Analiza

Pădurea Retezaților. Un sistem corupt ce face victime anual în zona Beliș. Interviu cu Angela Mihuț VIDEO

Furtuna din luna septembrie 2017 a culcat la pământ peste 120.000 de mc de masă lemnoasă, de pe teritorul Comunei Beliș. Vorbim de pădurea aflată în administrarea Primăriei Beliș și fondul forestier ce aparține de Direcția Silvică Cluj.

La șase luni de la dezastru, aflăm că pe timpul iernii, oamenii din comună nu aveau lemne de foc, asta în timp ce oamenii din Alba aveau acces în pădure să valorifice din buștenii căzuți de la furtună. Pentru, sătenii din Comuna Horea, iarna aceasta a fost una dificilă. Copiii s-au îmbolnăvit, casele au fost lipsite de căldură și au fost nevoiți să privească pe fereastră cum lemnul zace în pădure, fără ca ei să își primească dreptul anual. Printr-un interviu, acordat Ziar de Cluj, o localnică vorbește, fără ocoliș, despre cum o comună plină de resurse a ajuns la sapă de lemn.

Amprenta unui sistem corupt și mafiot

Angela Mihuț s-a mutat cu soțul ei în Poiana Horea acum mai bine de zece ani. Au venit din Cluj cu speranta că aici vor duce o viață liniștită la bătrânețe. În schimb, au avut parte numai de necazuri și nopți nedormite, în care au fost martori la un sistem bine pus la punct prin care, zi de zi și noapte de noapte, copac cu copac, pădurile au dispărut de sub ochii lor. Totul cu binecuvântarea celor ce ar fi trebuit să oprească furtul de lemn. Totul până în ziua furtunii. Iar oamenii îşi amintesc cum însuşi şeful de post escorta convoaiele cu lemn furat.

Rep. Doamna Angela, care este de fapt situaţia în Comuna Beliş? Haideţi să trecem în revistă ultimii patru ani.

Angela Mihuţ: Ultimii patru ani? Din rău în foarte rău.  Problema e traiul. Nivelul de trai scăzut al locuitorilor. Vorbesc de Poiana Horea. Eu Belişul îl cunosc foarte puţin. Dar nivelul de trai e foarte rău, în ultimii patru ani. Faptul că nu se dă lemn… oamenii trăiesc numai din lemn. Aici nu se fac cereale, nu au posibilitatea oamenii să îşi ţină animale. Aici, singura sursă de venit e lemnul. De când s-a interzis intratul în pădure a persoanelor fizice, oamenii nu mai au din ce trăi. E foarte greu.

Rep. Cum încearcă să treacă prin iernile acestea?

Angela Mihuţ: Nu ştiu cum. Îi ajută foarte tare vara când sunt fructe de pădure şi ciuperci. Atunci merg la cules şi îşi fac bănuţi. În rest, nici o sursă de venit nu au. În satul Poiana Horii sunt cinci sau şapte locuri de muncă, atât. Preotul, învăţătorul, educatoarea şi doi-trei pădurari. Restul cu ce trăiesc? Nu au de unde să aibă o sursă de venit. E foarte greu că sunt familii tinere care au copii la şcoală. Nu au bani să plătească un internat. Nu au bani să le deie la copii să aibă de transport să vină acasă sau să meargă la Cluj. Nimeni nu se gândeşte la asta. Nimeni nu s-o gândit. Singurul lucru când sunt căutaţi cetăţenii e când îi campanie electorală. Atunci vin toţi. Toţi îi mângâie, toţi îi pupă, toţi fac promisiuni. După ce şi-or atins scopul şi s-or văzut cu fundul pe scaune, nu-i mai caută. Mai ales la noi în sat, asta s-o întâmplat.

Am avut oameni politici de aici din localitatea noastră. Am avut directori de ROMSILVA din localitatea noastră. Nici măcar odată n-au făcut o partidă de populaţie să zică: dăm ceva şi la cetăţeanul din comună. Atât. Se gândesc cum să îşi facă ei banii… la locuitori niciodată.

Rep. Ce s-a furat din Poiana Horea?

Angela Mihuţ: Pădurea. Altceva nu are ce să se fure. Pădurea. Asta s-a furat în ultimii ani. S-a dus cu nemiluita. S-au golit dealurile. Dacă în urmă cu trei ani, nu se schimbau poliţiştii de la Beliş, aici nu mai aveam pădure. Aici, acum, ar fi nişte stânci şi ne-am uita către ele cum coboară pe casele noastre. Deci asta s-a întâmplat. S-au dus la Sebeş-Alba sute de mc zilnic. Cu sau fără acte, legal sau ilegal, dar au plecat. Pe raza localităţii Poiana Horea şi-au retrocedat pădurile Comuna Scărişoara, Comuna Gârda, Comuna Horea. Toţi îşi duc lemnul acasă. Acolo se pare că nu se aplică Codul Silvic. Dar aici… nimeni nu se poate apropia de pădure.

Rețeta de succes pentru un furt ca la carte

Foștii polițiști din comună erau mână-n mână cu exploatatorii de lemn și pădurarii ce ”păzeau” fondul forestier. Localnicii susțin că fostul comandat din Beliș, Florin Filip escorta camioanele încărcate cu lemn extras ilegal din pădure. Pentru un eventual control, șoferii aveau o documentație falsă.

„Te duceai la primărie, plăteai un bon. Cu bonul te duceai la pădurar şi te ducea în pădure şi îţi arăta ăstea şi ăstea lemne marcate, le tai. Îţi scoteai lemnul, dar numai tu aveai voie. Dacă nu aveai utilaje, plăteai un om. Aici foarte mulţi oameni au trăit după cai. Acum au început să îşi vândă caii. Nu există familie care o avut doi cai, acum au doar unul. Acum nu mai au pentru ce să îl ţină. Chiar dacă erau firme de exploatare, în unele locuri accidentate  nu puteau să scoată cu TAF-ul sau cu tractorul lemnul. Veneau şi angajau oameni din localitate cu  caii, făceau şi oamenii un bănuţ, mergeau la tras. Aşa spuneau oamenii: mergem la tras. Dar acum nu mai au la ce folosi caii. La ce să folosească? Nici lemn de foc nu poţi să îţi aduci. Am auzit că la Beliș, 40 de familii or plătit lemn de foc, chiar un cetăţean din Beliş o spus aicia la noi, şi nu şi-or mai primit lemnul, dar nu îşi primesc nici banii înapoi”, arată Angela Mihuț.

Și așa, acesta a plecat bănos din comună, iar în prezent se bucură de o pensie pe măsură. „… Să vii în satul Poiana Horii sau Comuna Beliş, cu un simplu apartament în Cluj şi cu o maşină, un break cum a avut domnul Filip, şi să pleci cu două cabane la Beliş, cu două apartamente în Cluj, cu maşini de lux, cu excursii odată la Ierusalim, odată nu ştiu unde, odată la Mormântul Sfânt, odată la Athos … când te duceai la el în Post avea numai poze cu Italia, cu … el îşi permitea” – mai povestește femeia.

Elitele din zonă, plecate pe funcții înalte…

Unul dintre regretele localnicilor îl reprezintă susținerea pe care aceștia le-au acordat-o politicienilor de astăzi. Despre aceștia, localnicii spun că au plecat pe funcții înalte, s-au înfruptat din resursele zonei și i-au uitat.

Rep. Primarul a avut probleme cu legea…

Angela: „Nu ştiu ce s-a întâmplat, deşi oamenii au rămas miraţi că au fost arestaţi. Se aşteptau foarte tare din partea PSD-ului, aici în Comuna Beliş niciodată nu a câştigat PSD-ul, toată lumea cum a vrut o schimbare – a votat PSD-ul. Ei, aceşti oameni au fost foarte nemulţumiţi pentru că se aşteptau la o suspendare. Cum adică tu ca primar eşti învinuit că ai furat nu ştiu câte sute de mii de euro. Nu mai ştiu ce se scria prin ziare… din ziare ştiu şi eu…

Nimeni din conducerea de la Cluj, nici măcare prefectul nu a luat o poziţie. Mai ales, toţi oamenii din zona aceasta sunt nemulţumiţi pentru că zona aceasta de munte a dat foarte mulţi politicieni: Emil Boc-prim ministru, putem să-l spunem pe domnul Vuşcan de la Călăţele- prefect, putem să spunem că am avut directori de aici de la noi din sat, pe Morar Iulian opt sau 12 ani de zile.

O fost un director Mariş care ştiţi că a avut probleme, de la Mărişel. Domnul director de la DSV, Ioan Oleleu din Bălceşti sau de unde este. Toată lumea ştie situaţia: stau liniştiţi pe scaunele calde şi nu se mai gândesc la cei care i-au votat. Deci destul de dureros. Nu ştiu, comuna asta, la câtă pădure a avut, trebuia să fie cea mai bogată comună din judeţ, cea mai bogată. Fiecare şi-a făcut planul lui, o furat -să o spunem pe cea bună, dar de omul care a rămas în spatele lui, nu s-au gândit oare acela cu ce trăieşte.

 Şi acum cu legile astea, atâta timp cât ei toţi or fost politicieni la nivel de judeţ, trebuiau să pună mână de la mână: măi hai să facem ceva şi pentru oamenii ăştia, găsim cmva o portiţă.  Acum după vijelia din septembrie sunt mii de metri cubi în pădure. Să vorbeşte că vin firmele.

Oare, dorm acasă liniştiţi când oamenii din sat se uită cum pleacă lemnul din faţa casei lor şi ei nu au ce să pună pe masă sau nu au ce să trimită copilul la şcoală, sau nu au cum să îi plătească interantul? Asta mă mir. Nu există oameni cu suflet. Eu înţeleg: politicieni. Ai ajuns mare, dar gândeşte-te şi în spate, uită-te în spatele tău de unde ai plecat. Aici la noi nu a fost aşa ceva. Deci nimeni, nici o comună din judeţul Cluj nu cred că o dat atâţia oameni politici, cât a dat Comuna Beliş. Am avut comandat de poliţie, pe domnul Marcu, din Beliş. Ştia cum se fură ….”, mai dezvăluie femeia.

Ștabul din Beliș anchetat penal în două dosare

Viorel Matiș, în perioada de căpușare organizată a pădurilor din zona Beliș, era șef de Ocol în comună. În 2016 a candidat pentru funcția de primar, pe care și obținut-o. La scurt timp după ce a intrat în primărie, a explodat primul dosar penal, pe numele acestuia. Viorel Matiș este anchetat pentru furturile de lemne la care ar fi contribuit în perioada în care lucra la Direcția Silvică Cluj.

În primăvara anului 2017, procurorii au descins la vila acestuia, din comuna Florești, iar cu ocazia perchezițiilor au găsit mai multe sume de banii cash, fără o proveniență justificată.

Procurorii şi poliţiştii îl acuză pe primarul din Beliş, Viorel Matiş, de infracţiuni silvice şi de abuz în serviciu. Prejudiciul din dosar depăşeşte 10 miliarde de lei vechi. În cursul anului 2013, Viorel Matiş, în calitate de şef de ocol, ar fi permis subordonaţilor lui să taie,  fără drept, aproximativ 5.000 m.c. de lemne, esenţă răşinoasă, din cantonul Ciurtuci. Într-o reşedinţă a edilului, precizează sursele celor de la Ziarul Clujean, poliţiştii ar fi găsit la percheziţii peste 27.000 de euro şi peste 20.000 de lei. Potrivit aceloraşi surse, Viorel Matiş nu a putut justifică sumele găsite în casa lui.

Însă, nu a fost trimis încă în judecată.

La mai puțin de 24 de ore de la plecarea echipei NCN TV din comuna Beliș, ofițerii de la DGA Cluj în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, l-au prins pe acesta în flagrant, în timp ce dădea mită unui jurnalist, pentru ca cel din urmă să nu mai publice informații despre ilegalitățile făcute de el.

Astfel, Viorel Matiș este anchetat în cel de-al doilea dosar penal, pentru delapidare și dare de mită.

Vezi și: S-a întors de la București: Fostul secretar de stat din Ministerul Pădurilor va supraveghea exploatarea de masă lemnoasă de la Beliș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *