Comunismul a supraviețuit la Cluj printr-una dintre ultimele sale relicve, Poșta Română, o instituție împietrită în Epoca de Aur a lui Nicolae Ceaușescu. Pentru că oficiile poștale nu au fost aproape deloc modernizate, de pe vremea răposatului, „aurul” de pe ele a început să se scorojească, scările de la intrare s-au spart, pereții s-au înnegrit, firmamentele s-au degradat sub soare, afișele s-au rupt și s-au îngălbenit, iar mușcatele au îmbătrânit în geamuri, ele decorând acum doar un spațiu al deznădejdii, un muzeu al uitării.
Uitat, atunci când vorbim despre modernizare, a fost și Oficiul Poștal din Piața Gării, unul peste care Revoluția Română a trecut degeaba.
Încă de la intrare, clienții sunt întâmpinați de scările sparte într-o proporție în care, dacă ar fi avariat un autoturism, am putea considera că e daună totală:
Dacă tragem cu ochiul pe geam, în culisele oficiului poștal vedem că există totuși și tehnică de calcul modernă, clasicul Abac fiind înlocuit cu un calculator de ultimă generație, din anii glorioși de boom tehnologic 1990-2000. În prezent suntem în 2017, dar pentru Poșta Română sunt foarte bune și calculatoarele de acum două decenii:
Rampa pentru persoanele cu handicap, spre deosebire de alte oficii poștale, aici există. Sau, mai bine spus, rezistă. Balustradele s-au strâmbat sub presiunea timpurilor moderne, iar gresia lipsește pe largi porțiuni, spartă de intemperii:
Pe la intrarea PrioriPost, ușile albe, de termopan (simbol al capitalismului decadent!), mai au puțin și devin negre:
În interiorul oficiului poștal, igrasia și infiltrațiile au ros agresiv pereții, semn că nici acoperișul nu e chiar întreg:
Cu toate că nu foarte multe persoane mai frecventează această instituție decrepită, cozile sunt la ordinea zilei. Trei persoane dacă intră în oficiul poștal sunt suficiente pentru a se forma o coadă pentru că doamnele de la ghișee lucrează temeinic, ardelenește. Timpul la Poșta Română este încă răbdător cu oamenii:
Mușcatele și ficușii întregesc Feng-Shui-ul zen al acestei instituții, plantele fiind aranjate haotic, cu pământ nu doar la rădăcină, ci și printre ghivece:
Anunțurile de tot soiul stau soioase în aviziere, doar de formă, pentru că este evident că nu sunt așezate pentru a fi cu adevărat utile cuiva:
Sacii poștali stau aruncați la intrare, în așa fel încât trecătorul prin acest oficiu are impresia că tocmai asistă la o spargere:
În cămăruța PrioriPost a fost amenajată o adevărată grădină botanică, mușcatele din scările de bloc ale tuturor angajaților fiind probabil depozitate aici pentru a rezista iernii.
În pădurea luxuriantă, o persoană în vârstă completează o trimitere, așezată pe un scaun de strană bisericească de dinainte de 1989, cu picioarele printre niște cutii vechi de vopsea:
Plantele atârnătoare au degradat pereții și așa înnegriți de funingine, din ghivece s-a prelins apa, un jeg absolut, marca Poșta Română:
Nici geamurile nu le-a mai șters nimeni de mult:
În spatele ghișeului de curierat rapid al Poștei, unei angajate i se vede doar vârful capului. O instituție aproape de oameni:
PrioriPost, un brand răpciugos al Companiei Naționale Poșta Română:
Afișele rupte nu are cine să le înlocuiască, cu toate că sediul nu este dezafectat, cum pare:
Oficiul poștal de la Gară este doar unul dintre multele oficii poștale din Cluj, unul cu nimic deosebit față de altele, la fel de degradat și de învechit.