Eveniment

Retrospectiva anului 2018 cu NCN și Ziar de Cluj

A fost un an greu cu multe evenimente. Către final de an tragem linie și zicem că a fost un an frumos din punctul de vedere al jurnalismului. În primul rând am demonstrat că nu cedăm în fața proștilor, a hoților și jigodiilor, indiferent de presiuni. Apoi că din Cluj-Napoca putem cuceri mediatic Țara. NCN Cluj a ajuns cu adevărat televiziunea națională a clujenilor: emitem și național, spre disperarea tuturor neterminaților. Apoi PRESA BUNĂ, rețeaua de ziare locale s-a extins: acum suntem 15 ediții. Și nimănui nu-i va fi ușor: nici nouă, ca jurnaliști, dar nici celor care confundă banul public cu cel personal, neisprăviților din politică și afaceri de cumetrie.

Cititorilor și telespectatorilor noștri onești le mulțumim și le dorim Sărbători tihnite și un An Nou frumos! La fel și celor care nu ne înghit (unii ne urăsc sincer – le apreciem sinceritatea) – am crescut mari și vom mai crește și cu ajutorul lor. 

Să țineți minte un lucru: NICIODATĂ, nu vom fi buni sau îngăduitori cu asasinii. Iar asasinatul are prea multe manifestări girate de chiar administratorii statului pe care-l plătim să ne protejeze. DE la nivel local, la nivel național.

De la asasinatul fizic, la cel moral, la cel care distruge și termină destine prin minciună, promisiuni neonorate, hoție, mușamalizare, omisiune, lege mai egală pentru nemernici decât pentru „populime” șamd.

Deci, NICIODATĂ nu vom fi buni sau îngăduitori cu asasinii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *