In vizor

Polaris întârzie plățile pacienților scoși de la terapie pentru implementarea protocolului cu Consiliul Județean. Oamenii au de recuperat zeci de mii de lei. Angajații lui Socea nu răspund la telefon. Ce spune patronul Polaris

Preluarea Spitalului Polaris din Suceagu, în regim de închiriere, de către Consiliul Județean Cluj i-a lăsat deocamdată cu gaură în buzunare pe pacienți. Unitatea sanitară și-a suspendat activitatea de mai bine de o lună, dar nu a lămurit total partea financiară cu pacienții pe care i-a trimis acasă odată cu închiderea unității sanitare. Oamenii au de recuperat zeci de mii de lei pentru zilele de internare plătite în avans. De asemenea, Polaris a rupt și posibilitatea de comunicare prin telefon cu foștii pacienți. Spitalul are o capacitate de 180 de paturi, deci putem presupune că este vorba despre sume mari pe care trebuie să le dea înapoi bolnavilor. Vasile Socea, fondatorul Polaris, spune că s-au făcut plăți și se vor face în continuare. Dar se pare că lucrurile se mișcă într-un ritm lent.

Familia unei paciente internată la Polaris la mijlocul lunii martie încă nu a recuperat banii pentru zilele plătite în avans. Nepotul femeii spune că nu mai primește niciun răspuns la mail-urile repetate pe care le-a trimis, iar numerele de telefon afișate pe site nu mai sunt valabile.

Bunica a fost internată în jurul datei de 15 martie și am achitat 6.000 lei, taxa până la sfârșitul lunii martie. Reiese că tariful este de aproximativ 400 lei pe zi. A stat internată aproximativ o săptămână, după care a trebuit să o mutăm în altă parte în contextul acesta cu transformarea spitalului în spital pentru bolnavi cu COVID. După ce am luat-o pe bunica de la Polaris, ne-au spus că vom primi banii înapoi pentru zilele plătite în avans. Am luat legătura cu ei în vederea returnării banilor. Mi-au răspuns că nu putem vorbi acum pentru că sunt ocupați din cauza situației cu coronavirus. Mi-au transmis o sun pe doamna Cristina Pipaș, responsabilă cu internările. Am sunat-o, am trimis mail, mesaje pe telefon și cu greu mi-au răspuns că sunt în lucru. Am insistat din nou măcar să îmi dea un termen și undeva pe la începutul lunii aprilie mi-au răspuns să mai aștept zece zile și voi primi banii. Am așteptat, au trecut 25 de zile de la externare și nu am primit niciun răspuns. M-aș fi bucurat să primesc măcar un răspuns de curtoazie în care să îmi spună clar cât mai am de așteptat”, ne-a povestit nepotul pacientei.

Pentru veridicitate, am verificat și noi numerele de telefon afișate pe site-ul Polaris. Am fost întâmpinați de un mesaj automat:

„Ați sunat la Spitalul Polaris Medical Cluj. Datorită contextului epidemiologic actual, cauzat de pandemia de coronavirus, precum și de deciziile autorităților, am fost nevoiți să ne suspendăm temporar activitatea. Pentru a fi la curent cu evoluția situației, vă rugăm să consultați periodic canalele noastre de comunicare – pagina de internet și cea de Facebook. Sănătate!” – mesajul transmis când este apelat numărul 0264-933.

Ați sunat la un număr care nu mai este valabil. Vă rog să verificați numărul și să apelați din nou!” – mesajul transmis când este apelat numărul Cristinei Pipaș, responsabil internări.

Am reușit totuși să luăm legătura cu Vasile Socea, fondatorul Polaris. A precizat că s-au făcut plăți și se vor mai face.

„Este adevărat că avem personal foarte puțin la administrație, dar asta nu înseamnă că nu vom plăti banii. Am făcut plăți progresiv săptămâna trecută și în această săptămână”, a declarat fondatorul Polaris, Vasile Socea.

În altă ordine de idei, potrivit unor surse bine informate, Polaris urmează să semneze mâine protocolul de colaborare cu Consiliul Județean Cluj, la mai puțin de jumătate din raportul de evaluare estimat. Culmea, Socea, proprietarul Polaris nu știa dacă mâine se semnează protocolul sau nu a vrut să spună, însă ne-a declarat câte ceva despre felul în care decurg negocierile.

„Vă rog să mă credeți că nu am vrut să facem niciun profit din asta, dar la Polaris discutăm de o investiție mare, de 15 milioane euro și de o bază materială poate cea mai bună din județ. Noi am apreciat la 1,5 euro/mp construit, noi având 9000mp operabili, dar acesta este un preț foarte mic care acoperă doar cheltuiala noastră cu ratele la bănci. Chiar nu știu dacă se va semna mâine, poate aveți date mai bune dvs”, a afirmat Socea.

Vă reamintim că la începutul lunii, Consiliul Județean a publicat un anunț de achiziție publică pentru contractarea de servicii de evaluare a clădirii Polaris în vederea achitării unei chirii. Polaris este preluat de către forul județean în vederea tratării cazurilor de infectare cu coronavirus, dacă spitalele de stat nu mai fac față.

Spitalul Polaris a fost deschis în 2015 și la acea dată era una dintre cele mai moderne unități sanitare din zonă. Polaris Hospitality SRL, firma care deține spitalul, a fost înființată în 2013 și îi are ca asociați pe Sinergy Capital SA și Tudor Alexandru Socea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *