Din oras

Protestatarii clujeni au arătat aseară că vor ca România să nu fie târâtă de corupție în afara Uniunii Europene

Protestele au continuat la Cluj-Napoca pentru a patra duminică la rând. Peste 200 de pesoane s-au strâns în jurul orei 20.00 în centrul oraşului și au format, cu ajutorul unor coli albastre și a unor coli cu stele galbene, steagul Uniunii Europene.

Nesigranța celor care protstează, conform organizatorilor, vine de la acțiunile anti-europene ale primilor oameni în stat:

“Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului, a spus într-un mod indirect ca ar fi mai bine să ieșim din UE. Teodor Meleșcanu face întâlniri pe ascuns cu Ambasadorul Rusiei. Nu știm exact ce direcție își doresc ei pentru România, dar noi, cei care o să ieșim duminică (ieri – n. red.) în Piața Victoriei, dorim să transmitem un mesaj clar pentru Europa”, au transmis organizatorii înainte de eveniment.

După realizarea steagului UE, protestatarii au pornit din Piața Unirii într-un marș pe străzile din zona centrală, ocupând uneori și carosabilul, mai ales pe străduțele mai înguste.

„Demisia, demisia”, „O dorință sinceră, România liberă”, „Vrem justiție, nu corupție”, au fost câteva dintre mesajele strigate de oameni. De asemenea, unii dintre ei au adus steaguri ale României, ale Uniunii Europene și chiar Steagul Regal pe care le-au fluturat de-a lungul marșului.

Potrivit estimărilor jaldarmeriei, la protestul de duminică a participat circa o mie de persoane.

 

Foto: Marcel Pirosca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *