Ieri, la modul triumfalist, s-a bifat aruncarea pe piaţă a ceea ce se numeşte “Dosarul Revoluţiei”. Doar ca să-l albească pe Augustin Lazăr de faptul că e un obedient și slugarnic fost procuror ceaușist. Este un sfert din Dosarul pe care Laura Codruța Kovesi l-a clasat în 2006 pe când era Procuror General. După mai bine de 12 ani de muncă “asiduă” au dispărut dintre acuzații din Dosar capii Armatei, Securității, Miliției – adică cei care aveau posibilitatea tactică să-şi trimită trupele din subordine unele împotriva celorlalte ca la Otopeni, Șomcuta Mare șamd – așa cum am demonstrat, cu documente, încă din anii ’90, în cărți scrise și publicate, în materiale jurnalistice ample. Unde sunt șefii Gărzilor Patriotice care au înarmat civilii de-a-mboulea? Unde sunt șefii DIA care-și trimiteau subordonații să se joace de-a teroriștii? Unde sunt cei responsabili de arsenalul CC al PCR, singurul care avea în dotare simulatoare de tragere și de ținte aeriene false? Acest dosar este doar o spălătură a bandajelor mânjite cu sânge nevinovat în zilele de după 22 decembrie 1989. Cine are creier și îşi mai aminteşte ceva, știe că acest Dosar este o mușamalizare sinistră!
Da, deșeul cu față umană, Ion Ilici Iliescu este vinovat – dar este vinovat de mână cu toţi cei enumerați mai sus, inclusiv cei din sediile Televiziunii Române și ale Radioului Public care citeau și difuzau tembelisme în eter isterizând populația. „Veniți, să apărați cu piepturile goale”, asta se guița pe post. Și oamenii, de bună credință s-au dus, să fie masacrați la ordinele unor dezaxați care azi nu mai sunt trimişi în judecată în acest surogat de Dosar.
Ziceam că trebuie să vă dau o scurtă lecţie despre istoria recentă pe care aceştia vor să o îngroape din pix. Vă dau: în decembrie 1989, Constantin Degeratu era locotenent colonel şi avea funcţia de Ofiţer I în cadrul Secţiei Operaţii a Armatei a IV-a Transilvania. Domnia sa nu a dat ordine de represiune şi nu a apăsat pe nici un trăgaci de armă pentru a se mânji de sângele propriilor compatrioţi în încercarea disperată de a-l proteja pe Ceauşescu şi cuceririle revoluţionare ale acestuia – cum au procedat, din păcate, mulţi alţi şefi şi colegi de-ai domniei sale. Nu, el a ucis cu pixul, a fost cel care a realizat dispozitivele de luptă din interiorul municipiului Cluj, cel care a gândit cum să fie întâmpinaţi, cu foc la gura ţevii, amărâţii de români care au avut neobrăzarea şi tupeul să vină în centru la Judeţeana de Partid să ceară o pâine în plus, un trai decent şi mai multă căldură în case. Şi nu a făcut asta oricum, ci ca un adevărat specialist în operaţii militare, prin cercetare pe teren şi fixarea, la faţa locului, a acţiunilor de luptă, în aşa fel încât nici un amărăştean să nu poată să răzbată către centrul municipiului Cluj şi să deranjeze prin zbieretele sale de disperare liniştea mai marilor din PCR – a premeditat, practic, uciderea celor 26 de civili clujeni şi schilodirea cu arma de foc a alţi 86. Este drept, Constantin Degeratu nu a acţionat din proprie iniţiativă, ci la ordinul generalului Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a IV-a Transilvania şi politruc de nădejde al PCR. Însă, după procesul de la Nurnberg, orice scuză care invocă executarea ordinului nu mai exonerează pe nimeni de vina avută. De altfel, şi reputatul specialist în legislaţie militară, Vintilă Dongoroz, scria în cartea sa că: „un ordin vădit ilegal nu se execută”, iar „în cazul în care s-a executat un ordin vădit ilegal, persoana care execută răspunde în solidar cu cel care a dat ordinul vădit ilegal”. Şi ce ordin mai vădit ilegal decât acela de a fixa pe teren, în interiorul orașului, dispozitive de represiune împotriva propriului popor? Sub aspectul pregătirii de luptă, în ziua de 20 decembrie 1989 ofiţeri ai Armatei a IV-a din garnizoana Cluj-Napoca au efectuat recunoaşteri în teren (în interiorul municipiului Cluj), potrivit planului stradal de luptă la întocmirea căruia a „făcut diferite propuneri” (propria declaraţie dată în faţa organului de anchetă penală) Constantin Degeratu, stabilind locurile cele mai optime pentru a opri trecerea coloanelor de manifestanţi către pieţele centrale ale oraşului.
Pentru faptele sale de vitejie, Constantin Degeratu a fost făcut, la excepţional, general cu n+1 stele şi a ajuns chiar şef al Marelui Stat Major General al Armatei sub glorioasa guvernare a Convenţiei Democratice. Dacă generalul Degeratu nu s-ar fi simţit vinovat că a ucis cu pixul oameni nevinovaţi, nu văd pentru ce s-a zbătut să pună beţe în roatele Justiţiei, inclusiv prin interzicerea, prin Ordin intern, ca subordonaţii să se ducă să dea declaraţii în faţa procurorilor militari. Dar, de fiecare dată când sărmana fată oarbă a încercat să facă lumină în ceea ce priveşte implicarea Armatei române, prin comandanţii ei, în represiunea sângeroasă dintre 17 şi 22 decembrie 1989 ;i de dup[ 22, astfel de “nevinovaţi” au făcut tot posibilul să nu se poată ajunge la Adevăr. Iar ieri le-a ieşit, în sfârşit, pasenţa, cu complicitatea procurorului ceauşist Augustin Lazăr.