Sex

Sarutul conventional in Europa

Desi obiceiul oamenilor de a se saruta se intalneste pretutindeni in Europa, in unele tari el este constrans de gradul de familiaritate si gen, iar in altele are de-a face numai in mica masura cu gradul de familiaritate, in timp ce genul nu joaca nici un rol. In tarile mediteraneene, de exemplu, sarutul pe obraz indeplineste rolul de salut pentru femei si barbati deopotriva, fara a conta sexul celuilalt, si este folosit in mod frecvent chiar daca participantii nu se cunosc de loc. In Marea Britanie, Germania si tarile scandinave, gestul se practica intre femei, dar si intre acestea si barbati, insa doar daca se cunosc bine intre ei sau sunt rude. In aceste regiuni, regula cere ca barbatii sa nu se sarute pe obraz, desi semnele arata ca situatia este pe cale sa se schimbe.

 

Pana acum cativa ani, sarutul pe obraz intre barbati era un adevarat tabu in Marea Britanie. Desi permis in cercurile artistice si teatrale, se credea ca barbatii nu ar trebui sa-si compromita masculinitatea cu asemenea efuziuni sentimentale. Dar in ultimii zece ani s-a observat o schimbare evidenta in atitudinea fata de gen si identitate. Acest lucru, alaturi de influentele continentale, i-a facut pe englezi mult mai toleranti, cu rezultatul ca in anumite cercuri nu mai este nimic neobisnuit in a vedea barbati care se saruta pe obraz.

 

In ciuda acestor schimbari, britanicii nu au reusit sa fie etichetati drept un popor de pupaciosi. Pentru majoritatea lor, problema reprezinta un adevarat camp social minat, in care nu este niciodata clar daca oamenii ar trebui sa-si sarute mainile sau sa se sarute pe obraz, de cate ori ar trebui sa o faca si daca sa inceapa din dreapta ori din stanga. Asa s-ar putea explica de ce britanicii par a fi niste ageamii la capitolul sarut.

 

Dar cum ar trebui sa explicam pasiunea lor pentru saruturile “in vant”, cand buzele nu ating obrazul celuilalt, si de ce isi insotesc ei atat de des gestul cu manifestari sonore (cu onomatopee de genul “Muah”)?  Se pare ca principalul motiv al popularitatii sarutului “in vant” consta in faptul ca presupune un contact fizic minimal, si, prin urmare, doar o implicare personala modica; iar motivul pentru care britanicii isi insotesc saruturile cu tataieli de buze si onomatopee, este ca ele ar exprima aprecieri si entuziasm, dar si autoironie care incearca sa minimalizeze semnificatia sarutului.

 

In tari ca Italia si Franta, oamenii sunt foarte relaxati cand vine vorba de sarutul conventional. Ei stiu cand este cazul sa se sarute, unde anume, de cate ori. Pentru ei sarutul nu este un lucru de care sa se rusineze si, prin urmare, nici ceva pe care sa incerce sa-l camufleze.

 

Din punct de vedere geografic, numarul de saruturi pe obraz pe care oamenii si le ofera reciproc variaza de la o regiune la alta. Pentru scandinavi, un singur sarut este suficient, in timp ce francezii sunt renumiti pentru sarutul lor dublu – primul pe obrazul stang, al doilea pe cel drept. Olandezii si belgienii, pe de alta parte, prefera sarutul multiplu, cuprinzand cel putin trei pupaturi.

 

Cand vine vorba despre frecventa sarutului, francezii se dovedesc neintrecuti. Francezii sunt, fara indoiala, campionii europeni in domeniu, atat in ceea ce priveste rolul pe care il joaca sarutul in viata lor, dar si daca ne gandim la interesul pe care il arata subiectului. Nu este o coincidenta ca cele mai cunoscute sculpturi cu aceasta tema, “Sarutul” lui Rodin si “Sarutul” lui Brancusi, au fost realizate la Paris. Totodata, se crede ca francezii sunt parintii sarutului profund, cel putin in viziunea britanicilor, care au dat acestei practice numele de “sarut frantuzesc” (“maraichinage”). Deci, nu incape nici o indoiala ca francezii se afla in primul esalon al Europei (alaturi de romani!?) la capitolul sarut, in timp ce britanicii sunt undeva la urma…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *