Politica

Petre Pop a pierdut procesul prin care voia să-și recapete funcția de administrator public al Primăriei Câmpia Turzii!

Fostul administrator public al Primăriei Câmpia Turzii, Petre Pop, a pierdut procesul prin care a dorit să anuleze HCL NR. 25/2019, în baza căreia i s-a desființat postul de administrator public.

”Respinge, ca neîntemeiată excepţia tardivităţii plângerii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâtul C.L.CÂMPIA TURZII. Obligă reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 42,9 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 05.12.2019”, se menționează în soluția dată de Tribunalul Cluj, în Dosarul 2516/117/2019 – citată de site-ul turdanews.net.

La vremea luării deciziei, în Consiliul Local Câmpia Turzii, consilierii PSD s-au opus cu vehemență adoptării acestei decizii, însă prin votul consilierilor PNL, UDMR și PPU-SL, proiectul a fost adoptat.

Petre Pop a acuzat că a fost ”executat politic”.

Petre Pop a ajuns administrator public pe vremea fostului primar Radu Hanga, în anul 2012, concurând de unul singur pentru un post creat special pentru el. Ulterior, Petre Pop l-a ”executat” pe Radu Hanga din PSD, promovându-se pe sine pentru o candidatură la funcția de primar, la alegerile locale din anul 2016.

”Ca urmare, nu se mai justifică păstrarea funcției de administrator public în structura instituției, deoarece atribuțiile acestui post au fost preluate de către personalul din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii și de către primar”, a explicat primarul Dorin Lojigan, în documentul Expunere de motive, care a însoțit proiectul de hotărâre.

Consiliul Local a decis desființarea postului de administrator public, după o perioadă de 2 ani în care Petre Pop a fost în ”concediu de maternitate” și încă aproximativ 1 an în care nu a avut nicio atribuție, încasând circa 7.000 de lei, lunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *