Vocea ta

Radiografia Clujului cu activistul Szakats Istvan: “Clujanu’ e o specie care iubește orașul cu urechea. E o slăbiciune exploatată la pervesă de decenii”

Mă gândesc la recenta poveste cu City Trees asta, și mă apucă tristețea.

Am zis-o mereu: România fucționează de-a lungul a două -isme mari și late: oportunismul și populismul. Am sperat ca în cazul Clujului să am mai puțină dreptate. Am greșit.

Mă uit la duda asta numită City Trees – care costă cât puieți de brad de acoperit 20 hectare.

Mă uit la duda numită Tichetul Albastru, și îmi maintesc că Primăria falsifica en gros răspunsuri pe domnuleprimar.ro ca să dea bine în statistici.

Îmi amintesc de duda cu Autobuzul Care Se Conduce Singură – poate pe vreo 50m, înconjurat cu garduri ca să nu calce pe nimeni.

Îmi amintesc de duda numită Metrou – de fapt sifonare de bani publici prin studii, că de făcut, nu o să fie făcut niciodată.

Îmi amintesc de duda cu orașul cu un milion de locuitori – de fapt orașul are o creștere demografică de 5% pe an, ia calculați cât e până acolo, hai, nu vă fie lene.

Îmi amintesc de containerele de gunoi pe carduri. Două bucăți instalate. Între timp, lipsesc din oraș vreo 5000 din alea analogice.

Strategii? O laie. Cum am zis: oportunism și populism. Logică? Fii serios.

Avem o Primărie care agață pe el de ani de zile fake-uri, așa compulsiv-patologic. Cum vede ceva care strălucește, gata cumpără, agață pe corpul orașului, și iasă pă flașter la pozat. Stil? Da: se numește parvenitism de cocălar, subclasa de provincie.

Străbate tu orașul de la vest la est, dă numa’ click-uri random cu telefonul, și ai obținut un catalog de modă al fake-urilor stânjenitoare. Dacă efortul e prea mare, vizitează pagina primarului, e gata făcută. Și dacă o scrollezi, vei observa că tu, clujene, ești parte a problemei.

Că ești prostit la greu, an de an și zi de zi. Nu e o noutate. Dar tu, cetățene clujan de fapt ești așa ușor de prostit pentru că ție chiar îți place să fii prostit. Clujanu’ e o specie care iubește orașul cu urechea. E o slăbiciune exploatată la pervesă de decenii – dar Orgoliul de Cocălar Provincial se regăsește nu doar la Primărie (chit că acolo se cultivă industrial) ci organic, la toate nivelele, în tot țesutul urban (scrisă “țesătură urbană” în Raportul Primarului, lol).

Pune mâna pe inimă, clujene. Așe-i că te umple ge fală că ce faaaaaain la Cluuuuuj, că tătă lumea ne invidiazăă? Între timp, cam știi că realitatea e altă-ish? Știi dară. Da da, pe lângă rentabil, ție ți-i și drag să fii prostit. Te complaci în fake-ăreală și o regenerezi. Vezi că e pe Fb o pagină “Cluj-Napoca, primul oraș cu 100.000 fani” – ton în ton cu #primulorașcare-ismele Primăriei. Dă rapid like. Contribuie și mai faptic la producția industrială a dudei.

În-fără-îndoială-glorioasele patru ani care vor urma, trendul Cocălărismului Provincial Napocan va escalada. Deja a și început. Și se va putea întâmpla, pentru că tu, clujeñe, de fapt bagi mare să ți se întâmple. Așe-i că-i faain? Așa-i.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *