Suntem, statistic vorbind, dovada vie a faptului că munca este bună de uns cu slană și de dat la câini. Figurăm în statisticile Eurostat drept țara membră UE în care proporția tinerilor care studiază și lucrează în același timp este cea mai redusă. Media europeană este de 16,9% pentru tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. La noi sunt în situația de a învăța și de a munci pentru a învăța doar 1,9%. Și asta ar explica și succesul fabricilor de diplome în care s-au cam transformat Universitățile din România, în care tinerii “studioși” toacă banii părinților care astfel își răscumpără păcatul de a nu fi fost prea prezenți în viața și educația copiilor lor.
Am ajuns la o cifră de 1,9% pentru anul trecut, în scădere de la 3,2% față de ceea ce aveam ca medie a ultimilor zece ani (ani în care a fost distrus învățământul profesional) – asta în timp ce, la nivel european, tendința tinerilor de a munci pentru a-și continua studiile este în creștere.
Stăm prost și la cifra celor care nici nu sunt angajați într-o formă de muncă și nici nu se află într-o formă de pregătire sau de studii. Deținem locul patru în clasamentul UE, de-asupra noastră fiind Italia (31,1%), Grecia (26,1%) și, de puțină vreme, Croația (24,1%). Dar avem șanse să ne poziționăm către podium, fiind peste media europeană de 17,3% și pe o tendință de creștere pronunțată pe parcursul ultimilor zece ani – față de acum 10 ani, am adăugat peste 5% la numărul celor care „parazitează” societatea, depășind Bulgaria, care de la 29,6% în 2006, a coborât la 24,0% în 2015. Vecinele noastre, Polonia și Ungaria sunt foarte aproape de uzanțele UE iar Cehia a coborât la acest indicator până în apropiere de performanțele țărilor nordice, plasate sub pragul de 10%.
Că fabricile de diplome o duc bine, o demonstrează și faptul că, la proporția tinerilor care s-au concentrat exclusiv pe studii, suntem în apropierea și peste media UE (36,4% la nivel național față de media europeană de 33,0%).
Dar că nu tot ce zboară se și mănâncă și că vine și momentul în care se deschid destul de rapid ochii în fața realităților vieții, o demonstrează și cifra persoanelor în vârstă de 20 – 24 de ani care au ales să lucreze exclusiv, abandonând ideea unor diplome – cu 37,7%, ne situăm deasupra mediei UE de 32,6% și ne situăm pe locul 6, după Olanda (53,9%), Marea Britanie (46,3%), Austria (42,4%) și Letonia (40,2%) și Irlanda (37,8%).
Cum s-ar zice, statistica vine în favoarea ideii de gintă latină: tratăm munca și viața, statistic vorbind, exact ca ruda noastră mai mare, Italia. Este și o dovadă că, în conștiința colectivă, a mai rămas ceva din ”educația pentru muncă” din perioada socialistă, dar nu și din educația ”prin muncă pentru muncă”. O dovadă în plus a faptului că România nu a beneficiat de politici de dreapta nici în domeniul muncii în 26 de ani de guvernare zisă cu alternanță la putere. Întotdeauna s-a guvernat pe baza a cu totul altor priorități – ceea ce era util din punct de vedere electoral, n-avea nimic de-a face cu ce trebuia făcut la guvernare. Așa că întotdeauna va rămâne neutilizată o importantă resursă umană, în condițiile în care avem un număr relativ scăzut de angajați față de populația țării. Toate acestea se întâmplă pe fondul unui spor natural negativ, a unei rate de dependență deficitare pentru bugetul de asigurări sociale și a lipsei de apetență pentru migrarea în România.
Statistica ar trebui să-i învețe pe guvernanți să scoată mâna din buzunarele celor care ar dori să intre pe piața muncii încă din prima parte a celui de-al treilea deceniu de viață. Este mai eficient să faci scutiri de taxe pentru tinerii angajați, decât să consumi bani pe măsuri de creștere a numărului celor apți de muncă în principiu (blindați de diplome, licențe, masterate și doctorate), dar mai puțin dispuși să treacă la fapte.