Politica

Secretar de stat al Guvernului Orban: ”Fără Cluj nu există istorie maghiară, nu există naţiune maghiară”

”Fără Cluj nu există istorie maghiară, nu există naţiune maghiară, iar dezvoltarea oraşului se datorează şi oamenilor care trăiesc aici şi unităţii maghiarilor”, a subliniat, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar, în cadrul unui eveniment care a avut loc, duminică, la Cluj-Napoca.

  • Acest secretar de stat a fost așteptat sâmbătă la Biserica Reformată din Cluj-Napoca cu o scândură la intrare din cauza incompetenței non-administrațiri Boc!

CITEȘTE ȘI: O lucrătură de calitate în fața Bisericii Reformate. Așa se ”reamenajează” pe Kogălniceanu și Universității: dacă nu se smulg statui și copaci cu excavatorul, se bagă cubul în triunghi cu ciocanul

CITEȘTE ȘI: Lucrările de pe Kogălniceanu și Universității OSĂ fie gata când nici nu OSĂ ne așteptăm. Deocamdată, față de termenul de final de octombrie, constructorul a cerut o nouă derogare de trei luni

Politicianul ungar a participat la inaugurarea Casei Herepei, casa parohială veche situată lângă Biserica Reformată din strada Kogălniceanu, renovată cu sprijinul Guvernului ungar. Înaintea acestui eveniment, a avut loc o slujbă religioasă care a deschis cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, transmite MTI.

  • “Dacă se realizează unitatea şi solidaritatea, suntem capabili de miracole”, a spus secretarul de stat, care a făcut referire la renovarea exemplară a clădirii medievale. În opinia sa, orice persoană care nu a mai vizitat Cluj-Napoca din perioada anilor 1980-1990 ar fi surprinsă să vadă progresele înregistrate, doar că acestea “nu se fac de la sine”.
  • “Pentru această evoluţie a fost nevoie ca şi noi, maghiarii, să ne unim, să întărim sentimentul şi experienţa apartenenţei naţionale”, a afirmat politicianul de la Budapesta.
  • ”Numele oraşului Cluj-Napoca nu se poate separa de personalităţile istorice maghiare şi de maghiari”, a explicat Árpád János Potápi. “Prin aceasta nu afirmăm că doar maghiarilor le aparţine oraşul. În ultimele secole, decenii şi chiar şi astăzi, Cluj-Napoca a aparţinut întotdeauna oamenilor care au trăit şi trăiesc în acest oraş şi care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş cu munca, sârguinţa şi talentul lor”, a subliniat secretarul de stat.

Acesta a subliniat că, după construirea şi dezvoltarea bisericilor, şcolilor, grădiniţelor şi a universităţii, dezvoltarea comunităţii maghiare a mai atins o etapă importantă: Casa Herepei va deveni locul tinerilor, adică a Asociaţiei Creştine a Tinerilor din Transilvania (IKE).

Episcopul Béla Kató al Eparhiei Reformate de Ardeal a subliniat că Biserica nu a renovat Casa Herepei doar de dragul de a proteja monumentul, ci pentru a-l oferi tinerilor. “Fie ca acest loc să fie o plămădeală pentru viitor”, a spus înaltul prelat.

În ce priveşte Zilele Culturale Maghiare din Cluj, acesta a subliniat importanţa întâlnirii dintre oameni şi a amintit că seria de evenimente începe în fiecare an înt-unul dintre bisericile istorice maghiare cu câte o slujbă de mulţumire, ocazie cu care se deschide un nou spaţiu comunitar.

În cadrul ceremoniei a fost amplasată şi o capsulă a timpului

potapi 5

Odată cu Casa Herepei se finalizează reconstrucţia zonei de aproape un kilometru pătrat a Bisericii Reformate din strada Kogălniceanu, “cel mai sfânt spaţiu” al bisericii. “Biserica, cele două şcoli, grădiniţa şi această casă ilustrează perfect ceea ce este necesar în viitor pentru menţinerea comunităţii maghiare din Cluj-Napoca”, a declarat Béla Kató, care a făcut referire la şcolile din apropiere.

În cadrul ceremoniei a fost amplasată şi o capsulă a timpului, iar după tăierea panglicii, episcopul Béla Kató a binecuvântat imobilul bisericii, care a fost renovat în decurs de doi ani.

potapi 6

FOTO: Cluj24.ro