In vizor

Protecția mediului în campusurile studențești: Complexul studențesc Observator

Complexul studențesc Observator al Universității Tehnice din Cluj-Napoca este format din 5 cămine care au fost modernizate și oferă o capacitate de cazare de 3056 de locuri. Aceste date sunt oficiale, ce putem observa însă la fața locului nu încape în date statistice care să poată fi făcute publice de autorități. Iar aceste aspecte se referă, de bună seamă, la protecția mediului, la menținerea curățeniei în campusurile studențești.

Ei bine, putem distinge zone care nu intră sub incidența nici uneia dintre autoritățile implicate – nici a firmelor de salubritate, nici a administrației căminelor. Aceste spații sunt zone neutre care-și așteaptă voluntarii pentru a fi curățate. Cum întreținem spațiul din imediata noastră apropiere curat – această temă nu este pe agenda nici unei instituții publice sau este doar la nivel declarativ. 
Toate aceste detalii par a fi ″normale″ într-un oraș cum este Clujul  – și așa sufocat de gunoaie. Firmele de salubritate golesc containerele de deșeuri, dar nu par a se sinchisi de spațiul murdar din jurul acestora. Nici administrația complexului nu este interesată, o dată mai mult, de întreținerea curată a zonei din apropierea conainerelor de gunoi.

Câteva imagini culese într-o zi de luni, după ce, se presupune, firma de salubritate și-a făcut treaba: 

click foto pentru imagine completă

 

 

 

Căminele studențești par a fi, tot mai mult, spații închise, adevărate zone gri pentru autorități și, prin urmare, sunt cu consecvență neglijate.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *