PORTRET

Sebastian Jucan, un halterofil de 17 ani, campion în lupta cu greutățile

Sebastian Jucan este un halterofil de 17 ani, un pasionat al acestui sport, care, dincolo de lupta cu greutățile, presupune lupta cu sinele și un regim de viață ordonat și sănătos. Sebastian este un tânăr matur și serios care se antrenează zilnic pentru a își îndeplini într-un final visul de a urca pe podium la Campionatul European de Haltere. E un sportiv pentru care sala de antrenament reprezintă o a doua casă, care își dedică o mare parte din timp și din energie pasiunii sale. Obiectivul de anul acesta este să poată ridica 160 de kilograme la stilul aruncat, iar sacrificiile pe care le presupune sportul de performanță nu reprezintă pentru el greutăți, ci un stil de viață menit a-l face mai puternic.

La 14 ani a ridicat 101 kilograme

De mic, Sebastian a încercat mai multe sporturi (fotbal, baschet, lupte libere, taekwondo), însă nu i-a plăcut niciunul, până când a descoperit halterele, pe clasa a VI-a:

„Sportul acesta mi-a plăcut foarte mult de prima dată, e foarte diferit față de altele. Îmi place să ridic greutăți, chiar dacă la haltere trebuie să depui multă muncă.”

Sportivul, legitimat la secția de Haltere a Clubului Municipal Cluj-Napoca, se antrenează în fiecare zi câte două ore și jumătate, cu pauză doar duminica, conștient că, în acest sport, chiar și o pauză scurtă, de câteva zile, înseamnă un regres apoi greu de recuperat.

Pentru că, încă de la început, Sebastian s-a antrenat cu pasiune și seriozitate, rezultatele nu au întârziat să apară. La 14 ani, în 2013, el a participat la Campionatul Național de Juniori, unde a ridicat 101 kilograme la stilul aruncat și a câștigat medalia de bronz. În 2014 și în 2015 a câștigat din nou bronzul, la același Campionat Național, iar pe parcurs a mai ieșit campion și în cadrul competițiilor județene.

La sfârșitul anului 2013, din cauza unor dureri de spate, el s-a lăsat de haltere, pentru o scurtă perioadă. Nu a putut sta mult timp departe de sală și s-a reapucat, iar acum e sănătos și hotărât să câștige cât mai multe medalii, să ridice greutăți cât mai mari:

„Noi mergem foarte des la concursuri, în mai multe orașe: București, Botoșani, Arad, Pitești, Onești. Anul acesta mi-am propus să fiu un băiat serios și să mă antrenez din greu să arunc 160 de kilograme. În ultimul an de juniori, la 20 de ani, vreau să pot arunca 180 de kilograme.”

În prezent, Sebastian se pregătește pentru calificările la Campionatele Naționale de Juniori și pentru Campionatul Național de Tineret, la care va participa în 10 mai.

Visul său este cel de a deveni campion european

Sebastian Jucan este elev pe clasa a XI-a la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, la secția Filologie. Pe lângă activitatea sportivă, el este preocupat și de școală și, după Bacalaureat, intenționează să urmeze Facultatea de Educație Fizică și Sport, pentru a deveni antrenor de haltere sau profesor de educație fizică.

După absolvirea liceului, Sebastian își dorește să își continue pregătirea sportivă în cadrul Lotului Național de Haltere, unde se antrenează cei mai buni halterofili din România:

„Visul meu, de când fac haltere, este să particip la Campionatul European și nu o să mă dau bătut până nu îmi îndeplinesc acest vis!”

La numai 17 ani, Sebastian are performanțe remarcabile: face îndreptări cu 200 de kg, genuflexiuni cu haltera pe spate cu 180 de kg, la stilul smuls ridică 100 de kg, iar la aruncat 130. El participă la concursuri la categoria 77 de kilograme și are obiective foarte ambițioase:

„Anul acesta mi-am propus să arunc peste 150 de kg, iar la stilul smuls 120. Pentru asta o să mă antrenez din greu, câte 3 ore pe zi, o să mă odihnesc, o să renunț la ieșiri în cluburi. E foarte complicat sportul acesta. De exemplu, dacă ieși în oraș vineri sau sâmbătă seara și pierzi o noapte de odihnă, apoi luni nu mai ai aceeași forță. Nu e ca la fotbal, unde, dacă faci pauză o săptămână, ulterior poți juca la fel de bine.”

Specificul și miturile asociate acestui sport

Unele persoane îl consideră pe Sebastian o persoană ciudată, din cauza ambiției sale de a merge zilnic la sala de antrenament:

„Pentru că ei nu practică sportul de performanță, nu știu ce sacrificii presupune. La haltere se pune baza pe antrenamente, pe cât de serios ești. După antrenament, trebuie să mergi acasă să mănânci, apoi să te odihnești, fără să fumezi sau să bei alcool. Halterele este un sport foarte frumos, dar și foarte riscant și greu.

Multe persoane mă cred foarte ciudat pentru că merg atât de des la sală, în timp ce ei preferă să meargă la o bere, să fumeze sau să meargă în cluburi din două în două zile. Eu mă cred mai special ca alții pentru că atunci când e vreme rea afară, merg la antrenament, pe când alții stau în pat și dorm sau se uită la un film și mănâncă semințe.”

Oamenii confundă, de cele mai multe ori, halterele cu culturismul, cu toate că acestea sunt două sporturi foarte diferite:

„Se practică tot cu greutăți, dar nu e același lucru. La haltere lucrezi aceleași grupe de mușchi în fiecare zi: picioarele, spatele, umerii. Nu se lucrează pieptul și brațele, pentru că dezvoltarea acestor mușchi ar afecta negativ tehnica ridicării. Nu avem regimul alimentar specific din culturism, în afara sezonului contează numai să mâncăm 3 mese pe zi pentru a avea forță, iar în săptămâna de dinaintea unui concurs, când trebuie să slăbim, mâncăm mai puțin și facem saună.”

Persoana care îl susține cel mai mult pe Sebastian este mama sa, care are încredere în el și îl sprijină cu orice are nevoie – ea îl ajută să își cumpere vitaminele necesare și să aibă o alimentație de campion.

Practicarea acestui sport, la nivel de performanță, presupune sacrificii și în ceea ce privește viața socială:

„Trebuie odihnă multă și, ca să poți ridica, trebuie să renunți la petreceri, la statul pe telefon des (care am observat că te afectează foarte mult, te obosește psihic – dacă nu stai pe telefon ești mult mai fresh). Halterele e un sport foarte plăcut, dar care te face să renunți la anumite lucruri, cum e, de exemplu, fumatul – dacă nu fumezi o zi și vezi că ridici mai bine, apoi nu o să mai fumezi ca să poți ridica tot mai mult. Acest sport te ajută să ai o viață fără vicii.”

Cei care își doresc să facă performanță în acest sport trebuie să înceapă antrenamentele de la vârste foarte fragede, preferabil de la 10-12 ani. O prejudecată frecvent întâlnită spune că dacă faci haltere nu mai crești, dar Sebastian infirmă aceste false credințe:

„Înălțimea depinde de geneticul fiecăruia – mulți sunt mici de înălțime fără să facă sală sau haltere, iar, de exemplu, antrenorul meu, Ionuț Felecan, are 1,80 m și face haltere de peste 20 de ani.”

O sală friguroasă care scoate campioni

În Cluj există două cluburi de haltere, care însumează în jur de 40 de sportivi. Halterofilii de la CSM Haltere se antrenează în sala de la CUG, unde nu au cele mai bune condiții. Cu toate acestea, ei câștigă medalii și dovedesc că voința poate învinge condițiile precare de antrenament și, uneori, de alimentație:

„Cei care au ajuns departe au fost săraci și au reușit să se realizeze prin sport, deci sportul e o șansă. Clubul ne sprijină financiar cu o indemnizație lunară și cu o sumă de bani atunci când câștigăm medalii la competiții. La haltere, dacă ajungi campion european sau mondial la seniori sau medaliat la Jocurile Olimpice, primești pe viață o indemnizație din care poți să trăiești decent, chiar și după ce te lași de sportul acesta.

Sala unde mă antrenez eu este o a doua casă pentru mine. Atunci când intru în ea uit de toate problemele, îmi trece supărarea și mă simt bine. Colegii mei sunt cei mai de treabă, poți glumi cu ei absolut orice, râdem tot timpul, dar atunci când e treabă serioasă tăcem și ne antrenăm în liniște. Antrenorul nostru, Ionuț Felecan, este un om deosebit. Râdem cu el și ne îndrumă să fim sportivi serioși, să ne îmbrăcăm frumos, să nu fumăm, ne învață numai lucruri bune.

Cu toate că sala noastră nu e foarte bine dotată, noi ne ridicăm, facem progrese și suntem mulțumiți cu ce avem. Suntem 15 sportivi de performanță, cu vârste cuprinse între 8 și 28 de ani. Ne lipsesc anumite condiții, de exemplu, iarna avem un calorifer electric, dar când ajungem la sală, până se încălzește, e destul de frig. Sunt unii care au o sală frumoasă și condiții mai bune, dar noi ridicăm mai bine ca ei. Avem un sportiv, Victor Antonio, care a luat locul 4 la Jocurile Olimpice și e campion european la haltere.”

La final, Sebastian le adresează un îndemn tinerilor din generația sa, celor care își doresc să devină mai buni:

„Toți tinerii din ziua de astăzi ar trebui să facă sport, pentru că timp îți poți face oricând! «Nu am timp» este o vorbă inventată de omul leneș!”

Foto: Sebastian Jucan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *