Sport

Remus Câmpeanu a primit, în cele din urmă, un apartament din partea clubului! Mai bine mai târziu, decât niciodată

Drama lui Remus Câmpeanu, dezbătută pe larg de toată presa locală dar și de publicații centrale precum Gazeta Sporturilor, s-a terminat.

Conform Sportulclujean, Remus Câmpeanu a primit un apartament într-un bloc nou, în cartierul Mănăștur. Deși e vorba despre o chirie, pe care clubul o va plăti integral în fiecare lună, gestul Universității Cluj este unul de normalitate. Anormal e faptul că a fost nevoie de o campanie de presă care să scoată mizeria de sub preș. 

”Apartamentul are un living spațios si un dormitor mare, e călduros. chiria a asumat-o clubul. S-a mutat cu soția, sunt mulțumiți, bucuroși că ”U” s-a implicat și povestea s-a finalizat cu bine”, a declarat pentru sursa citată fiul lui Remus Câmpeanu. 

Legenda Universității Cluj a trăit clipe de coșmar în ultimele luni, după ce apartamentul în care locuia a fost retrocedat. S-a trezit pe stradă, iar cei de la Universitatea Cluj l-au ignorat. Totul s-a „rezolvat” după ce fiul fotbalistului a făcut publică întreaga poveste și fanii s-au indignat citind în presa locală despre această situație absurdă. Sperăm că Emil Boc va avea bunul simț să tacă din gură și să nu se bată cu cărămida în piept că a rezolvat această situație. 

CITEȘTE ȘI: Remus Câmpeanu, legenda Universității Cluj, a ajuns bătaia de joc a conducătorilor echipei! Nu mai are unde să locuiască, clubul i-a promis un apartament, însă nimeni nu mai răspunde la telefon

CITEȘTE ȘI:  Rușine, Emil Boc! Primarul Clujului a REFUZAT dialogul cu Gazeta Sporturilor, în cazul lui Remus Câmpeanu. Fanii îi cer ajutorul lui Gigi Becali

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *