Reportaj

Pădurea Baciu, însuflețită în weekend de copiii care au redescoperit, la câțiva pași de Cluj, natura

Pădurea Baciu, cunoscută publicului în special pentru miturile cu extratereștri și fenomene inexplicabile, a fost pusă în valoare sâmbăta aceasta de două tinere (Miruna Ghindeanu și Alexandra Ureche) care au organizat o mică expediție pentru 15 copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, pentru a le insufla acestora dragostea pentru natură, pentru a-i iniția în tainele plantelor și animalelor, pentru a-i obișnui de mici cu mișcarea în aer liber, atât de necesară vieții moderne în care omul riscă să se alieneze, înconjurat de tehnologie, rupt de natură și de realitate.

Pentru această excursie s-au înscris chiar și copii din județele învecinate, cei mici fiind aduși de părinți la ora 10 dimineața la intrarea în Muzeul Satului (Tăietura Turcului), punctul de plecare al expediției. 

Unii cu zâmbetul pe buze, alții plângând, neobișnuiți încă cu astfel de ieșiri, copiii au pornit de mânuță prin pădurea Baciu, cu opriri pe platoul de vizavi de Muzeul Satului, în zona alunecărilor de teren de deasupra parcului industrial Tetarom (unde copiii au savurat toate lucrările de prevenire a noi alunecări, dând sensuri noi, cu fascinația vârstei, tuturor amenajărilor din zonă), cu opriri educative în spațiile deschise ale pădurii, unde copiii au făcut mulaje din plastilină după urme de animale, unde au învățat diverse cântece de păsări, unde s-au jucat și au socializat, chiar și cei plânși la început înseninându-se și bucurându-se ulterior de întreaga drumeție.

Pădurea Baciu, prin pantele sale line, prin multele poieni și varietatea florei și faunei, prin apropierea de oraș, se pretează prin excelență la excursii cu copii de toate vârstele, care își pot colora aici copilăria hi-tech cu atât de necesarul verde al naturii. 

La finalul expediției, care a durat 6 ore, Miruna Ghindeanu și Alexandra Ureche, organizatoarele drumeției de sâmbătă, la cererea copiilor, au promis să mai organizeze astfel de ieșiri, zona pădurii Baciu fiind foarte ofertantă pentru micii exploratori, pentru care au mai rămas multe lucruri de descoperit și de savurat în oaza naturală aflată doar la câțiva pași de Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *