In vizor

Petre Șușca a fost DEMIS de la conducerea Spitalului Județean Cluj

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu l-a demis din funcția de manager al Spitalului Județean Cluj pe Petre Șusca. În locul său a fost numită Claudia Gherman, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi medic primar de chirurgie generală şi vasculară la Clinica de Chirurgie II.

Gherman va fi manager interimar până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei, pe o perioadă nu mai mare de 6 luni de zile. De asemenea, componenţa Consiliului de Administraţie a fost modificată astfel: Marius Ionuţ Ungureanu, Călin George Dindelegan şi Simona Rednic, toţi în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, informează adevarul.ro.

Petre Șusca a fost manager al Spitalului Județean timp de șapte ani, ocupând această funcție din 2013. Acesta a fost îndelung criticat în ultimii ani de deputatul Emanuel Ungureanu, colegul de partid al ministrului Vlad Voiculescu, 

Emanuel Ungureanu care a făcut numeroase sesizări împotriva acestuia, care s-au concretizat în trei rapoarte de control ale Corpului de Control ale Ministerului Sănătăţii în care erau constatate o serie de nereguli.   

„Îl felicit pe domnul ministru Vlad Voiculescu pentru că a avut curajul să-l schimbe pe unul dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar din Cluj-Napoca, Petrică Şuşca. Vă reamintesc cele 3 rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii care au documentat în detaliu faptul că sesizările mele cu privire la abuzurile comise de Şuşca erau perfect întemeiate. Aştept ultimul raport al Ministerului Sănătăţii pentru a face public un alt imens abuz comis de Şuşca, împreună cu fostul deputat PNL Florin Stamatian, distrugerea premeditată a proiectului european de milioane de euro, Imogen. După ce voi scoate la lumină contractele încheiate în cei 7  ani negri de mandat ai lui Şuşca veţi vedea dimensiunea risipei banului public în Spitalul Judeţean Cluj care colcăie în prea multe locuri de şobolani şi mizerie cruntă.  Sper ca în cel mai scurt timp, noul Consiliu de Administraţie şi noul manager să organizeze un concurs corect, pe deplin transparent şi să conducă acest spital un profesionist în domeniu sanitar fără legături cu vreun partid politic. L-am rugat public pe Vlad Voiculescu, la audierile din Comisia de Sănătate, să nu implice politicul în managementul sanitar şi nu o face, nici doamna Gherman şi nici vreunul din cei trei membrii ai Consiliului de Administraţie nu au legături cu niciun partid politic. Vechiul Consiliu de Administraţie era  controlat de Florian, vechi pesedist şi acum apropiat de Boc şi Rus ca raţa de boboc. Gata cu jaful şi afară cu politrucii din sistemul sanitar”,a declarat pentru „Adevărul” Emanuel Ungureanu, deputat, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor.
 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *