Din oras

Radio Cluj bombardeaza cu instiintari de plata firmele din judet, desi taxa radio nu e obligatorie

O “instiintare de plata” in care se cere imperios plata unor sume pentru taxa radio pe un an sau mai multi a fost primita in aceasta perioada de foarte multi administratori clujeni de firme. Textul semnat de directorul Bogdan Rosca Zasmencu contine avertizarea cu majuscule ca acestia “au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune”. Specialistii atrag atentia ca aceasta obligatie nu exista si ca cei care nu asculta postul cu pricina trebuie doar sa remita o declaratie pe propria raspundere in acest sens.

In instiintarea de plata se atrage atentia ca obligatia in cauza se refera la “persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine. Este explicata apasat notiunea de taxa, se subliniaza ca taxa radio ar fi o “cheltuiala deductibila fiscal” si ca cei care o pretind nu ar avea obligatia sa emita factura in acest sens, fiind o taxa scutita prin lege de TVA. Administratorii firmei sunt rugati sa dispuna achitarea sumelor datorate in termen de zece zile de la primirea instiintarii.

“Va informam ca potrivit art.8(2) din H.G.977.122.08.2003 neachitarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 1a 500 lei pentru plata unor despagubiri civile la nivelul dublului taxei pe o perioada de un an”, se mai arata in documentul semnat de catre directorul Radio Cluj.

Situatia este reglementata prin decizia Curtii Constitutionale nr. 448/2013, prin care obligarea societatilor comerciale la plata unor taxe pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru cel de televiziune, indiferent daca acestea beneficiaza de aceste servicii incalca niste prevederi constitutionale. Institutia a decis ca aceasta obligatie de plata este “constitutionala in masura in care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune se aplica numai persoanelor juridice care beneficiaza de aceste servicii”.

“Potrivit acestei reglementari, taxa radio-tv se aplica doar firmelor care beneficiaza de aceste servicii. Cei care nu urmaresc la firma radioul public trebuie sa completeze o declaratie pe propria raspundere in acest sens si sa o remita la sediul Radio Cluj, dupa care nu mai au obligatia de a plati aceste taxe”, a declarat pentru Ziar de Cluj expertul contabil Lucian Fanea, director adjunct in cadrul MDM Group.

Chiar si in lipsa acestei prevederi, legalitatea instiintarilor celor de la Radio Cluj nu era foarte clara, deoarece nu era o emisa o factura pentru serviciul respectiv, dupa cum precizeaza acesta.

“Ei emit la firme o factura proforma, adica doar un fel de notificare care nu are neaparat un cadru foarte clar stabilit in lege. Atunci, ei te ameninta cu aceea instiintare ca daca nu platesti vor urma repercursiuni legale. Atata timp cat nu emite factura ca sa iti creeze un debit pe care sa fi obligat sa il achiti, ei nu te pot actiona in instanta. Doar pe baza de factura poti sa inchei un contract si sa dai in judecata pe cineva. Ei nu emit factura pentru ca asa s-ar crea un venit, iar acesta ar fi foarte mare”, a detaliat specialistul.

De asemenea, un alt argument care ar justifica refuzarea acestor plati ar fi faptul ca pentru spatiul in care isi desfasoara activitatea cele mai multe firme, proprietarii platesc deja o taxa radio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *