Din oras

Stagiunea 2015-2016 s-a incheiat cu "Cielito lindo" si focuri de artificii

Stagiunea 2015-2016 a Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca  a fost mai lunga cu o zi fata de preconizari. Spectacolul de final programat pe 3 iulie a fost amanat cu o zi, din cauza prognozei meteo.

„La negra noche”, noaptea neagra – in traducere libera, s-a tinut sub cerul instelat, in Piata Unirii, sub privirile tuturor celor care au dorit sa urmareasca spectacolul. Ultimul spectacol al stagiunii a fost unul pentru clujenii romantici, cu sange fierbinte si a avut specific spaniol.

Spectacolul tinut in aer liber face parte dintr-o serie de evenimente organizate sub numele de “Opera Aperta”, proiect ce si-a propus sa duca Opera in mijlocul clujenilor care nu ajung prea des sau mai deloc in salile Teatrului National.

Hector Lopez, Cristian Mogosan, Geani Brad si  Florin Estefan, solistii instrumentisti Marian Balan (chitara) si Radu Dunca (vioara), acompaniati de Orchestra Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca, aflata sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi s-au intrecut pe ei insisi si au facut intraga Piata a Unirii sa freamate, pe ritmuri hispanice.

Destul de conservator, publicul clujean s-a inmuiat abia catre final, cand a auzit melodii mai cunoscute, „Besame mucho” sau „La Cucaracha”.

Acordurile finale ale slagarului „‘Cielito lindo” au fost completate de un scurt dar frumos foc de artificii, iar artistii si-au strans mainile si au intrat, oficial, in vacanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *