Sport

Sponsor „invizibil” la „U” Cluj. Alexandrion nu va avea şi logo pe echipamentul de joc al „şepcilor roşii”

Universitatea Cluj a semnat, săptămâna trecută, contractul de sponsorizare cu firma Alexandrion, cea care a hotărât să investească şi la clubul de fotbal.

Suma nu a fost dezvăluită de niciuna dintre cele două părţi, însă, cel mai probabil, ea va creşte în funcţie de eşaloanele în care va juca Universitatea în viitor. Spre deosebire, însă, de alte companii din România care s-au hotărât să investească financiar la anumite echipe, Alexandrion nu va fi reprezentată deloc pe echipamentele de joc ale Universităţii.

Potrivit unor surse din interiorul clubului, cei care au cerut expres acest lucru au fost chiar reprezentanţii companiei de băuturi alcoolice, aceştia fiind mulţumiţi doar cu evenimentul prin care au anunţat colaborarea cu Universitatea. De altfel, această abordare pare să fie una generalistă în ultima perioadă la Alexandrion, care a mai semnat parteneriate în 2016 cu Petrolul Ploieşti şi ASU Poli Timişoara în aceleaşi „condiţii”.

Ultima oară, însă, când Alexandrion a susţinut un club din Cluj-Napoca a fost la handbal feminin, acolo unde, timp de doi ani, numele companiei a fost reprezentat atât pe tricou, cât şi în denumirea echipei din primul eşalon. De asemenea, în urmă cu doi ani au mai existat discuţii pentru sprijinirea clubul de fotbal aflat pe vechea societate, însă acestea ar fi căzut tocmai pentru că Alexandrion ar fi dorit să apară chiar lângă numele „Universitatea”.

“Mi-ar plăcea ca în 2019, atunci când “U” Cluj va împlini 100 de ani de existenţă, să sărbătorim împreună revenirea echipei în Liga I. Un cuvânt de onoare pe care îl ofer este că Alexandrion vă va susţine cel puţin până când veţi ajunge acolo unde vă este locul”, a declarat, la evenimentul din 14 decembrie, directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *