Politica

PLUS Cluj vrea să trimită în Senat doi obscuri ai politicii. USR a fost lăsat în umbră, deși are candidați de notorietate. Cine sunt și cu se ocupă candidații alianței

Cristian Bordei, Mihai Goțiu, Elek Levente și Manuela Petrescu sunt propunerile USR PLUS Cluj pentru Senat pentru alegerile parlamentare din decembrie. Cristian Bordei și Manuela Petrescu vin din partea PLUS, iar Mihai Goțiu și Elek Levente din USR. Goțiu este cunoscut la nivel național, este senator și în prezent, Elek Levente este cunoscut la nivel local, mai ales după ce a înființat asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului. Ceilalți doi sunt necunoscuți, nu a auzit nimeni de ei până acum.

Despre Cristian Bordei, numărul 1 pe lista USR PLUS Cluj, am scris un articol amplu în care am arătat că are program politic zero și este un no name al politicii.

Citește și:

Cristian Bordei, numărul 1 al USR PLUS pentru Senat vine cu un program politic ZERO barat. Cine este no name-ul politicii despre care nici colegii de alianță nu știu nimic

MIHAI GOȚIU

Mihai Goțiu, senator în mandatul 2016 – 2020, este unul dintre cei mai activi parlamentari din această legislatură. În cei patru ani de activitate a avut 916 luări de cuvânt în plen, 133 inițiative legislative, 102 declarații politice, 195 de întrebări, 84 interpelări, 33 interpelări adresate primului ministru, 13 moțiuni. Multe din propunerile sale de legi au vizat salvarea pădurilor și promovarea unui mediu curat.

Înainte să intre în politică, Mihai Goțiu a fost jurnalist, cu peste 20 de ani de experiență în radio și presa scrisă, tipărită și online. Având studii de Drept și de Jurnalistică la Universitatea Babeș Bolyai Cluj, a optat pentru o carieră în mass-media, acoperind toate domeniile, de la jurnalism sportiv și cultural, la jurnalism administrativ, social, de investigație, opinie, analiză și comentarii.

Potrivit biografiei de pe site-ul cluj.usr.ro, într-o perioadă în care RMGC “investea” zeci de milioane de dolari în presă, Mihai Goțiu a rămas unul dintre puținii jurnaliști români care mai investiga și scria critic în mod constant despre subiect. Între 2010 și 2013, a refuzat mai multe oferte din presă care veneau însoțite de precizarea „poți să scrii liber despre orice subiect, exceptând… Roșia Montană”.

Este absolvent al Facultății de Jurnalism și al Facultății de Drept.

Mihai Goțiu este unul dintre cei mai puțin bogați parlamentari. Dacă alți colegi sunt latifundiari, au case, apartamente, afaceri, acțiuni, autoturisme, Goțiu nu are niciun teren, deține un apartament în Cluj-Napoca achiziționat prin credit ANL, două autoturisme: un Seat Ibiza (an fabricație 2006) și un Suzuki Vitara (an fabricație 2018). La capitolul bani stă destul de bine. Are 3 conturi bancare în valoare totală de 75.300 lei, respectiv 20.000 euro. În ceea ce privește veniturile, Goțiu a declarat indemnizația de senator de 146.016 lei/an și 44.000 lei rambursarea unui împrumut către USR.

ELEK LEVENTE

Potrivit biografiei de pe site-ul USR, lucrează în domeniul transporturilor rutiere.

„În decursul timpului am trecut prin diferite posturi în companii de transport atât cu capital de stat cât și cu capital privat. Timp de 9 ani am fost managerul de transport al unei companii private de transport rutier de mărfuri cu activitate exclusivă pe teritoriul UE, operând în special pe piețele de transport din Germania, Franța și Benelux. Momentan sunt antrepenor, operez cu propria firmă de transport si logistică pe piața europeană de transport rutier de mărfuri”, scrie în prezentare.

Lay Back Logistics, firma sa de transport rutier, a fost înființată în 2016. Anul trecut avea 10 angajați și o cifră de afaceri de aproape 1,8 milioane euro. Profitul firmei a fost „în cap” anul trecut. De la 56.000 euro profit în 2017 și 19.600 euro profit în 2018, anul trecut, Lay Back Logistics abia dacă a făcut un profit de 248 euro.

Elek Levente este și membru fondator și președinte al Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului (APUC), organizație civică, înființată pentru oprirea abuzurilor urbanistice din oraș. Asociația a fost implicată în niște procese cu dezvoltatori imobiliari. Unul dintre procesele importante a fost intentat de omul de afaceri Gicu Buzdugan, după ce APUC i-a blocat proiectul imobiliar Luminia din cartierul Europa.

Citește și:

EXCLUSIV: Ansamblul LUMINIA, victorie DEFINITIVA in Justitie! Dezvoltatorul Gicu Buzdugan: „Santajistilor mafioti de la asociatia APUC le cer daune de 5 milioane de euro!”. Omul de afaceri i-a facut plangere la CSM judecatoarei Monica Trofin!

MANUELA PETRESCU

Este membru PLUS, cadru didactic asociat la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj, analyst/senior developer la Montran Corporation. A studiat Informatică la UBB Cluj și este din Zalău. A fost voluntar în cadrul APUC a lui Elek Levente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *