Astăzi au sunat alarmele de dezastru în Cluj, un simplu joc de glezne pentru verificarea echipamentelor tehnice de avertizare a populației în caz de calamitate. Întrebarea se pune însă, odată ce auzim sirena, unde ne adăpostim? Primăria municipiului Cluj-Napoca are pe inventar 86 de adăposturi de protecție civilă. Problema este că acest inventar e vechi de 12 ani. Ca dimensiuni, adăposturile variază între 32 și 250 de mp. Cât la sută din populația Clujului încape în acestea? În plus, conform Monitorul de Cluj, în majoritatea cazurilor, adăposturile antiaeriene de la subsolurile blocurilor s-au transformat în pivnițe pentru murături. Măcar am avea ce mânca în cazul în care am ajunge în aceste beciuri, dar cel mai probabil nu le-am găsi, din moment ce nici Primăria nu pare a le ști exact locația.
Monitorul de Cluj a cerut de la municipalitate lista acestor adăposturi, care ar fi acum în număr de 93, însă lista primită a fost una plină de greșeli, străzi dintr-un cartier fiind trecute într-un alt cartier, un cartier cu două străzi având nu mai puțin de 20 de adăposturi, pe când alte zone mai aglomerate au doar câteva buncăre – dacă e să ne limităm la doar câteva exemple de aberații care, în caz de urgență majoră, pot costa vieți omenești. Atâta timp cât Primăria nu știe exact unde îi sunt adăposturile – multe dintre acestea fiind în prezent oricum depozite de gogonele – în caz de pericol, fiecare s-ar salva pe unde ar putea, în adăposturi având șanse reale să ajungă doar primarul, prefectul, șefii de instituții și ceilalți potentați ai zilei.
Maiorul Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, a explicat în ce a constat exercițiul de alarmare de astăzi, aducând și unele precizări legate de adăposturile de protecție civilă din Cluj:
„Exercițiul de alarmare care a avut loc zilele acestea a avut ca scop verificarea sistemelor de alarmare și doar atât, nefiind necesare alte măsuri speciale luate din partea populației sau autorităților publice. Scopul exercițiului a fost doar verificarea sistemelor de alarmare, fără a fi jucate alte scenarii sau fără a fi necesar a fi luate măsuri speciale de către populație sau de către autoritățile publice.
Aceste adăposturi au ca și scop protejarea populației în caz de conflict armat sau diverse situații de urgență. O parte dintre ele sunt proiectate ca și adăposturi permanente sau ca și puncte de comandă, iar o parte sunt prevăzute ca și posibilitate să se amenajeze ulterior, dacă ar fi necesar.
La nivelul județului Cluj ar fi undeva la 174 000 de persoane care ar putea să se adăpostească, atât în adăposturile permanente, cât și temporare. Dotările adăposturilor diferă în funcție de modalitatea în care au fost proiectate, de scopul pe care îl au aceste adăposturi. Dacă este un punct de comandă, bineînțeles, are nevoie de mai multe instalații speciale, cum ar fi instalații de filtrare a aerului, instalații de comunicații sau de alimentare cu energie electrică, de decontaminare, există o serie de instalații care trebuie asigurate pentru punctele care sunt mai speciale. Cele care sunt de o dimensiune, de o capacitate mai redusă, nu au ca și necesitate să aibă toate aceste instalații, însă trebuie să nu fie trecute de conducte ale instalațiilor de apă sau de canalizare, de energie electrică, sunt prevăzute în așa fel încât să fie cât mai compacte”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
Așadar, la nivel județean, 174 000 de persoane ar putea să se adăpostească, cu condiția ca toate adăposturile să fie funcționale. Restul am depinde de noroc, de pronia divină. Administrația locală nu poate să administreze Clujul nici pe timp de pace, așa că nu are sens să ne mai gândim cum s-ar comporta în vremuri de război, în caz de atentate sau de dezastre naturale majore. Podurile Clujului se dărâmă și trebuie să pice la propriu în apă până să se gândească municipalitatea să le refacă. Iar refacerea durează o eternitate. E suficientă o banală ploaie ca străzile să se inunde, ca apa să le țâșnească la oameni în case, ca traficul să devină impracticabil. Așa că e lesne de înțeles că în caz de forță majoră am fi cu toții la mâna șansei – scapă cine poate și cine are noroc! Nici administrația județeană nu este mai brează, în afară de promisiuni electorale și de războaie politice cu șefii diverselor instituții, realizările fiind prea puține și în pas de melc. Sau de rac.
În concluzie, IGSU și-a bifat astăzi exercițiul, sirena a sunat, dar, în caz de calamitate, sirenele au toate șansele să sune degeaba. Adăposturi nu sunt pentru toți, iar în ele ar încăpea doar cei aleși și cei puțini care avea norocul să ajungă primii. Pompierii și-ar face datoria exemplar, însă personalul, oricum subdimensionat, ar fi insuficient pentru populația numeroasă, neadăpostită în caz de dezastru major. Autospecialele vechi ale ISU iarăși ar fi prea puține, la fel și ambulanțele, iar spitalele clujene, în sistem pavilionar, s-ar bloca rapid, asaltate de fluxul de urgențe. Probabil că ar mai interveni și Armata, însă, în final, doar cei norocoși ar scăpa teferi.
În aceste condiții, în loc de exerciții sonore-joc de glezne, mai bine s-ar construi adăposturi, un spital de urgență, ar fi mult mai utilă achiziționarea de autospeciale moderne pentru Pompieri și Ambulanță, angajarea de personal suplimentar, conform grilei necesare, și nu a celei actuale – una încropită de diverși funcționari ai statului, rupți de necesitățile reale ale sistemului. Iar după ce toate ar fi bine puse la punct, să sune și alarma, pentru că sirena e doar cireașa de pe tort, una inutilă în lipsa tortului!