Din oras

Podul Grigorescu, măcinat și găurit de infiltrații, a fost reparat vizual prin cârpire

Ziar de Cluj a semnalat, în repetate rânduri, faptul că, în timp ce Primăria reabilitează Centrul orașului și ne promite metrou, podul din Grigorescu se dezintegrează, fiind măcinat de apă până la armătură. Pilonii de susținere sunt erodați de infiltrații, carosabilul se dezintegrează, iar pe mijlocul podului, pe partea care delimitează benzile de circulație, s-au format adevărate cratere, semnalizate, luni de zile, de RADP, cu indicatoare de avertizare.

La această situație s-a ajuns fiindcă podul din beton armat, construit pe vremea lui Ceaușescu, nu a fost întreținut corespunzător – hidroizolația ar fi necesitat lucrări periodice de reparație și întreținere, măcar o dată la 10-20 de ani, însă acestea nu au fost realizate.

În Clujul ”smart”, problema a fost rezolvată recent, cel puțin vizual, prin cârpirea cu asfalt a surpărilor din partea centrală a podului. Găurile semnalizate în trecut de RADP, prin care se putea vedea Someșul, au fost acoperite, aparențele fiind astfel salvate:

O lucrare care însă nu rezolvă problema de fond, podul necesitând o renovare temeinică. Chiar și la suprafață, se poate vedea în continuare cum asfaltul se adâncește, deficiențele fiind structurale.

Sub pod se poate observa adevărata imagine a dezastrului:

Un pod imens din beton a ajuns să fie „susținut” prin schele din lemn, menite probabil a-i proteja de bucățile care cad pe cei care lucrează la reabilitarea malurilor Someșului, în care acest pod riscă să ajungă, la un moment dat, la fel ca defunctul pod Traian:

Înainte de a demara ample, costisitoare și futuristice proiecte de infrastructură, municipalitatea ar trebui să repare vechea infrastructură care stă să se surpe, cum este și acest pod care face legătura între Mănăștur, cel mai mare cartier al orașului, și Grigorescu. Metroul însă aduce mai multe voturi decât fireasca reparare a unui pod comunist.