaje cât și dezavantaje. În momentul în care ești propriul tău șef, regulile trebuie respectate cu religiozitate, altfel s-ar putea să fie probleme. 

„Fiecare aveam joburile noastre și nu era bine, fiindcă nu erau plătite. Așa ne-am gândit, fiindcă era o zonă favorabilă. Aici e Sanex, sunt și alte firme. Într-un fel e bine să ai afacerea în curtea casei, în alt fel e greu. Depinde cum privim lucrurile. Am avut oameni care veneau și duminica, dar le-am spus clar că nu e zi de muncă. Dacă vin sâmbăta după ora de închidere, îi servim, că nu poți să îi lași așa. Dar duminica nu, fiindcă ne-am impus niște reguli și vrem să nu ne abatem”, explică Anca Pintea. 

strada beiusului

Faianțarii de pe strada Beiușului au creat, în timp, o tradiție și continuă să își diversifice afacerile pe care le-au creat în familie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *