De cartier

Proiecte prioritare 2021 – Un nou parking în cartierul Grigorescu: „Este o zonă extrem de aglomerată”

Dacă în unele cartiere din Cluj-Napoca există măcar un parking ori ideea amenajării unui parking în viitor, alte cartiere au devenit tot mai aglomerate, iar autoritățile nu au reușit în ultimii 10 ani să realizeze nici un nou parking pentru clujeni. Este cazul unor cartiere precum Grigorescu ori cartierul Zorilor. 

În cadrul dezbaterii asupra Regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare, garaje și copertine, aflate în administrarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor, viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că administrația locală este forțată să prioritizeze anumite proiecte, în condițiile unui buget limitat și a multiplelor proiecte aflate în diverse faze de execuție. 

Însă, potrivit acestuia, unul dintre proiectele prioritare constă în relizarea unui parking în cartierul Grigorescu, o zonă neglijată de autorități. 

„Ce planuri avem la municipiu pentru realizarea de parkinguri: 

Suntem în faza foarte avansată, inclusiv a PUZ-urilor, pentru parkingul de pe Trotușului, str Gh Dima, Parkingul Albac-Azuga”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea. 

Dar și aceste proiecte esențiale vor fi „prioritizate”, potrivit lui Tarcea, din cauza bugetului limitat și a multiplelor proiecte.

„Sigur că va trebui să vedem în ce măsură bugetul ne va permite în anul acesta să putem să demarăm toate aceste construcții, pentru că suntem limitați, avem multe proiecte și va trebui să prioritizăm o parte din proiectele pe care le avem”, a adăugat Tarcea. 

Dacă în celelalte cartiere, Gheorgheni ori Mănăștur, există fie câte un parking, fie ideea unui parking proiectată în viitor, cartierul Grigorescu a rămas neglijat de autoritățile PNL-iste clujene. 

În aceste condiții, viceprimarul Dan Tarcea a lansat ideea necesității amenajării unui parking în Grigorescu:

„De asemenea, în prioritatea noastră de anul acesta este identificarea unui loc pentru parking în cartierul Grigorescu, pentru că este o zonă extrem de aglomerată, mai ales în zona cuprinsă între str Dontah-Paul Ioan-Casa Radio. 

Acolo este o concentrare foarte mare de mașini și în cartierul Grigorescu nu avem nici un parking. 

Dacă în Gheorgheni avem, dacă în Mărăști avem, dacă în Mănăștur, de asemenea, avem destul de multe parkinguri, în cartierul Grigorescu și în cartierul Zorilor nu avem nici un fel de parking. 

Avem în vedere să facem și în această zonă parkinguri”, a promis viceprimarul Dan Tarcea, referindu-se la proiecte ce vor debuta în acest an pentru identificarea alocurilor pentru amenajarea de noi parkinguri în cartierele Clujului. 

Tarcea a susținut și necesitatea continuării procesului de demolare a garajelor. 

În cadrul dezbaterii online privind locurile de parcare din Cluj, care a avut loc în seara zilei de luni, 25 ianuarie, a fost supus dezbaterii Regulamentul închirierii locurilor de parcare, garaje și copertine, aflate în administrarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor.

CITEȘTE ȘICele 11 locuri de parcare pentru biciclete din noul Parking Hașdeu, motiv de dispută în dezbaterea privind închirierea locurilor din parking. Viceprimar Dan Tarcea: „Acu 5 ani aveam cu totul și cu totul altă viziune asupra… nu era așa apropiată de noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *