FOTOGRAFILA

Presa locală de chitanțier s-a relocat pe șantierele lui Pivariu ot Florești

Banii degetului mic de la picior al lui Boc pentru relatări triumfaliste de pe șantierele unde lucrările sunt în avans mai ceva ca cincinalul în patru ani și jumătate, sunt mai puțin mirositori.

Așa se face cultul personulității din bani publici, inducându-se ideea de hărnicie a bravului edil. De parcă tot ce se face se face din banii lui mă-sa și tac-su, aduși cu sacul de acasă, nu din bani publici și din datoria pe care o are el față de cetățenii care l-au ales. L-au ales să facă, nu să se laude ca și cum fără el nu adie vântul și nici umbra nu mai stă lipită de om în zilele cu soare.