In vizor

Radu Mititean, președintele Federației Bicicliștilor din România, despre pistele verzi a la Cluj: „La noi se fac după ureche, să dea bine în poze, nu să fie funcționale!”

Pistele de biciclete de pe Bună Ziua au fost vopsite cu un verde țipător după „modernizarea” străzii, model care a fost preluat și pe Regele Ferdinand. Bicicliștii clujeni reclamă lipsa de aderență a noilor piste spoite cu verde-papagal, acestea transformându-se după ploaie în periculoase patinoare. Iar problema s-ar putea implementa, pe viitor, și pe celelalte străzi „reabilitate” din municipiu.

Radu Mititean, directorul executiv al Clubului de Cicloturism „Napoca” și președintele Federației Bicicliștilor din România, a explicat, pentru Ziar de Cluj, cum ar trebui să fie construite pistele de biciclete de către o administrație serioasă și de ce noile piste verzi nu corespund standardelor de siguranță:

„La noi se fac după ureche, să dea bine în poze, nu să fie funcționale lucrurile. În mod normal, se pune asfalt colorat în masa lui, trebuie să fie asfalt fin și aderent pe piste.

Ori, la noi, în loc să pună un strat de asfalt colorat pe piste, pun un asfalt obișnuit și apoi dau cu ceva pastă, cum au făcut și pe Eroilor, unde pista ori e prea alunecoasă, ori e prea rugoasă, și înaintezi greu, ori e etanșă și nu trece apa. De exemplu, la vopseaua cu care au dat pe Eroilor și în alte părți, și la două ore după ce ploua, totul era uscat, numai acolo băltea apa. Plus că iarna totul a crăpat, a pușcat, că avea alți coeficienți de dilatare decât asfaltul. Acestea sunt improvizații românești care compromit ideea.

La biciclete e important să fie un asfalt fin, dar aderent, nu mânjit cu paste și vopsele, că dacă e vopsea obișnuită, se șterge. A mai făcut Primăria și asta, în trecut, a dat cu vopsea, după 2 luni nu mai era, iar mai dăm cu vopsea! Sau, dacă dai cu paste din-acestea, sunt cu probleme. Fie e prea alunecoasă, fie e zgrunțuroasă și de abia înaintezi pe ea. Se simte foarte tare la bicicletă.

Fac după ureche, oameni cărora nu le pasă, fiindcă știu că, de fapt, nu contează calitatea, contează să fie acolo făcut, să dea bine în poză, că de-aia nu îi interesează și schimbă tot timpul ș.a.m.d.

Nu trebuie să descoperim roata, există atâtea bune practici în lume, materiale, dar probabil la noi se merge pe varianta cea mai ieftină sau pe ce s-a nimerit să găsească cel care a câștigat licitația și nu se pricepe. E tot cu cârpăceli, parcă nicicum nu reușim să facem o chestie cum trebuie! Mânjești cu ceva deasupra! Nu așa se face! Se face corect și durabil când colorezi în stratul superficial, pui ultimul centimetru din asfalt colorat, amesteci colorant în masa de asfalt. În Vest așa fac și marcajele și nu trebuie tot la câțiva ani să vopsești din nou, să prezervi. Și nu plătești în fiecare an să se refacă.”

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *